Ultima oră
 Meniu pentru stângaci
  • Editorial
  • Prima pagină
  • Curier județean
  • Alte căutări în arhivă
  • Reveniți la ziua de azi
  •  Meniu pentru dreptaci
  • Editorial
  • Prima pagină
  • Curier județean
  • Alte căutări în arhivă
  • Reveniți la ziua de azi
  • La Sebeș
    Procedurile privind constituirea parteneriatului public privat vor fi reluate
        Încă de pe vremea fostului primar Mugurel Liviu Sârbu, adminis­trația municipiului Sebeș intenționa constituirea unui parteneriat pu­blic privat cu scopul rezolvării definitive a problemei alimentării cu a­pă și a canalizării localității. La un moment dat, lucrurile ajunseseră într-o fază destul de avansată, găsindu-se și partenerul cu care urma să se încheie contractul și anume o firmă din Austria. Spre finalul anului trecut însă austriecii nu s-au mai arătat interesați de un eventual parteneriat astfel că, Primăria Sebeș a dispus încetarea oricărui raport de colaborare. Ideea constituirii unui parteneriat nu a dispărut însă, și în acest sens, în prima ședință din acest an a CL Sebeș s-a numit o nouă comisie de evaluare a scrisorilor de intenție, de fapt s-au reluat de la început procedurile care trebuie urmate în astfel de situații. Primarul Alexandru Dăncilă ne-a precizat că există un interes din partea unei alte firme private dornice să încheie un parteneriat cu municipalitatea, al cărui principal obiectiv este moder­nizarea rețelelor de apă și canalizare din oraș, în același timp so­cietatea respectivă urmând să-și administreze aceste servicii.
        Crearea acestui parteneriat reprezintă de fapt o șansă unică pen­tru ca Sebeșul să beneficieze de rețele de apă și canalizare optime având în vedere că municipiul respectiv nu a aderat la programul SAMTID.
    Răzvan JURCĂ

    Prea multă admirație strică
    Un tânăr teribilist a vandalizat Monumentul Eroilor din Vințu de Jos
        Viceprimarul comunei Vințu de Jos, Ioan Coltor ne-a informat că starea deplorabilă în care se află acum Monumentul Eroilor din cele două războaie mondiale, aflat în centrul comunei se datorează unui tânăr "admirator". În seara zilei de 17 ianuarie, în jurul orelor 23-24, în timp ce la căminul cultural se desfășura discoteca, tânărul Vasile Evi, încins de dans și Dumnezeu știe de mai ce, s-a urcat pe mo­nument, mai exact pe vulturul care-l încorona. Drept rezultat vulturul s-a desprins, a căzut și s-a spart. Se pare că tâ­nărul a dorit doar să se fotografieze cu vulturul în brațe, dar... prea multă admirație strică. Cazul este acum cercetat de poliția din comună și împotriva tâ­nă­ru­lui se vor lua măsurile necesare, dacă va fi găsit vinovat. Men­țio­năm că în urmă cu 10 ani monumentul a fost în întregime res­ta­urat.(A.D.)
    SC DPL Alba va ieși vlăguită din iarnă
        Președintele Consiliului Județean Alba, Eugen Popa, a declarat că în acest an au fost repartizate 40 de miliarde de lei pentru lu­crările de reparații și întreținere a drumurilor. Din acest total, 14 mi­liarde de lei reprezintă lucrări efectuate și neplătite de anul trecut, exe­cutate în cea mai mare parte de societatea județeană de drumuri. Circa 8 miliarde de lei sunt destinați pentru deszăpeziri așa că vor mai rămâne practic 17-18 miliarde de lei. Bani puțini, având în vedere starea precară a multor dru­muri județeane. Președintele Po­pa a spus că județul Alba are promisiuni că guvernul va aloca și res­tanțele pe anul trecut.(F.R.)
    Perioada fiscală pentru plata TVA
        Potrivit prevederilor Legii 571/2003 ce se referă la Codul fiscal, perioada fiscală pentru taxa pe valoarea adăugată este luna calen­daristică. Prin derogare, pentru persoanele impozabile care nu au de­pășit în cursul anului pecedent o cifră de afaceri din operațiuni taxabile și/sau scutite, cu drept de deducere de 100.000 de euro, inclusiv (la cursul de schimb valutar din ultima zi lucrătoare a anului precedent), perioada fiscală este trimestrul calendaristic.
        Toți acești contribuabili au obligația de a depune la organele fis­ca­le teritoriale, până la data de 25 ianuarie (odată cu decontul privind TVA), o declarație în care să se menționeze cifra de afaceri din anul precedent. Persoanele impozabile care iau ființă în cursul anului trebuie să declare, cu ocazia înregistrării fiscale, cifra de afaceri pe care preconizează să o realizeze în cursul anului, iar dacă aceasta nu depășește 100.000 de euro, inclusiv, au obligația de a depune de­conturi trimestriale în anul înființării. Dacă cifra de afaceri este mai mare de 100.000 de euro, atunci în anul următor perioada fiscală va fi luna calendaristică. (A.D.T.)
    Conducere nouă la Asociația Inginerilor - filiala Alba-Cugir
        La Primăria Cugir s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute adunarea generală a Asociației Inginerilor din România - filiala Alba-Cugir. În asociație sunt cuprinși 66 de ingineri, 7 doctori ingineri și 11 doctoranzi. A fost aleasă și noua structură de conducere: pre­ședinte-dr.ing. Mihai Sudrijan; vicepreședinți- dr. ing. Cătălin Sandu Gruin, dr. ing. Francisc Kudler, dr. ing. Gheorghe Schiau, dr. ing. ec. Liviu Mugurel Sârbu; secretar- dr. ing. Dorin Herciu. (N.I.T.)

    Sus
    © Copyright S.C. Unirea Pres SRL
    Toate drepturile rezervate.