Oamenii interesaţi de grijile zilei par preocupaţi nu atât de trecerea restului iernii care a mai rămas, ci de cine vor fi aleşii la funcţia de preşedinte, de premier, nu înainte de a-şi vedea aleşi administratorii comunităţii în care trăiesc şi muncesc. Listele, după cum lesne se poate deduce, se află la dospit; în mare ele sunt conturate, dar nici nu sunt bătute în cuie. Aproape toţi actualii parlamentari ar dori să mai prindă un mandat ca să-şi poată face plinul. Îi sperie însă voinţa lui Năstase de a întineri legislativul, în sensul că cel puţin o treime vor fi oameni noi, tineri, dinamici. Se fac vizite în taină la Cotroceni, la Palatul Victoria, pentru a-i con­vinge pe cei doi ce fac cărţile politice pe Dâmboviţa, Iliescu şi Năs­tase, că sunt băieţi buni. Alegerile locale sunt şi ele un barometru al sufragiilor populaţiei pentru un partid sau altul, dar bătălia cea mare va avea loc la parlamentare şi prezidenţiale şi implicit la cine va fi noul premier.
    Deocamdată rechinii nu fac valuri, aşteaptă fiecare mişcarea celorlalţi. Cel mai indecis pare a fi chiar Năstase. Poate că jocurile sunt făcute, dar aşteaptă să vadă cu ce personaje ies la înaintare potenţialii adversari şi-n funcţie de aceasta să-şi stabilească o strategie adecvată. Cert este, şi am mai spus-o, că Năstase nu este încântat de actualul sistem politic românesc. Ar prefera fie un prim-ministru puternic, fie un preşedinte puternic. Cu alte cuvinte, ar miza pe o republică parlamentară, fie una prezidenţială. Şi poate că are dreptate, noi având un soi de struţo-cămilă, adică o republică semiprezidenţială ce nu se mai poartă nicăieri în lume şi pe dea­supra este şi ineficientă. Actuala constituţie se dovedeşte pentru trăsăturile şi ambiţiile lui Năstase o haină prea strâmtă. Iată de ce este atât de delicată luarea deciziei. La aroganţa tipic năstăsioată, trufia, înclinaţia domniei sale de a-i lua pe toţi în zeflemea inclusiv pe ambasadorul SUA la Bucureşti, înaltele oficialităţi europene, de a face declaraţii ironice, parcă i s-ar potrivi mai bine haina pre­mierului. Mai rămâne de dezlegat o enigmă, aceea că, în cazul că devine preşedinte al României, Năstase riscă să piardă controlul asupra PSD şi puterea pe care acum o deţine. Mai există şi va­rianta ca Năstase să piardă cursa pentru Cotroceni şi atunci chiar îşi va periclita întreaga carieră politică.
    Problema care se pune este dacă adversarii înscrişi pentru prezi­denţiale sunt mai buni decât Adrian Năstase. Cine vor fi aceştia? Cel puţin doi par a avea o bună percepţie publică: Stolojan şi Vadim. Înscrierea în cursă la sugestia americanilor a Liei Roberts pare o glumă, dacă nu cumva o armă secretă, în sensul că va lua din voturile lui Stolojan şi Vadim. Se mai pune apoi problema dacă Stolojan are abilităţi pentru domeniul politic extern - principalul a­tribut al preşedintelui, când domnia sa este perceput ca un ma­nager economico-financiar capabil, iar aceste calităţi îl îndrituiesc să se orienteze spre funcţia de premier. Se mai iscă şi-o altă perspectivă: fie că Stolojan va ajunge prim-ministru sau preşedinte, liberalii vor rămâne fără autoritate în partid, pentru că nu vedem cine l-ar putea înlocui. Cum amândoi candidaţii la preşedinţie, Năstase şi Stolojan, au calităţi de a fi mai mult premieri, e greu de ghicit cine va fi viitorul preşedinte al României. Asta teoretic, pentru că practic cărţile par ca şi făcute, Năstase - preşedinte, iar prim-ministru tot un pesedist. Dar vom trăi şi vom vedea. Toamna se numără bobocii.

---