Puterea social-democrată a fost serios zgâlţâită de atacul furi­bund al europarlamentarului Arie Oosltlander, care a cerut Parla­mentului European de la Bruxelles blocarea negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană. Propunerea a cutremurat actu­ala scenă politică românească, tocmai acum în pragul celei mai im­portante, am zice decisive campanii electorale pentru PSD. Sintag­mele sau bilele negre pe care le-a folosit susnumitul personaj ("Ro­mâ­nia nu este un stat de drept", "Corupţia este înspăimântătoare", "Copiii orfani se află într-o situaţie catastrofală"), stau şi nu stau în picioare. Lovitura de măciucă a lui Oostlander este răspunsul subtil, deşi destul de străveziu, la faptul că mişcarea creştin-democrată în România se află într-o stare jalnică şi că, din ceea ce a fost în 1996-2000, a ajuns un preş de şters picioarele de către toate par­tidele. Practic, PNŢCD-ul nu are reprezentare parlamentară şi prin urmare este scos în afara oricăror jocuri politice. De unde avea să ştie premierul Năstase, care, după victoria spectaculoasă din ale­gerile din 2000 a PSD, încuraja liberalismul ca principalul coagu­lator al opoziţiei democratice din România, că acesta îi va deveni adversar de temut. Să fi suferit premierul de o amnezie când a salutat venirea în fruntea PNL-ului a lui Theodor Stolojan, că Inter­naţionala liberală nu are nici un cuvânt de spus în Europa şi în lume? Până şi în SUA se face mai mult caz de conservatorism decât de liberalism.
    Din păcate, PSD-ul nu putea, fie că nu voia să menţină în viaţă un partid putregăit, format din moaşte şi fantome, când el s-a destrămat ca un balon de săpun, rămânând doar cu câteva ari­pioare. De fapt, el singur s-a autodecimat, plătind tribut orgoliilor şi vanităţilor politice, ca şi amintirilor vechi de pe vremea copilăriei mişcării ţărăniste maniste. El a plătit de fapt oalele sparte pentru proasta guvernare când s-a aflat la putere şi a dat trei prim-miniştri. Nu-i mai puţin adevărat că şi soarta a fost vitregă cu ţărăniştii, partenerii de coaliţie: PNL, PD şi UDMR, care au deţinut şi ele portofolii cheie, i-au lăsat de izbelişte. Acum trebuie, chipurile, să vină PSD-ul şi să scoată cu mâna lui castana din foc, adică să salveze de la deriziune curentul creştin-democrat. Semnalul venit de la Bruxelles este cât se poate de transparent. Salvaţi creştin-democraţia şi veţi adera la Uniunea Europeană. Nu că i-am da dreptate lui Oostlander şi i-am culpabiliza pe pesedişti, dar artero-scleroza nu se mai vindecă veci-pururi. Oriunde te-ai duce în Europa şi în lume dai de social-democraţi şi de creştin-democraţi. Mai mult ironic, Năstase a declarat: "Deputatul european, respectiv Oostlander, bun prieten cu creştin-democraţii, e supărat, e mâhnit... El are o problemă personală legată de filiala creştin-democrată din România. Noi am făcut un lucru oribil: nu am lăsat PNŢCD să intre în Parlament...". E prea devreme sau chiar prea târziu să mai re­suscitezi un muribund, să refaci după ce ai făcut ţăndări globul fostului partid de guvernământ. Culmea că, văzându-l odată doborât, PSD-ul a sburdat de veselie şi acum se teme de foştii aliaţi ai PNŢCD, nimeni alţii decât PNL, PD, Băsescu şi Stolojan. În final, s-o spunem pe cea dreaptă, ori cu PNŢCD, ori fără el în Parlament, România tot va intra în Uniunea Europeană. Dacă noi avem nevoie de Europa şi Europa are nevoie de noi!

---