Prima pagină Ediția din: 16.1.2004
 
 Meniu
  • Curier județean
  • Ultima oră
  • Editorial
  • Alte căutări în arhivă
  • Reveniți la ziua de azi
  • Mina de aur Rio Narcea (Spania), un model operațional identic cu Proiectul Roșia Montană
    •"În toată lumea, ecologiștii își fac prezentările în cel mai dezastruos mod cu putință"
          În aceste zile, în județul Alba a sosit o delegație spaniolă, condusă de domnul Alberto Lavandeira Adan, președinte executiv al minei de aur de la RIO NARCEA, din Spania, țară membră a Uniunii Europene. Întrucât mina de la RIO NARCEA are foarte multe asemănări cu ceea ce se preconizează la Roșia Montană, l-am abordat la o discuție deschisă pe președintele executiv al minei din Spania. Înainte de a trece la dialogul propriu-zis, mai trebuie să precizăm că și în Spania, la fel ca la Roșia Montană, este vorba de extragerea aurului dintr-o carieră deschisă iar în procesul tehnologic se folosește cianura. O altă similitudine constă în faptul că în ambele zone există vestigii romane și galerii din epoca romană. De asemenea și la RIO NARCEA a fost nevoie de mutarea unei lo­ca­lități pentru deschiderea carierei. Nu în ultimul rând, cele două proiecte miniere mai au ceva în comun: modul în care au fost atacate și criticate de ONG-uri și activiști ecologiști. La fel ca în cazul Roșia Montană, în Spania ecologiștii au declanșat un "război" total împotriva proiectului, acuzându-i pe investitori că "vor crea un dezastru". Deosebirea majoră dintre spanioli și români este că, la RIO NARCEA, lucrările au început în doar doi ani de la prima forare și în prezent mina este operațională.
    Florin ROMAN

    Decizie politică în premieră
    Prag de 5 la sută în alegerile locale
    •Modificările propuse legii electorale prevăd ale­gerea primarilor cu o majoritate de 50 la sută plus unu din voturile celor prezenți la urne
          După mai multe luni de discuții, partidele politice au ajuns în sfârșit la un rezultat în ce privește datele la care se vor desfășura alegerile locale și generale din acest an. Cele mai aprinse contro­verse au fost cele referitoare la data alegerilor parlamentare și prezidențiale. Dorind să respecte întocmai prevederile constituționale și pentru a evita orice speculații ulterioare, Partidul Social Democrat propunea ca luna decembrie 2004 să fie "ocupată" cu alegerile generale și prezidențiale, dar propunerea a fost vehement respinsă de partidele din Opoziție, mai ales de PNL și PD, care au considerat inoportună stabilirea datei celui de-al doilea tur de scrutin pentru prezidențiale în preajma Crăciunului. O perioadă în care îndeobște românii sunt mai preocupați de tăierea porcului (în mod tradițional sau după normele UE, nu prea contează), de cozonaci și colinde, decât de politică. De aceea data propusă de Partidul Democrat a fost 28 noiembrie pentru alegerile parlamentare și primul tur al alegerilor prezidențiale și 12 decembrie pentru al doilea tur al prezidențialelor.
        După ce s-a tot discutat și disecat, marți, 13 ianuarie (de n-ar fi cu ghinion!) reprezentanții tuturor partidelor parlamentare în Comisia pentru elaborarea legilor electorale au semnat în unanimitate un protocol care stabilește calendarul alegerilor: 6 iunie - alegerile locale, 28 noiembrie - alegerile parlamentare și primul tur la prezidențiale și la 12 decembrie al doilea tur la prezidențiale. Au rămas încă de discutat posibilitatea candidaturii independenților pe listele de partid (dorită de PSD pentru Ion Iliescu), dar și introducerea sau nu a votului uninominal la Senat, o propunere agreată de toate partidele politice românești, dar respinsă destul de vehement de UDMR. Oricum, prin semnarea protocolului s-a făcut un mare pas înainte.
        Încet, încet, modificările aduse legilor electorale se concretizează, astfel încât tot românul votant va avea posibilitatea de a "lua la cunoștință" până când va veni și vremea urnei. Printre aceste modificări, una foarte importantă se referă la alegerea primarului. Astfel va fi considerat ales candidatul care obține majoritatea voturilor alegătorilor prezenți la urne, urmând ca, în caz contrar, să fie organizat un al doilea tur de scrutin. Modificarea este aceea că acum se cere majoritatea (jumătate plus unu) voturilor alegătorilor prezenți și nu a celor înscriși pe liste ca până acum. Această modificare a fost agreată de toate partidele. Ea este și una necesară pentru că la alegerile din anul 2000 deși era foarte clar pe cine vor cetățenii, datorită prezenței la vot de sub 50%, se organiza un al doilea tur de scrutin. Adică alți bani, altă distracție! Comisia electorală a stabilit în unanimitate impunerea unui prag electoral de 5% și pentru alegerea consilierilor locali, municipali și județeni, același prag care există acum la alegerea parlamentarilor. În acest fel se dorește obținerea unei mai mari omogenități a consiliilor locale, care nu de puține ori sunt blocate de "dispersia" voturilor. Una peste alta, trebuie să fim și noi atenți la toate aceste modificări pentru că așa cum ne vom așterne la alegeri, așa ne va fi timp de patru ani.
    Anca DINICĂ

