Dacă, printr-o minune, Nicolae Ceauşescu ar fi fost viu şi întreg la minte luni, 26 ianuarie, când ar fi împlinit 86 de ani, el s-ar fi dus singur la Târgovişte ca să-şi tragă un glonţ în cap după ce va fi vizionat emisiunile de ştiri şi talk-show-urile difuzate de puzderia posturilor noastre de televiziune. Motivul? Duşmanii săi de moarte, de la Mihai Pacepa la regele Mihai, au ocupat spaţii extinse în cadrul respectivelor emisiuni ceea ce, desigur, în concepţia lui ar fi semnificat un singur lucru: agenturili au pus stăpânire pe România. Poate că dl. Ion Iliescu, metamorfozat în fidel al idealurilor social-democraţiei, după ce a fost obligat să le abandoneze pe acelea întinate ale comunismului, i-ar fi putut aduce un pic de mângâiere lui Ceauşescu, măcar prin respectul neabătut arătat limbii de lemn, prin fobia faţă de proprietate şi prin divinizarea statului, în ciuda statutului său de liber cugetător care îi interzice închinarea la i­coane. Dar, cine ştie, poate că spiritul lui Ceauşescu a fost prezent luni dimineaţă, la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Admi­nis­tra­tive, unde pre­şedintele Iliescu a ţinut un discurs în care a echi­valat restituirea proprietăţilor cu restauraţia, înfierându-le pe amândouă, laolaltă cu liberalismul şi creştin-democraţia. În schimb, el a ridicat în slăvi social-democraţia fără a face, desigur, propagandă PSD-ului, care îşi revendică această doctrină, pentru că, nu-i aşa, pre­şedintele e deasupra tuturor partidelor. Dar mai bine să vedem ce s-a mai întâmplat luni.
    "Cazul Pacepa", repus pe tapet în urma unui articol apărut acum două săptămâni în "Washington Times", a cunoscut apogeul prin ie­şirea la rampă a lui Cătălin Dancu, avocatul fostului şef al Se­cu­rităţii lui Ceauşescu, fugit în SUA în 1978, care a explicat de ce clientul lui trebuie să primească înapoi de la statul român rangul, pensia şi o avere estimată la circa 2 mi­lioane de dolari (sau 3 milioane, potrivit cotidianului "Ziua"). În mod cu totul surprinzător, aceste pretenţii au adus cam pe aceeaşi lungime de undă două personalităţi aparent incompatibile precum Ion Iliescu şi H.-R. Patapievici. Astfel, şeful statului a declarat că Ceauşescu ar trebui să-l reabiliteze pe Pacepa pentru că el i-a dat gradul de general. Cât despre avere, Iliescu a spus că "Pacepa trebuie să justifice în primul rând proprietăţile pe care le-a avut, să demonstreze că ele nu au fost rezultatul poziţiilor deţinute în care se săvârşeau multe abuzuri şi se acumulau de către unii bogăţii pe cale nu corectă". La rândul lui, H.-R. Patapievici, membru al Colegiului CNSAS, a spus între altele că "generalul Pacepa a fost un securist de frunte, într-un regim odios, pe care l-a servit exemplar de vreme ce a ajuns atât de sus. Să vedem azi în el un fel de erou, pentru că a defectat în 1978, mi se pare absurd. E ca şi cum am scuza crimele lui Beria, pentru că l-a trădat în ultimele clipe pe Stalin. Însă reabilitarea lui Pacepa, de care se vorbeşte azi, nu are nici o legătură cu activităţile sale de poliţie politică din trecut, ci este, în momentul de faţă, o chestiune pur politică, după ce, prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 1999 în favoarea sa, a încetat să mai fie una juridică".
    Că este o chestiune pur politică s-a văzut bine tot luni, când de­cla­raţiile de dimineaţă ale preşedintelui Ion Iliescu au fost "detur­na­te" după amiază de consilierul prezidenţial Ioan Talpeş care, potrivit afirmaţiilor avocatului Dancu, l-ar fi asigurat pe acesta că cererile lui Pacepa vor fi îndeplinite. În măsura în care acest lucru este ade­vărat, răsturnarea de situaţie s-ar putea datora influenţei lui Dick Chenney, vicepreşedintele SUA, despre care se spune cu insis­tenţă că ar fi prieten cu Pacepa.
    Între cererile lui Mihai Pacepa şi acelea atribuite regelui Mihai nu există nici un fel de asemănare, deşi prinţul Paul de România şi-a atacat unchiul, acuzându-l că vrea să ia Peleşul de la gura poporului şi din visele sale cele mai frumoase. Potrivit mai multor surse, Mihai I, probabil cel mai trist rege din lume, nu a revendicat nimic din bunurile menţionate în testamentul lui Carol al II-lea, ci doar pe acelea din testamentul bunicului său, Ferdinand I. Conform Codicilului din 1926, care modifică Testamentul Regelui Ferdinand din 2 iunie 1925, acestea sunt Castelul Peleş, moşia Sinaia şi alte imobile din Bucureşti. Regele Mihai a obţinut, prin sentinţă jude­că­torească, Castelul de la Săvârşin, fără restul domeniului, şi dreptul de folosinţă asupra Palatului Elisabeta pe tot timpul vieţii, în con­diţiile în care, vorba M.S., "ceea ce a fost furat este incomensurabil: în termeni materiali, morali şi de demnitate naţională".

---