Prima pagină Ediția din: 9.1.2004
 
 Meniu
  • Curier județean
  • Ultima oră
  • Editorial
  • Alte căutări în arhivă
  • Reveniți la ziua de azi
  • N-aduce anul ce aduce ceasul
    Șapte membri ai Academiei Române distinși cu titlul de "Cetățean de onoare al orașului Câmpeni"
        Sfârșitul lui 2003 va rămâne un moment memorabil în viața locuitorilor și a primarului orașului Câmpeni. Mai exact spus, în data de 23 decembrie 2003, șeful administrației orașului Câmpeni a fost primit de către președintele Academiei Române, Eugen Simion, personalitate marcantă a vieții culturale românești. Așa după cum ne-a spus, într-o recentă vizită la redacția ziarului nostru, d-l Ioan Viorel Sicoe a avut prilejul să cunoască o bună parte a membrilor Academiei Române, oameni de știință și cultură, ambasadori ai unor state, precum și alte personalități marcante ale vieții științifice din România. Întâlnirea de la Casa oamenilor de știință a avut un ca­racter oficial: primarul orașului Câmpeni a înmânat acade­micienilor care au participat în luna mai a anului trecut, la Câmpeni, la o dezbatere privind găsirea unor modalități practice prin care zona Apusenilor să se bucure de o dezvoltare durabilă. În consecință, d-l Ioan Viorel Sicoe a înmânat unui număr de șapte academicieni titlul și diploma de "Cetățean de onoare al orașului Câmpeni", respectiv d-lor Eugen Simion, președintele Academiei, Marius Iosifescu, Gheor­ghe Vlăduțescu, Florin Filip, vicepreședinți ai Academiei, Mir­cea Desideriu Banciu, Mircea Săndulescu și Ionel Haiduc, membri ai Academiei. În cuvântul său de întâmpinare, primarul orașului Câmpeni le-a vorbit gazdelor despre semnificația și importanța orașului Câmpeni și a zonei adiacente în istoria Ardealului, despre evenimentele petrecute aici în 1784 și 1848. În semn de omagiu pentru gestul consiliului ora­șului Câmpeni, primarului i-a fost dăruit, de către președintele Academiei Române, monumentala lucrare "Membrii Academiei Române - Dicționar 1866-2003", lucrare ce se va regăsi de aici înainte în patrimoniul bibliotecii orășenești "Avram Iancu" din Câmpeni. Rămâne de văzut câte locuri de muncă va a­duce la Câmpeni dezvoltarea durabilă generată de cei șapte mag­nifici... "Cetățeni de onoare"! (G.M.)
    Gerul Bobotezei n-a înghețat pasiunea... traseistelor
        În noaptea cu temperaturi de minus 15 grade Celsius, dintre Bobotează și Sf. Ioan, polițiștii le-au "vizitat" din nou pe fetele care-și fac veacul (și clienții) în cabinele TIR-urilor din parcarea de la Șibot. Au fost depistate cinci femei care vegheau (în ambientul primitor al localurilor din zonă) ca flacăra pasiunii să nu înghețe de la gerul nopții: Augustina Giurga (24 de ani, din Sibiu), Angela Boca (18 ani, din Orăștie), Nadia Varga (21 de ani, din Orăștie), Iulia Varga (19 ani, din Orăștie) și Liliana Rafa (22 de ani, din județul Timiș). Fetele au fost sancționate contravențional cu câte 1,5 milioane de lei. (N.I.T.)
    Investiție cu sprijin Sapard
        După "Unichim" și "Albalact", o altă firmă din județ, SC Elit SRL a beneficiat la finele anului 2003 de finanțare SAPARD. Valoarea contractului de finanțare este de aproximativ 1 milion de euro, proiectul vizând procesarea produselor agricole, investiția urmând a se concretiza în modernizarea și retehnologizarea unității de pro­cesare a cărnii din orașul Cugir. (A.D.T.)
    Prefectul la ședința de bilanț a Ministerului Administrației
        Pe data de 13 ianuarie la București, va avea loc o importantă ședință a Ministerului Administrației și Internelor prilej cu care se va prezenta o analiză a activității derulate pe parcursul anului trecut și se vor stabili coordonatele de acțiune pentru anul în curs. Alături de miniștrii Ioan Rus și Gabriel Oprea vor participa și prefecții din teritoriu, șeful administrației publice județene Mugurel Liviu Sârbu urmând să aibe o intervenție referitoare la situația în administrația județului Alba. (R.J.)
    S-a constituit Fondul de risc
        Membrii DP ai CJ Alba au aprobat constituirea fondului de risc în afara bugetului propriu pe 2004 în sumă de 1 miliard de lei. Nivelul comisionului de risc ce se aplică asupra valorii împrumutului ga­rantat se stabilește la 1 la sută. (F.R.)
    Bani pentru pietruirea drumurilor
        Purtătorul de cuvânt al CJ Alba, Ioan Bâscă, ne-a informat că pentru derularea în acest an a programului de pietruire a drumurilor comunale de pământ, aprobat prin HG nr. 577/1997, județului Alba i-a fost alocată suma de 3,5 miliarde de lei. La repartizarea banilor se va acorda prioritate obiectivelor aflate în curs de execuție. In­tro­ducerea în listă a unor noi obiective este posibilă numai după asigurarea fondurilor pentru finalizarea lucrărilor cu termen de punere în funcțiune în anul 2004. (F.R.)

    Sus
    © Copyright S.C. Unirea Pres SRL
    Toate drepturile rezervate.