Din nefericire după decembrie '89 cultura nu şi-a găsit locul în viaţa publică. În agora societăţii româneşti s-a vorbit mult, uneori cu folos alteori infructuos despre reformă, corupţie, sărăcie, criză so­cia­lă, conflicte de muncă, aderarea la NATO şi UE. Răzbate ade­sea un soi de dramatism, de disperare şi lamentare ce nu mai lasă loc de alte preocupări. S-a răspândit în societate un soi de men­talitate, o concepţie care reclamă supremaţia valorilor mercantile, în sensul că pragmaticii văd în actul de cultură o pierdere de timp. Simptomele acestei maladii sunt: preocuparea pentru profit imediat, dispreţul pentru cultură şi artă, ascensiunea arhetipului descurcăreţ, marginalizarea oricărei activităţi spirituale. Dar iată că lucrurile încep să se mişte. Mai întâi, premierul Adrian Năstase a oferit, din partea Guvernului, editurilor 100 de miliarde de lei pentru tipărirea de cărţi.
    Acum circa o săptămână, preşedintele Ion Iliescu a rostit, cu pri­lejul Galei premiilor pe anul 2003 la Ateneul Român, câteva idei de natură să dezmorţească şi să dinamizeze acest foarte important domeniu - cultura şi arta. Aşa cum se întâmplă şi în alte ţări, cultura trebuie scoasă de sub autoritatea politicului şi să func­ţioneze sub tutela preşedintelui, care este deasupra intereselor de partid. Iliescu, care a lucrat cândva la editura tehnică şi a scris câ­teva cărţi, şi-a dat seama cu perspicacitatea şi abilitatea sa că activitatea culturală mergând la periferia societăţii nu ne va conferi personalitate şi identitate în Europa, unde cultura se află în prim-planul vieţii de zi cu zi. Preşedintele a spus răspicat că finanţarea de la buget, ca formă de implicare a statului, nu are nimic de-a face cu vreun soi de intervenţie administrativă în creaţie. Arta, cultura, creaţia în general nu pot fi ideologizate, politizate, ci, cel mult, susţinute financiar. Prin urmare sunt neavenite interpretările care confundă finanţarea de la bugetul statului cu o dirijare etatistă. Este o formulă elegantă, prin care preşedintele sub protecţia căruia îşi va desfăşura activitatea Institutul Cultural Român, a găsit să sprijine cultura fără de care nu am avea simboluri, idealuri, valori, coeziune socială, acel fond spiritual care să ne dea identitate în lume şi în istorie. Fără activitate culturală, fără creaţie artistică nu am putea crea convingeri, comportamente adaptive la nou, la schimbare. Este fals că România trece printr-o criză culturală, ci printr-una a mij­loacelor materiale şi de manageriat. Este vorba despre dezvoltarea accesului la cultură şi a unor instituţii cu o mare adresabilitate la nivelul comunităţilor.
    Că preşedintele doreşte să joace rolul unui Mecena al culturii ro­mâne, exemplu, miză şi simbol ce ar trebui preluate de către toţi cei care dispun de fonduri băneşti, inclusiv pe planul celor mai mă­runte comunităţi, cum ar fi cazul creării unor condiţii normale de a-şi desfăşura activitatea revistele provinciale de cultură, printre care şi valoroasa publicaţie albaiuliană "Discobolul", a fost şi faptul că dom­nia sa a ţinut să înmâneze Marele Premiu Majestăţii Sale Regele Mihai al României "pentru eforturile excepţionale puse în slujba in­tegrării României în structurile europene şi a valorilor româneşti în circuitul mondial al valorilor". După multe alte reparaţii morale făcute de Iliescu regelui Mihai, gestul acestuia din urmă l-a lăsat perplex pe Mihai, care n-a reuşit să schiţeze nici un cuvânt de mulţumire, ci doar şi-a înclinat în chip august capul, în semn de acceptare a onoarei ce i-a fost acordată. Cele întâmplate sub cupola Ateneului Român au avut darul să stârnească ropote de aplauze, văzând că în sfârşit se va pune preţ pe artă şi cultură. Dar să vedem ce se va întâmpla cu aceste foarte bune intenţii peste un an sau doi. Vom avea în preşedinte un adevărat Mecena al culturii, sau totul se va dovedi un frumos proiect. Vom vedea şi vom contabiliza toate ges­turile de mărinimie ale instituţiei prezidenţiale.

---