Încă un an s-a dus să se aşeze pe răbojul istoriei, aşa cum se va întâmpla şi cu viitorii lui fraţi de-acum şi până-n coada veacurilor. Avem suficiente motive să-l socotim un an bun, dar şi destule care să ne strecoare bucuria c-a plecat. România a înaintat cu paşi mari în arena internaţională, ne-am apropiat mai mult ca oricând de americani - aliaţii noştri numărul unu în lume, ne apropiem cu paşi fermi de aderarea la UE. Doar la noi acasă mai sunt multe de rânduit, de pus le punct, de a scăpa de rictusul deznădejdii, de aureola cenuşie a sărăciei. Tranziţia merge cu paşi de melc şi e în stare să depăşească predicţia oracolului din Dărămoaia. Economia de piaţă chiar dacă politic funcţionează, seamănă cu o targă trasă pe uscat, reformele radicale anunţate întotdeauna cu fermitate se dovedesc o boală lungă. La multe servicii şi indicatori de viaţă, ţara noastră se târăşte în coada Europei şi-a lumii: salarii mici, impozite exagerat de mari, pensii umilitoare, preţuri explozive la energie, cu­rent, gaze, apă, căldură, benzină. În schimb dacă ne-am lua după zaiafetele naţionale, după mesele îmbelşugate, stropite din plin cu şampanie, am în vedere aici revelioanele unde s-a petrecut copios în ciuda preţurilor prohibite (1000 de euro pentru trei zile la Poiana Braşov sau Predeal), după numărul celor care în zilele Anului Nou s-au plimbat desculţi la Piramide sau au făcut pe Simbad marinarul din "O mie şi una de nopţi", ai zice că suntem o ţară de nababi, de baroni şi de aristocraţi încât ne exhibăm dorul după locurile exotice ale Orientului, după spaţiul Shengen. Cei rămaşi acasă au mâncat, au băut şi ei, şi-au chemat spre dimineaţă salvarea; alţii mai vivace au ieşit în plină stradă dându-şi drumul decibelilor şi încingând dansuri cu săruturi cinematografice. Păi dacă tot ne-am împrietenit cu yankeii, de ce n-am împrumuta şi ceva din stilul lor de viaţă, căci de muncă mai va.
    Au fost şi oameni ce şi-au petrecut noaptea dintre ani singuri, cu suferinţele şi angoasele lor, cu regretul că a mai trecut o clipă de viaţă, aşa nemernică cum e din calupul timpului, bătrâni bolnavi care nu s-au atins de oala cu sarmale de teama unor indigestii şi migrene, apelând la ceaiurile de plante cu lămâie. Pentru ei a venit la diferite ore din seara de Anul Nou şi la diferite posturi de televiziune, ca un adevărat leac pe rană, preşedintele Ion Iliescu, sobru şi mai puţin zâmbăreţ, căci omul cinstit şi sărac ce este ştie că pe o bună parte a planetei româneşti, noaptea dintre ani e o noapte a plângerii şi amarelor regrete că soarta a fost nedreaptă cu ei. În contrapondere cu Iliescu, s-a mai vârât sub camerele de luat vederi un multimilionar în dolari care a transmis românilor dorinţa de a nu-şi pierde speranţa (e uşor s-o spui cu burta plină), pentru că România este pe drumul cel bun şi în curând va fi şi pe drumul cel drept, în care prăpastia dintre bogat şi sărac se va atenua iar prăpastia dintre clasa politică şi popor va dispărea. A fost rostită şi cea mai absurdă sintagmă: "Bogat şi cinstit" (!!)
    Pentru cei rămaşi în casă a fost şi o parte distractivă, de te­ledivertisment asigurat de spectacole, cu muzică de toate genurile, cu trupuri despuiate, cu show-bizz-uri, cu urlete, ţipete ca la o orgie naţională. Dacă-i bal, bal să fie! Vulgarul Garcea et comp. şi-a dat iar în petec, iar poantele Divertis-ului te făceau să te gândeşti la umorul spumos şi sănătos de altădată. Ţinând seama că lumea e turmentată puţin sau veselă, cei doi ani-fraţi gemeni şi vicleni, doar că unul va fi electoral, şi-au dat unul altuia subtil ştafeta bine­fa­cerilor pentru popor: calvarul scumpirilor şi tărăboiul electoral. Anul 2004 va fi ca la teatru.
    Aşadar, am intrat într-un an nou în care cartea cea mare nu va fi jucată nici de economişti, nici de cei cu ajustarea nivelului de trai, ci de politicieni. Va fi greu pentru cei ce vor gestiona alegerile într-o ţară crunt lovită de sărăcie.