Devenită fapt împlinit integrarea României în NATO nu este, din păcate, urmată de la fel de bune rezultate în ce priveşte celălalt obiectiv politic strategic al ţării - aderarea la Uniunea Europeană. Acest adevăr disimulat cu profesionalism în ochii opinei publice a izbucnit cu brutalitate în urmă cu două săptămâni prin amenda­mentele propuse de Arie Oostlander şi Emma Nicholson la raportul asupra României. Chiar dacă accentul s-a pus pe problema nerespectării moratoriului asupra adopţiilor internaţionale, guvernului român i se reproşează ceva mult mai grav: neîndeplinirea obligaţiilor asumate. Cel mai prost stăm la reformarea sistemului de justiţie şi a celui al administraţiei publice locale şi centrale. Despre func­ţionarii publici românii înşişi au păreri nu tocmai măgulitoare, chiar dacă printre ei există şi oameni care îşi fac treaba cu profe­sionalism şi dăruire. Prea puţini însă. De obicei ei sunt tinerii, dezgheţaţi la minte, dar opresaţi de "vechea gardă" care se opune cu îndârjire modernizării, renunţării la principiile păguboase ale nepotismului şi locului călduţ de muncă pentru liota de neamuri.
    Prea numeroasă şi ineficientă administraţia publică nu este motorul României spre integrarea în UE, ci frâna ei, oricât de încruntat şi ameninţător pentru cei ce calcă strâmb pare a fi ministrul Ioan Rus. Amintita ineficienţă a administraţiei se poate lesne demonstra şi cu situaţia utilizării fodurilor europene de preaderare, România trecând nu o dată prin febra înaintării pripite, în pragul expirării termenelor impuse a unor proiecte doar pentru a nu pierde bani. Şi chiar şi aşa s-au pierdut. Cum poţi fi eficient când există în multe domenii câte două, sau mai multe, organisme paralele care nici ele nu ştiu exact unde încep şi unde li se termină atribuţiile? Cea mai celebră este discuţia între paralelismul existent între prefecturi şi consiliile judeţene. Dar există direcţii agricole şi agenţii de consultanţă agricolă, sau numeroasele organisme însăr­cinate cu asistenţa socială. Nici cu reprezentanţii cetăţenilor în consiliile locale, consiliile judeţene sau primării nu ne putem mândri întotdeauna, mulţi dintre ei fiind mânaţi mai mult de interesele personale decât de interesele cetăţenilor pe care s-au angajat să-i reprezinte. Un exemplu foarte viu încă în amintirea noastră este cel al blocării proiectului SAMTID de consiliile locale Cugir şi Aiud. Chiar dacă în cele din urmă proiectul a trecut, ce era de demonstrat s-a demonstrat. Astfel de situaţii nu sunt rare. Dacă vrem să schimbăm ceva va trebui să schimbăm nu numai mentalitatea func­ţionarilor publici, ci şi pe cea a aleşilor locali. Sau chiar aleşii locali. Responsabilitatea acestora nu există decât în cazul primarilor, toţi ceilalţi beneficiind de votul pe listă de partid.
    Recenta şi dura critică pe care au adus-o administraţiei preşe­dintele Ion Iliescu şi primul ministru Adrian Năstase nu vine din păcate din ideile proprii, ci este tocmai urmarea reproşurilor euro­pene. Cine crede altfel este naiv. În viaţă, mai ales în politică nu există coincidenţe, doar cauze şi efecte. Aşa că nu-i de mirare că în cursa integrării România ocupă ultimul loc, cu cele mai puţine capitole negociate, dar cu şi mai puţine respectate. Nu-i de mirare că suntem admonestaţi, aşa cu nu-i de mirare nici că tovarăşa noastră de drum - Bulgaria - dă semne de nervozitate dorind ruperea tandemului cu România în privinţa integrării în Uniunea Europeană.

---