Editorial
 
 Meniu
  • Prima pagină
  • Curier județean
  • Ultima oră
  • Alte căutări în arhivă
  • Reveniți la ziua de azi
  • Putere și avere
        Intens mediatizată, lansarea în politică a lui Gigi Becali, patronul Stelei, este un fapt perfect normal într-o lume ca a noastră în care, dacă ai carte, în mod sigur nu vei avea parte de privilegiile din care se înfruptă cu linguroiul cohorte întregi de fripturiști ai tranziției, de la politicieni fără nici un Dumnezeu la afaceriști veroși ce roiesc în jurul potentaților zilei pentru a beneficia ba de o privatizare mă­noasă, ba de ștergerea ori reeșalonarea datoriilor la bugetul de stat, ba de credite preferențiale, pe cât posibil nerambursabile, și nu în ultimul rând, de clemența Justiției.
        Legătura indestructibilă dintre putere și avere a fost pusă în evidență și de studiul "Monitorizarea declarațiilor de avere ale par­lamentarilor României, legislatura 2000-2004". Realizat de Institutul pentru Politici Publice București și Fundația pentru o Societate Deschisă, studiul publicat luna trecută conține date foarte inte­resante. O analiză a lui, fie ea și superficială, denotă faptul că cei mai înstăriți dintre politicieni sunt par­lamentarii PSD, averile lor, ca și ale altora, din alte formațiuni, fiind corelate cu accederea lor la putere. Senatorul PSD Nicolae Văcăroiu, de exemplu, a dobândit toate bunurile declarate (două case de locuit, una de vacanță și patru terenuri), în timpul sau după încheierea mandatului de prim-ministru. La rândul lui, senatorul UDMR Verestoy Attila a agonisit toate bunurile declarate (două terenuri, trei apartamente, o casă de vacanță, un autoturism), după ce formațiunea sa politică a intrat la guvernare, în legislatura 1997-2000 și ulterior. În cazul senatorului PSD Doru Ioan Tărăcilă, majoritatea bunurilor declarate (clădiri și autoturisme) au fost achiziționate în timpul sau după încheierea mandatului de ministru de Interne. Nici senatorul PD Radu Vasile nu face excepție, toate bunurile declarate (un teren agricol, casa de locuit și un autoturism) fiind cumpărate în timpul sau după încheierea mandatului de prim-ministru.
        Dacă imediat după Revoluția din decembrie 1989, parla­mentarii PSD nu s-au aruncat pe terenurile agricole, ei au recuperat han­dicapul cumpărând foarte multe asemenea proprietăți între 1993-1996, dar mai ales după 2001, când au revenit la putere. În acest moment, zestrea lor este de 340 de hectare de teren agricol însușite în perioadele menționate. Pe de altă parte pesediștii dețin 80% din totalul terenurilor intravilane aflate în proprietatea par­lamentarilor. Parlamentarii PSD au manifestat un interes accentuat și pentru casele de locuit și casele de vacanță, ei deținând primul loc și la acest capitol.
        Cât despre parlamentarii PNL, aceștia au achiziționat peste 100 de hectare de teren agricol după 2001, în legislatura 1997-2000 ei împroprietărindu-se cu 61 de hectare. Interesant e faptul că peste jumătate din terenurile intravilane deținute de peneliști au fost dobândite înainte de 1989.
        Parlamentarii UDMR au manifestat o dorință constantă de a achiziționa terenuri agricole, ei îmbogățindu-și patrimoniul în fiecare legislatură.
        Senatorii și deputații PRM au fost atrași mai ales de terenurile forestiere, achizițiile lor din domeniu triplându-se în actuala le­gis­latură. În privința terenurilor intravilane, peremiștii se află pe locul doi, după PSD. Și la numărul de case oamenii lui Vadim, apărătorul săracilor, se află pe locul secund, dar la o distanță destul de mare de colegii din PSD.
        Parlamentarii PD au început să fie mai interesați de case din 1997, mai mult de jumătate din proprietățile lor de acest gen fiind achiziționate după data amintită.
        Și în privința conturilor de peste 10.000 de euro parlamentarii noștri pot să doarmă liniștiți. PSD conduce iarăși detașat, cu 68% dintre parlamentari aflați peste acest prag. Urmează PNL cu 10%, PRM cu 8% și PD cu 6%.
        În aceste condiții, cum să nu vrei să fii la putere, iar dacă ești, cum să nu faci totul ca să rămâi acolo?
    Maria Lucia MUNTEANU