15 ianuarie este o zi importantă în calendar, este ziua în care s-a născut Mihai Eminescu, dar şi Moliere, ca să amintim doar două evenimente importante. 15 ianuarie a fost până mai ieri o zi re­mar­cabilă prin decenţa evenimentelor petrecute de-a lungul anilor la această dată. Lucrurile s-au schimbat, cel puţin pentru percepţia românilor şi a israelienilor odată cu anul de graţie 2004, când la 15 ianuarie în Parcul Trandafirilor din Braşov, preşedintele Partidului România Mare - Corneliu Vadim Tudor şi consilierul său israelian Nati Meir au dezvelit un bust al lui Yitzhak Rabin, premierul asa­sinat al Israelului. Ceremonia la care au participat câteva sute de simpatizanţi ai partidului România Mare veniţi din mai multe ju­deţene transilvănene a constituit de fapt lansarea campaniei electorale a Partidului România Mare, fapt sugerat cât se poate de clar prin salutul adresat de Corneliu Vadim Tudor participanţilor "Sha­lom, ne vedem la Cotroceni". Tocmai în acest salut se află şi explicaţia bruştei iubiri vadimiste pentru evrei, deoarece România nu-şi poate permite un preşedinte care este perceput ca antisemit.
    Revenind la scandalul iscat de dezvelirea bustului lui Yitzhak Rabin reamintim că atât copiii acestuia cât şi oficialităţile israeliene au protestat dur apreciind că preşedintele Partidului România Mare încearcă să folosească memoria premierului israelian în propriul beneficiu politic. Nimic mai adevărat, dacă ne gândim că pentru instalarea bustului Fundaţia România Mare a trecut peste etapele legale: aprobarea planului urbanistic de detaliu, aprobarea mo­nu­mentului de către comisia Ministerului Culturii şi Cultelor etc. Iniaţiatorii se justifică prin existenţa unui acord de principiu, ceea ce nu este suficient. Astfel că, departe de a-i aduce beneficiul scontat acţiunea îi poate face mai mult rău lui Corneliu Vadim Tudor. Adversarii săi, atât PSD, dar şi partidele din Opoziţie, vor folosi aceste ilegalităţi pentru combaterea imaginii de corectitudine pe care Vadim doreşte să şi-o creeze. Sub lupa electorală orice gre­şeală a adversarului este speculată la maximum. Şi nici nu se poate altfel, cum poţi să crezi că un politician care încalcă reguli simple poate să lupte eficient împotriva corupţiei, problemă pe care toate sondajele de opinie, dar şi documentele oficiale o indică drept cea mai mare în România. Poetul Vadim poate crede că aceste ilegalităţi sunt neglijabile, dar nu aceeaşi va fi părerea celorlalţi cetăţeni. Cum spuneam, la 15 ianuarie s-a născut şi Moliere, poate cel mai cunoscut şi savuros autor de comedii. La fel de savuroase sunt şi acţiunile, declaraţiile politice, intervenţiile publice şi pam­fletele lui Corneliu Vadim Tudor, căruia nu-i putem contesta harul şi nici erudiţia pentru care chiar şi unii dintre adversari îl admiră şi-l invidiază. Numai că nu întotdeauna un râs sănătos este o soluţie. Acum, din păcate, comedia a decăzut în bufonerie. Iar dacă Moliere în opera sa satiriza racilele societăţii vremii sale, Corneliu Vadim Tudor se satirizează singur, devenind ridicol, chiar dacă, evident, nu aceasta-i este intenţia. Satira este un mijloc de îndreptare, dar nu este cazul de faţă, speranţa într-o îndreptare a lui Vadim fiind practic nulă. Desigur că PRM îşi va păstra nucleul dur de sim­patizanţi, dar nu credem că prin astfel de gesturi vor mai câştiga şi alţii. Aşa că, în ciuda optimismului afişat, este destul de improbabil să-l vedem pe Vadim la Cotroceni. Nu ne putem însă împiedica să râdem, uneori amar, şi să nu recunoaştem că prin gesturile sale preşedintele Partidului România Mare aduce culoare în viaţa politică românească.