Ultima oră
Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Prefectul își face noi "prieteni" în PNL
"Am remarcat interesul deputatului Simedru față de bugetul județului... Suceava!"
      În cadrul ultimei conferințe de presă, prefectul județului Alba nu a scăpat prilejul de a mai "claxona" puțin în direcția opoziției. "Văd că sunt mulți reprezentanți ai acestor partide politice care își tot dau cu părerea despre mine. Le sugerez amical, să-și vadă fiecare de treaba lui, de partidul lui, pentru că o să vină ziua scadenței, o să tragem linie și atunci nu prea văd ce or să aibă ei de adunat. La unii dintre parlamentarii județului, și mă refer la Simedru și la Pereș, nu am remarcat nici o activitate în cadrul Legislativului, care să aducă beneficii comunității nostre, în afara faptului de a avea trompeta mare. Ce să mai vorbesc de faptul că deputatul Simedru părea mai mult interesat de bugetul județului Suceava. Cred că am polemizat destul cu aceste persoane și ar fi cazul să mă opresc pentru că, efectiv nu merită atenție. O să mai dau replici doar acelor personaje a căror activitate este comparabilă cu a mea. Pot să vină acum și să spună orice despre mine, să apară pagini întregi în ziare, pentru că efectiv mă lasă rece" a conchis prefectul Mugurel Sârbu.(R.J.)
Grav bolnav, Dorin Popa din Alba Iulia așteaptă sprijinul semenilor săi
      Într-o locuință de pe strada Vasile Goldiș din Alba Iulia se află în plină suferință dl. Dorin Popa cauzată de o stare de sănătate extrem de precară. Mai precis, din cauza unei spondilite anchilopeotice, cu anchiloză coxo - femurală bilaterală și parapareză spastică, dl. Popa se deplasează foarte greu cu ajutorul unor cârje. El locuiește singur și, de cele mai multe ori apelează la bunăvoința vecinilor pentru rezolvarea treburilor casnice. Pentru ameliorarea bolii de care suferă, precum și pentru a-și putea folosi pe viitor piciorul drept, Dorin Popa are nevoie de o intervenție chirurgicală de implantare a unei proteze de șold care costă 1250 de euro. Intervenția trebuie efectuată la Spitalul Foișor din București, fapt ce necesită cheltuieli suplimentare. Cazul domniei sale a intrat și în atenția Direcției pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială Alba, care, în urma anchetei sociale efectuate, a decis să-i acorde un ajutor financiar în sumă de 25 milioane lei, bani ce i-au fost înmânați în urmă cu câteva zile. Cum suma necesară operației este mult mai mare, Dorin Popa a acceptat să i se facă public cazul și speră că prin susținerea semenilor săi să strângă toți banii pentru a-și rezolva problemele de sănătate. De menționat că Dorin Popa are și promisiunea unui ajutor bănesc din partea antrenorului Ioan Andone, pe care l-a abordat cu prilejul meciului pe care Dinamo l-a disputat la Alba Iulia. Pentru cei care doresc să-l sprijine pe dl. Dorin Popa, adresa la care locuiește este str. Vasile Goldiș nr. 18, bl. 9BCD, ap. 1.
Răzvan JURCĂ

AVAB și CEC - obligate să despăgubească investitorii FNI
      Înalta Curte de Casație și Justiție a respins joi recursurile formulate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare (AVAB) și CEC împotriva sentinței Curții de Apel București, care a hotărât în luna iulie despăgubirea a 395 de investitori FNI cu 49 de miliarde de lei. Hotarârea este definitivă și irevocabilă. La data de 22 octombrie, AVAB a cerut suspendarea executării deciziei, dar Curtea Supremă de Justiție a dat din nou dreptate investitorilor FNI. Apoi, AVAB a înaintat recurs la decizia Curții de Apel. Miercuri, 10 decembrie, Înalta Curte de Casație și Justiție a amânat, pentru 11 decembrie, pronunțarea în privința valabilității soluției instanței inferioare. Preluarea de către AVAB a datoriei către investitorii FNI a fost hotarâtă de Curtea Constituțională. Astfel, AVAB este instituția care răspunde în cazul în care contractul de fidejusiune/cauțiune dintre CEC și FNI va fi pus în aplicare. Prin contract, o parte (fidejusor) se obligă față de cealaltă parte (creditor) să execute integral sau parțial obligația debitorului. (A.D.T.)
