Dintr-o dorinţă mereu crescândă de a se apropia de Dumnezeu, imaginaţia creştinilor ortodocşi a sporit cu trecerea vremii, apelând în acest scop şi la mijloace tehnice (tehnis=artă). Arta iconografică a cunoscut o dezvol­tare explozivă mai ales în timpul domniei împăratului bizantin Iustinian (527-565), ctitorul bisericii Sfânta Sofia din Con­stan­tinopol, la terminarea căreia însuşi împăratul, plin de admiraţie faţă de opera sa, exclama: "Te-am învins, Solo­moa­ne", referindu-se desigur la Înţeleptul So­lomon, care, cu 1500 de ani înainte, ridicase la Ierusalim cel mai strălucit templu din istoria poporului ales.
    Pentru împodobirea bisericilor s-a apelat la picturi aplicate pe pereţi, dar şi la icoane portative şi prăznicare la care se închinau credincioşii. Unul din temeiurile cinstirii sfintelor icoane era credinţa că multe aveau calităţi miraculoase, fiind făcătoare de minuni.
    În sec. VIII euforia creştinilor de a cinsti pe Dumnezeu şi pe sfinţi prin icoane a fost violent agresată de prigoanele declanşate de unii împăraţi iconoclaşti sau iconomahi, împotriva acestor noi forme de trăire a adevărului divin. Cel mai înverşunat prigonitor din această perioadă a fost împăratul Leon III Isaurul (717-741), care, socotindu-se "împărat şi sacerdot", a dat porunca de îndepărtare a icoanelor din biserici în anul 1726.
    Măsura luată a scandalizat în aşa măsură pe cinstitorii icoanelor, încât atunci când ofiţerul Jovinus, mânat de împărat, s-a urcat să dea jos icoana făcătoare de minuni a Mântuitorului din cartierul Chalkoprateia din Constantinopol, un grup de femei credincioase i-au smuls scara de sub picioare şi l-au omorât, aceeaşi soartă având-o şi un soldat care a îndrăznit să dea jos o cruce de pe poarta palatului imperial.
    O atitudine energică în apărarea icoanelor a depus-o Sf.Ioan Damaschin, mare teolog (+749), care preciza că icoana are rolul de a împodobi locaşul de cult (estetic); de a învăţa istoria bisericii (pedagogic); de a însoţi cultul divin (închinare); şi de a mijloci harul divin.
    Dacă cei mai mulţi împăraţi din sec. VII, VIII şi IX au avut atitudini ostile faţă de icoane, a purtat Dumnezeu de grijă să aşeze pe tronul Bizanţului două femei pioase, evlavioase, cu credinţă şi respect faţă de Dumnezeu şi faţă de valorile sacre ale bisericii, care prin mă­surile luate au reuşit să reinstaureze pe cât a fost posibil starea de normalitate, tulburată de înaintaşii lor. Este vorba de împărăteasa Irina (780-802) şi împărăteasa Teodora (842-856). Sub împărăteasa Irina, este convocat al VII-lea Sinod Ecumenic de la Niceea între 24 sept. - 13 oct. 787, unde s-a stabilit că este bineplăcută lui Dum­ne­zeu cinstirea icoanelor lui Hristos, ale Maicii Domnului, ale Sfinţilor Îngeri precum şi Sfintele moaşte şi Sfânta Cruce.
    Sub Leon V (813-820), luptele iconoclaste au reizbucnit pentru în­că vreo 30 de ani, până la 842, când pe tronul Bizanţului se urcă împărăteasa Teodora, care înseamnă cea de Dumnezeu dăruită. Nici nu putea primi biserica un dar mai preţios decât această femeie înţeleaptă şi credincioasă, care împreună cu patriarhul Metodie au convocat un sinod la Constantinopol unde la 11 martie 843, au de­clarat valabile toate hotărârile celor şapte Sinoade Ecumenice res­tabilind cultul icoanelor şi rostind anatema (blestem) împotriva ico­noclaştilor. Textul sinodului a fost trecut într-un "synodicon" special spre a fi citit în biserici. Fiindcă măsura a fost luată în ajunul primei duminici din Postul Paştilor (11 martie 843), acea duminică a fost numită "Duminica Ortodoxiei" ca mărturie pentru posteritate a bi­ruinţei repurtată de biserica dreptmăritoare asupra tuturor ereziilor.
    Recunoscătoare biruinţei dobândite de neînfricaţii luptători, care cu preţul libertăţii şi chiar al vieţii au făcut posibil triumful valorilor nemuritoare ale credinţei, biserica ortodoxă de pretutindeni mar­chea­ză cu tărie prin circulare, pastorale chiriarhale şi Conferinţe im­portanţa momentului petrecut în capitala imperiului acum 1161 de ani.

---

    De curând, parlamentarii noştri au dispus să beneficieze de un spor de 15% alesul care deţine titlul de doctor, recorelarea pensiilor în funcţie de mandate, dar şi 18 salarii compensatorii până când foştii aleşi îşi vor găsi un loc de muncă.
    Ne revine tot nouă, alegătorilor, misiunea istorică de a le asigura locuri de muncă echivalente cu cele de la care au plecat, plus fa­cilităţile de parlamentar. Vezi Doamne, nu cumva să-i stresăm pe no­rocoşii aleşi de odinioară. (O.B.)