Prima pagină Ediția din: 13.12.2003

Editorial
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Și la Alba Iulia, din cauza restricționării sistemului de vânzare în rate
Magazinele "Altex" și "Flanco" sunt luate cu asalt de cumpărătorii săraci
Din pricina aglomerației de nestăpânit, clienții sunt serviți pe bază de programare
      Intenția Guvernului de a schimba actualul sistem de vânzare în rate a bunurilor de larg consum a creat o agitație generală în rândurile potențialilor clienți cu venituri reduse, cărora nu le dă mâna să scoată din buzunar contravaloarea unei mașini de spălat, a unui frigider, televizor, computer sau a altor produse electro­casnice. Zvonul cu privire la restrângerea posibilităților de dobân­dire a produselor în rate i-a determinat pe mulți cetățeni să ia cu asalt magazine recunoscute precum "Altex" sau "Flanco".
    La "Altex", magazin specializat în comercializarea în rate a produselor electrocasnice, vânzările s-au dublat față de media anuală. Directorul magazinului, Rodica Moisenco, ne-a declarat că lumea este cu adevărat disperată, iar pentru a fi evitată aglomerația clienții sunt serviți pe bază de programare. Mulți dintre cetățenii cu venituri mici și-au manifestat nemulțumirea, afirmând că ei vor avea de suferit dacă vor fi aplicate restricții în ceea ce privește vânzările în rate. În prezent, dobânda este convenabilă, avansul zero, nu e nevoie de giranți, cetățenii spunând că au motive să fie mulțumiți.
    La magazinul "Flanco", din Cetate, singurul din rețeaua națională aflat în județul nostru, aglomerația este la fel de mare ca și în momentul inaugurării acestuia. Directorul Lucian Habianu ne-a declarat că se anticipau creșteri ale vânzărilor în luna decembrie, dar acestea au depășit așteptările cu 30 la sută, clienții așteptând la rând pentru a-și primi mărfurile de care au nevoie. Produsele electrocasnice se vând în rate fără a fi nevoie de giranți, fără avans, la unele dintre mărfuri existând chiar oferte promoționale (fără dobândă), în premieră la nivel național. Mulți dintre cei ce au achiziționat produse în rate locuiesc în alte localități decât Alba Iulia, spre exemplu la Abrud, Câmpeni, Cugir, Sebeș, Ocna Mureș etc. La nici unul dintre magazinele amintite nu au existat probleme în legătură cu neachitarea ratelor curente. Deci, intervenția abuzivă a statului în reglarea pieței s-a dovedit încă o dată neavenită. Mai mulți cumpărători sunt de părere că statul nu trebuie să se amestece în relațiile dintre băncile private și clienții lor, sub pretextul că menținerea actualului sistem de creditare ar spori considerabil riscul creditorilor. Finanțiștii susțin că motivul real al înăspririi condițiilor de creditare ar fi teama creșterii inflației peste limita estimată. Dacă potențialii clienți vor fi obligați să achite un avans de 30 la sută din valoarea produsului solicitat, indiscutabil că vor avea de suferit cei săraci, ce trăiesc de la un salariu la altul. Visul lor de a avea un televizor color, o mașină de spălat sau orice alt produs electro­casnic menit să contribuie la creșterea confortului în propria lo­cuință va deveni, cu timpul, ceva tot mai greu de îndeplinit.
Adriana DURIGĂ

Summit-ul UE de la Bruxelles
România și Bulgaria sunt așteptate în casa europeană la 1 ianuarie 2007
Cu condiția să fie "pregătite" mai ales în privința administrației și justiției
      Consiliul European a anunțat ieri că "obiectivul comun" al viitoarei Uniuni Europene cu 25 de membri va fi "primirea Româ­niei și Bulgariei în ianuarie 2007", dacă aceste țări vor fi "pregătite" - transmite agenția spaniolă de presă EFE.
    În reuniunea care a început vineri și continuă și astăzi la Bru­xelles, liderii europeni au subliniat "continuitatea și ireversibilitatea procesului de extindere, în curs de desfășurare, din care România și Bulgaria sunt parte integrantă", potrivit proiectului de concluzii al summit-ului UE. Cele două țări, în ultimii ani, au avansat "în mod semnificativ" în pregătirile vizând aderarea la Uniunea Europeană. Ele trebuie să-și continue "energic" demersurile în acest sens pentru ca negocierile să se poată încheia cu succes în 2004, iar tratatul de aderare să se semneze cât mai repede (în cursul anului 2005), potrivit proiectului de concluzii.
    În același document, Consiliul European subliniază hotărârea Uniunii de a facilita îndeplinirea calendarului avut în vedere, dar avertizează că, pentru atingerea acestui obiectiv, este "crucial" ca România și Bulgaria să asigure nivelul adecvat în ceea ce privește capacitatea administrativă și judecătorească. Liderii europeni au încurajat cele două țări să continue pe calea reformelor economice și structurale.
Florin ROMAN

La Blaj
Un bărbat a murit în cadă
      Joi, 11 decembrie, în jurul orei 17.00, la sesizarea unor vecini, polițiștii din Blaj au descins la locuința lui Teofil Augustin Cristea, de 55 de ani, care locuia singur într-o casă de pe strada Câmpul Libertății. Polițiștii au pătruns în locuința lui Cristea împreună cu un văr de-al acestuia deoarece vecinii aveau suspiciuni că omul ar fi murit. Suspiciunile au fost confirmate de polițiști, aceștia desco­pe­rindu-l pe Cristea mort în cadă, în timp ce apa fierbinte curgea peste el. În cele din urmă, a fost solicitat și medicul legist pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzelor morții blăjeanului. (N.I.T.)
Prădători de locuințe capturați de poliție
      Augustin Dorin Toader (de 17 ani) și Nicolae Pitea ( 21 de ani), ambii din Aiud, cunoscuți cu antecedente penale, au fost prinși de polițiștii din Aiud după ce în 10 decembrie, în jurul orei 15.00, au pătruns într-o casă și au furat un portmoneu cu 2 milioane de lei și o serie de documente. Polițiștii au descoperit că cei doi au profitat de faptul că ușa de la curte și cea de la casă nu erau închise. Toader a pătruns în locuință în timp ce Pitea stătea de pază. Cei doi au ars documentele furate pe o stradă din apropiere, anchetatorii descoperind de altfel la locul indicat de cei doi urme din hârtiile arse. De la cei doi hoți, polițiștii au reușit să recupereze 1,1 milioane de lei. În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a celor doi. (N.I.T.)
Sinucidere la Șibot
      Lucrătorii postului de poliție TF Vințu de Jos au fost sesizați joi, 11 decembrie, despre faptul că un angajat CFR a fost găsit spânzurat în locuința de serviciu din Șibot. Ferenc Nagy, de 41 de ani, a recurs la acest gest ultimativ după ce i-a lăsat concubinei sale un bilet de adio, prin care își cerea iertare, fără a mai da alte explicații. (N.I.T.)
Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.