    Ecouri la comunicatul Senatului Universității "1 Decembrie 1918"
    Cornel Filipescu - satisfăcut, Liviu Stoica - dezamăgit
        Comunicatul Senatului Universității 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia cu privire la activitatea didactică a d-lui lect. univ. dr. Cornel Filipescu, analiză solicitată de către conf. univ. dr. Liviu Stoica, a produs, așa cum era de așteptat, reacții diferite ale personajelor direct implicate. Pe de-o parte senatorul Cornel Filipescu a primit cu seninătate decizia, afirmând că nu intenționează să o conteste." Eu nu pot să contest o hotărâre a unui forum așa de important cum este Senatul Universității. Este o decizie pe care o respect. Mă bucur în schimb că s-a înțeles faptul că nu a existat element intențional în omiterea bibliografiei la suportul de curs analizat. Se poate să fi fost vorba și de o scăpare a mea, dar tot așa de adevărat poate să fie și cazul unui scurtcircuit de ordin tehnic, care s-a produs la tipografie, omițându-se neintenționat nominalizarea auto­rilor. Oricum, acest suport de curs are atașat și un manual al studentului, unde sunt precizați autorii. Referitor la retragerea celor două discipline, vă pot spune că și eu am dorit să renunț la ele. Eu de la început nu am fost de acord să le preiau, dar am cedat la insistențele colegilor mei de catedră". De partea cealaltă, Liviu Stoica nu și-a ascuns dezamăgirea vis-a-vis de rezultatul de­mer­sului său: "Acest comunicat este foarte lapidar și nu răspunde la problemele importante cuprinse în memoriul meu. Mă așteptam să se consemneze și sancțiunile adoptate conform legii, pe linie universitară, acordate d-lui Filipescu, cât și celor care se fac vinovați de instaurarea unei asemenea situații la nivel academic".
    Răzvan JURCĂ

    Alianța PNL-PD a reușit să se înregistreze
        Alianța PNL-PD a fost legalizată ca urmare a deciziei de miercuri a Tribunalului București, care a admis cererea de înregistrare a a­cestei noi formațiuni. Alianța se va numi "Dreptate și Adevăr PNL-PD" și va avea sigla "D.A. PNL-PD". Totodată, instanța a respins contestația Asociației de revoluționari "Adevăr și dreptate - 1989". Sentința Tribunalului Capitalei poate fi contestată în termen de cinci zile la Curtea de Apel București.(A.D.)
    Administrator special la D.P.L. Alba
        Președintele CJ Alba, Eugen Popa, a declarat că doamna Crina Iacob a fost numită administrator special al SC Drumuri și Poduri Locale SA Alba, după ce la această societate, ce se pregătește de privatizare, a fost instituită procedura de administrare specială. Con­siliul județean a constituit prin dispoziție și comisia de preselectare și angajare a agentului de privatizare. Societatea este în faza de finalizare a raportului de evaluare și se află în stadiu avansat cu documentația pentru obținerea avizului de mediu.(F.R.)
    Eminescu omagiat de elevi
        Împlinirea a 154 de ani de la nașterea marelui poet nepereche al literaturii române, Mihail Eminescu, a prilejuit organizarea unor ample suite de manifestări omagiale. Una dintre acestea s-a desfășurat ieri, 15 ianuarie, ziua de naștere a poetului, la Liceul Sportiv din municipiul Alba Iulia. Aici au avut loc un interesant concurs "Eminesciana", o expoziție ilustrativă inspirată din celebrul poem lirico-filosofic "Luceafărul", precum și un reușit recital trilingv (română, franceză și engleză) din lirica poetului. Coordonatoarea acestor manifestări ce s-au bucurat de o deosebită audiență în rândul elevilor și cadrelor didactice ale acestei școli a fost prof. Maria Mihălțan. (G.M.)

    Sus
    © Copyright S.C. Unirea Pres SRL
    Toate drepturile rezervate.