Festivalul-concurs de folclor "Felician Fărcașu"
      Casa de cultură a municipiului Sebeș găzduiește în perioada 13-14 decembrie cea de-a doua ediție a Festivalului-concurs de folclor "Felician Fărcașu" organizat de Centrul cultural "Lucian Blaga" Sebeș, Consiliul local al municipiului Sebeș și Centrul județean al creației populare Alba. În concurs vor intra tineri interpreți de muzică populară din zona Transilvaniei. Sâmbătă, 13 decembrie, cu începere de la ora 17.00, va avea loc spectacolul-concurs urmat de un recital susținut de Dumitru Sopon, Maria Lia Bologa, Adriana Haber Comșa, Alina Pinca, Robert Târnăvean, iar duminică de la aceeași oră va avea loc Gala Laureaților și recitaluri susținute de Ionuț Fulea, Mirela Mănescu, Alina Bâcă, Mircea Târziu, Marinela Baba. Acompaniamentul va fi asigurat de orchestra Codru de România. Tot duminică, soliștii Adina și Ilie Medrea își vor lansa ultima casetă de folclor. (A.D.)
Programul de lucru al Oficiilor poștale în perioada Sărbătorilor de Iarnă
      Compania Națională Poșta Română anunță că programul de lucru al oficiilor poștale, în perioada Sărbătorilor de Iarnă, este următorul: *În data de 13 decembrie a.c. subunitățile poștale vor lucra în program normal de sâmbătă. *În zilele de 24 și 31 decembrie a.c. subunitățile poștale sunt deschise în relația cu publicul între orele 8.00-14.00. *În zilele de 27 decembrie și 3 ianuarie 2004 subunitățile poștale vor lucra în program normal de sâmbătă. *Luni 29 decembrie și marți 30 decembrie subunitățile poștale vor avea program normal de lucru. *În zilele de joi 25 decembrie, vineri 26 decembrie precum și în zilele de 1 și 2 ianuarie 2004, toate subunitățile Poștei Române vor fi închise!
România, pe lista reconstrucției Irakului
      România este pe lista țărilor care au participat la coaliția antiteroristă și care a avut o contribuție importantă la aceasta, a subliniat adjunctul secretarului american al apărării, Douglas Feith, în cadrul unei conferințe de presă comune cu ministrul apărării naționale, Ioan Mircea Pascu, la sediul MapN. Oficialul american a spus că există o listă de țări ale căror companii vor fi eligibile pentru contracte majore în vederea reconstrucției Irakului, care urmează să fie dată publicității în curând.
    Guvernul american a alocat până acum peste 18 miliarde de dolari pentru reconstrucția Irakului, la care se vor adăuga și alte fonduri, a precizat Douglas Feith. Adjunctul secretarului apărării al SUA a avut întâlniri, în cursul zilei de miercuri, la Palatul Cotroceni, cu miniștrii apărării naționale, Ioan Mircea Pascu, și afacerilor externe, Mircea Geoană, precum și cu consilierul prezidențial pentru probleme de securitate națională, Ioan Talpeș. (A.D.)
Sprijin financiar pentru agricultori
      Din totalul suprafeței însămânțate în această toamnă la nivelul județului, de 28.715 hectare, pentru mai bine de 20.500 hectare s-a solicitat sprijinul financiar stabilit de guvern în valoare de 1 milion de lei/hectar. Culturile de grâu au fost înființate pe 23.700 hectare, iar pentru 18.890 hectare s-au cerut sumele aferente, la orz - din 3.075 hectare cultivate în județ s-a solicitat milionul/hectar pentru 1.300 de hectare. De asemenea, din datele furnizate de directorul executiv adjunct al DADR Alba, Nicolae Budrală, rezultă că din cele 800 de hectare însămânțate cu orzoaică producătorii agricoli au cerut sprijin financiar pentru 300 de hectare, iar pentru alte culturi ce au mai fost însămânțate în această toamnă pe 1.140 hectare s-a solicitat ajutor financiar pentru suprafața de 60 de hectare. (A.D.T.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.