Curier județean
 
 Meniu
  • Ultima orã
  • Editorial
  • Prima paginã
  • Alte cãutãri în arhivã
  • Reveniþi la ziua de azi
  • Duminica după Botezul Domnului (Matei IV, 12-17)
        Numele lui Noe este asociat cu potopul, al lui Avraam cu credința neclintită, al lui Iov cu răbdarea, a lui Moise cu robia egipteană, dar mai ales cu dezrobirea sau cu IEȘIREA din robie. Ioan Botezătorul și-a înscris numele pe triada de valori numite IORDAN-BOTEZ-POCĂINȚĂ.
        Numele lui Iisus Hristos, fiind mai presus de orice nume nu poate fi asociat cu una sau alta din valorile mai sus enunțate, deoarece El este Cel ce toate le-a făcut. A încerca să cuprinzi pe Cel necuprins într-un cuvânt este lucru puțin, a-l defini printr-o propoziție sau frază când alții n-au reușit să-i traseze portretul în volume, este o în­drăzneală prea mare. Dar fiindcă Dumnezeu nu poate fi cunoscut după Ființa Sa, care ne rămâne inaccesibilă, îl vom numi după lu­crurile și învățăturile pe care le-a revărsat asupra lumii: iubirea, ier­tarea, mila, mântuirea, pocăința, toate acestea și altele asemenea lor fiind subiecte de dezbatere cu extindere nelimitată.
        Cuvântul zilei de azi este: "Pocăiți-vă că s-a apropiat împărăția cerurilor" (Matei IV,17), pe care l-a rostit Mântuitorul cu prilejul ieșirii sale la misiunea învățătorească. Este același cuvânt cu care și-a început predica și Înaintemergătorul Ioan, sihastrul de la Iordan, robul postului, nemâncător și nebăutor, aspru cu sine și cu toți cei care veneau să-i asculte cuvântul, nepermițându-și nici cel mai nevinovat deliciu lumesc, ascultător până la moarte, și încă moarte prin tăierea capului. Datorită acestui personaj auster ca nimeni altul, care a risipit întunericul neștiinței și a făcut cunoscut "pe cel ce va să vină", "Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină, iar celor ce ședeau în latura și în umbra morții, Lumină le-a răsărit". (Matei IV, 16)
        Întunericul și umbra morții care ne urmăresc trebuie amputate și înlocuite cu faptele pe care le-a făcut Fiul lui Dumnezeu care ne învață în predica de pe munte: "Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune și să preamărească pe Tatăl vostru Cel din ceruri" (Matei V, 16).
    Preot Petru PINCA

    Director nou la Filiala de Cruce Roșie Alba
        Prin pensionarea d-lui Ioan Morariu, care a deținut timp de peste 20 de ani funcția de secretar, iar apoi de director al Filialei de Cruce Roșie Alba, a fost organizat un concurs pentru ocuparea postului rămas vacant. În urma rezultatelor obținute a fost declarat câștigător al concursului Adrian Ionel Dușa, absolvent al Facultății de Teologie, secția asistență socială. În cursul zilei de ieri a avut loc ședința Biroului Filialei de Cruce Roșie Alba. Participanții au analizat exe­cuția bugetului pe anul 2003 și au aprobat proiectul de venituri și cheltuieli al filialei pe anul 2004. La capitolul venituri se prevede suma de 1,250 miliarde de lei. În cuvântul lor, mai mulți membri ai biroului au subliniat necesitatea de-a fi valorificată prevederea noului Cod Fiscal de a putea dona o sumă de bani drept sponsorizare, urmând ca valoarea respectivă să fie dedusă din impozitul pe venit al contribuabilului.
        Participanții la ședință au aprobat Proiectul de buget pe anul 2004 și numirea în funcția de director a lui Adrian Ionel Dușa. In cuvântul său, Ioan Morariu a adresat mulțumiri membrilor filialei și cola­boratorilor și a promis că va fi și pe viitor un voluntar activ al Crucii Roșii. (S.T.)

    Sus

    © Copyright S.C. Unirea Pres S.A.
    Toate drepturile rezervate.