Pretutindeni în ţară se vorbeşte la această oră cu entuziasm, cu bucurie, cu patos despre marele salt pe care România l-a făcut în mai noua sa istorie: intrarea în cea mai puternică organizaţie politică şi militară a lumii - NATO. Este un pas istoric, un pas uriaş dacă avem în vedere că România a fost veacuri de-a rândul sluga săracă a marilor puteri, a trufaşelor imperii care ne-au înconjurat şi cotropit ca nişte hiene, de la Sud la Nord şi de la Est la Vest, am fost mereu carnea de tun a conflagraţiilor militare şi nu mai puţin paznicul Europei care şi-a văzut liniştită de treabă şi ştiindu-şi hotarele bine păzite şi-a putut dezvolta în voie o cultură şi o civilizaţie înfloritoare. Nu vrem să alunecăm într-un patetism ieftin şi într-un patriotism de paradă, dar România celor 23 de milioane de oameni ai săi meritau cu prisosinţă o altă soartă, o altă deschidere în lumea civilizată a Occidentului. Prea a fost trădată şi trasă pe sfoară şi umilită mai ales după al doilea război mondial când în loc să fie despăgubită pentru imensele pierderi materiale şi de vieţi omeneşti i s-au impus de către Aliaţi biruri înrobitoare. Blestemul Yaltei ne-a urmărit 50 de ani, dar iată că vicleşugurile marilor puteri de atunci a luat sfârşit abia acum şi ne bucurăm de integritate teritorială şi suveranitate naţională. Nu mai suntem o zonă tampon între Răsărit şi Occident, nu mai avem acel statut ambiguu, aparţinem în sfârşit de facto şi de jure lumii occidentale, acolo unde ne era locul dintotdeauna, dacă n-ar fi dat peste noi această oribilă ciumă roşie care a fost comunismul.
    Alba Iulia, oraş încărcat de istorie, de glorioase fapte de luptă şi jertfe dăruite pentru binele naţional, pentru edificarea statului român modern şi unitar trăieşte azi o zi măreaţă ce va fi sărbătorită cu tot fastul. Alba Iulia, fosta capitală a tuturor românilor, sub sceptrul lui Mihai Viteazul, oraşul în care s-a zidit marele edificiu naţional - statul unitar de la 1 Decembrie 1918, trăieşte clipe de înălţătoare bucurie, de satisfacţie alături de toate localităţile patriei. Şi aici ca pretutindeni în România, momentul intrării în NATO a fost aşteptat cu emoţie, cu reală însufleţire, cu bucuria stenică şi tonică a victoriei binelui asupra răului, că ni s-a făcut în sfârşit dreptate, că marile greşeli şi rapturi ale istoriei au fost reparate. Ceremonialul militar de pe Platoul Romanilor ce se desfăşoară astăzi, în care la loc de cinste se află înălţarea drapelelor României şi NATO, vine să încununeze această măreaţă izbândă. Se poate spune că bat clopotele istoriei şi la Alba Iulia, oraş cu vocaţie istorică şi europeană ai cărui locuitori au aşteptat acest moment zeci de ani. Iată că americanii atât de mult aşteptaţi au venit, în sfârşit, în România.
    Ca şi toţi ceilalţi cetăţeni ai României ce s-au pronunţat în favoa­rea aderării la NATO în proporţie de peste 80 la sută albaiulienii sunt conştienţi de avantajele, ca şi de răspunderile mari ce ne revin ca ţară cu drepturi depline în Alianţă. Vom trăi în primul rând în siguranţă, vom avea o securitate deplină la hotarele României, vom avea mai multe locuri de muncă, condiţii de viaţă mai bune şi o mai mare apropiere de standardele occidentale. Nu întâmplător a apărut la Bucureşti curcubeul în timpul discursului preşedintelui Bush, nu întâmplător pe peluza de la Casa Albă în timpul festivităţilor de primire în NATO a celor şapte ţări cireşii erau înfloriţi, ca un simbol al nădejdilor şi speranţelor că acest moment nu va fi uitat niciodată, că Alianţa nu va dispărea niciodată din istoria planetei.
    Să ne bucurăm aşadar, dragi albaiulieni, că trăim o zi extra­or­dinară. Să uităm pentru o clipă de griji şi necazuri şi să sperăm cu mai multă forţă în ceea ce ne-am propus, că avem o şansă mai bu­nă, o şansă reală ce va deveni realitate. Thank you, America!