Editorial
 
Prima pagină
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Fii bun de Crăciun!
      Se apropie cu pași repezi Sfânta Sărbătoare a Crăciunului, Ziua cea mai Luminoasă a anului, în care, cu mare bucurie, prăznuim cu toții Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Așa după cum ne învață Sfânta Scriptură, Săr­bătoarea Crăciunului, pe lângă faptul că "ne vestește bucuria mare, care va fi pentru tot poporul - Nașterea Mântu­itorului", este și o taină mare: taina întâlnirii lui Dumnezeu cu omul.
    Iisus, Dumnezeul nostru, este Sfânt. Pentru a ne salva pe noi, El se naște într-un staul și se culcă într-o iesle. Vine între noi, petrece cu noi, ne poartă de grijă și ne întărește pentru a ne tămădui de teama viitorului. Ne învață să ne punem nădejdea în El și nu în bunurile materiale.
    La Taina întâlnirii cu Domnul vine însă omul, cel cu nenumăratele lui păcate. Deși a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, deoarece are suflet viu și poartă în el, prin Botez, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, prin păcat, omul a căzut din cinstea cea dintâi, de "rege al creației", în starea cea de rob, de păcătos. Încă de la păcatul lui Adam și al Evei, Dumnezeu nu l-a părăsit totuși pe om, i-a dat mijloace de îndreptare, de pocăință și de mântuire. I-a lăsat în inimă dorul raiului pierdut, adică nostalgia paradisului, care să îi dea omului râvnă pentru rugăciune și fapte bune.
    Se apropie Crăciunul și toți s-ar cuveni să ne întâlnim cu Domnul nostru Iisus Hristos. Dar, vai, oare cât ne-am îndreptat, câte fapte bune am înfăptuit?! Această întrebare trebuie să ne-o punem încă de pe acum fiecare dintre noi. Dacă timp de un an întreg, de la precedenta taină a întâlnirii, nu prea ne-am amintit, ne-am lăsat mai mult cuprinși de desfătările vieții, de păcatele zilnice ale vremurilor moderne, măcar în aceste zile să încercăm să mai îndreptăm câte ceva. Nu trebuie decât să deschidem bine ochii și să privim cu ceva mai multă atenție în jurul nostru. Iată, gerul iernii a pus stăpânire peste tot, iar mulți, chiar foarte mulți semeni de-ai noștri sălășuiesc încă prin canale, prin sălile de așteptare din gări, sau pur și simplu îngheață de frig în plină stradă, cu hainele - câte le mai au pe ei - rupte și fără nici o speranță de viață. Să nu trecem pe lângă ei ca pe lângă niște stane de piatră. Să ne oprim la fiecare asemenea defavorizat al soartei și, din puținul sau mai multul pe care-l avem, să-i întindem mâna și să-i dăm un bănuț pentru o bucată de pâine. Să căutăm fiecare pe acasă o hăinuță, o pereche de pantofi și să le dăruim celor care au atâta nevoie de ele. Mai mult, cu sprijinul autorităților locale, să încercăm să le găsim un cămin încălzit, unde să poată să petreacă și ei cât de cât în liniște sărbătorile de iarnă și chiar să ajungă în primăvară.
    Sunt apoi atâtea case de copii orfani în județ, precum cele de la Abrud, Blaj, Stremț, Sâncrai, Galda de Jos, Horea, Vadu Moților, Leagănul pentru copii Alba Iulia, precum și mai multe cămine de bătrâni, unde de asemenea este nevoie de un gest creștinesc din partea noastră. Sperăm că din nou, la fel ca și în anii trecuți, unii patroni sau directori de firme mai cu dare de mână vor încerca să le facă mici bucurii, mici cadouri constând în alimente și îmbrăcăminte, pentru a le mai alina suferința și singurătatea.
    Un gest de bunăvoință, o faptă bună putem face însă fiecare dintre noi, chiar și cei cu bani mai puțini. Celor foarte ocupați le reamintim că, încă din 26 noiembrie, patru aso­ciații reprezentând cele mai importante biserici creștine din județul nostru (Asociația "Filantropia Ortodoxă" - Alba Iulia, Or­ganizația "Caritas" - Arhidioceza Romano-Catolică, Or­ganizația "Caritas" Mitropolitan Greco-Catolic și Socie­tatea de Ajutorare "Diakonia" Alba Iulia), au demarat și în acest an campania intitulată "Fii bun de Crăciun", amplasând circa 120 de urne în cele mai mari magazine din Alba Iulia și din marile orașe ale județului, pentru strângerea de fonduri bănești în vederea ajutorării a 2.000 de copii proveniți din familii sărace.
    De Crăciun, Dumnezeu este cu noi. Să-i deschidem larg porțile inimilor noastre și să-i iubim pe semenii noștri cum ne iubește El pe noi.
Tinu MATEȘ