Duminica Floriilor

Ziua de Florii, așezată aproape de sfârșitul postului, este ca un pom înflorit, sădit în mijlocul deșertului: auster, sterp, lipsit de viață. După 40 de zile de post, în care creștinătatea s-a căit, lovindu-se cu fruntea de zidul plângerii (pentru păcate), a sădit Dumnezeu acest pom al vieții (Floriile), de pe creasta căruia se întrezăresc zorii răsăritului și ai Învierii lui Hristos din morți.
Floriile sunt un măreț exercițiu de iubire izvorâtă spontan dintr-o mare de inimi înflăcărate, mânate de o forță dumnezeiască spre cetatea lui David. Toată suflarea iudaică era chemată de frumusețea momentului în Sfânta Cetate pentru a încununa fruntea Marelui Împărat, întrucât "a sosit ceasul ca să fie preaslăvit Fiul Omului" (Ioan XII,23). Valuri nesfârșite de oameni dădeau năvală prin toate porțile cetății, înviorând atmosfera cu răcoarea și verdeața ramurilor de finic, ce fluturau ca niște stindarde jucăușe de ziua Recunoștinței. Țara și supușii erau în delir, dar Împăratul era trist. El citea prin pojghița entuziasmului efemer care a pus stăpânire pe oraș: mânia, ura și turbarea care le vor călăuzi pornirile în zilele ce vor urma.
Ziua de Florii poate fi socotită o prea frumoasă cortină policoloră, în care se oglindește fața însorită a sufletului omenesc, surprins într-o clipă de delir. La ceasul asfințitului însă, rumoarea se calmează, oboseala pune stapânire peste toată suflarea, cortina se dă la o parte, scoțând în relief un nou spectacol al lumii în cinci acte (5 zile de patimi), de luni până vineri la ceasul al nouălea (ora 3 după amiază), când Iisus își dă sufletul în mâinile Tatălui din Cer după cum însuși spune: "Părinte, în mâinile Tale încredințez Duhul Meu" (Lc. XXIII, 46.). Dar, până la cruce și moarte, în viața Sa se va strecura un amplu registru de slăbiciuni liber consimțite, care vor spori strălucirea și valoarea unei vieți supusă celor mai nepermise umilințe. În zilele ce vor veni, se țes intrigi viclene, se trag sfori, se angajează martori mincinoși, se lasă cumpărate sau se leapădă de Hristos personaje intime, care au mâncat aceeași pâine, la aceeași masă cu Iisus, 3 ani și jumătate. Nici trădarea, nici vânzarea, nici prinderea, judecata nedreaptă, sentința, răstignirea și nici chiar moartea nu i-au clintit răbdarea trăită și suferită până la capăt. Spală picioarele apostolilor, primește sărutul lui Iuda, iartă lepădarea verhovnicului Petru și se roagă pentru cei ce-L răstignesc, punând punct final unei misiuni neînțelese de cei mai mulți, dar care va triumfa în ziua de Paști, când "călcând cu moartea pe moarte" și zdrobind capul șarpelui, Hristos va ieși biruitor din mormânt.
Preot Petru PINCA, Blaj
Ziua Jandarmeriei Române
La 3 aprilie 2004, sărbătorim 154 de ani de când domnitorul Moldovei - Grigore Alexandru Ghica a promulgat "Legiuirea pentru reforma corpului slujitor în jandarmi", act normativ ce consfințea apariția în spațiul militar românesc a unei Arme, organizată și pregătită să intervină atunci când rânduielile stabilite prin Lege erau tulburate.
Jandarmeria a apărut din nevoia societății de a avea un instrument de veghe asupra liniștii sale și ca garant al drepturilor și libertăților cetățenilor. În decursul unui veac și jumătate de existență glorioasă, Jandarmeria a probat că reprezintă un corp de elită, aflat în slujba legii și a poporului, care a dat jertfă de sânge pentru apărarea țării.
Astăzi, instituția noastră se prezintă ca o forță de ordine publică cu structură militară sigură, credibilă, echidistantă politic, importantă sursă în slujba legii, în gestionarea eventualelor momente de criză care ar putea aduce atingere valorilor supreme ale țării. Instituție puternică, cu atribuții consfințite în lege organică modernă și bine instruită, reprezintă un puternic argument pentru aderarea României la structurile europene și euro-atlantice.
Ca membră cu drepturi depline în Asociația Forțelor de Poliție și Jandarmerie Europene și Mediteraneene, Jandarmeria Română este recunoscută ca o instituție credibilă și apreciată ca atare, fiindu-i încredințate misiuni peste hotare, unde, ca urmare a rezultatelor obținute, a fost apreciată de cele mai înalte foruri internaționale. Este mai puțin cunoscut faptul că această recunoaștere a însemnat profesionalism, demnitate, dăruire și nu în ultimul rând sacrificiu, toate acestea pe fondul unei modestii caracteristice celor care îmbracă uniforma bleu-jandarm.
La ceas de Sărbătoare, Jandarmeria se află, în continuare, într-un proces de reformă care vizează optimizarea și eficientizarea sistemului, creșterea capacității de intervenție în scopul apărării ordinii de drept, a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, ale valorilor supreme ale democrației.
Cu ocazia aniversării Zilei Jandarmeriei Române, adresez mulțumiri personalului unității, pentru eforturile depuse în activitate și rezultatele obținute, multă sănătate și putere de muncă. Adresez, de asemenea, mulțumiri instituțiilor și persoanelor cu care unitatea cooperează sau colaborează în îndeplinirea atribuțiilor.
La mulți ani Jandarmerie Română!
Comandantul Comandamentului de Jandarmi Județean Alba,
Col. Herța Ioan ONAC
Verificarea respectării drepturilor chiriașilor din cartierul Kogălniceanu
Consiliul local Sebeș, întrunit în ședință extraordinară în data de 30 martie 2004, a hotărât constituirea unei comisii de verificare a respectării dispozițiilor legii în relațiile dintre proprietari și chiriași în blocurile nr. 76 și 152 din cartierul Mihail Kogălniceanu din localitate. Comisia, formată din 8 consilieri locali, va trebui să-și prezinte în termen de 30 de zile concluziile referitoare la această problemă. Dl. Nicolae Dobra, candidatul PNL la Primăria Sebeș, a declarat vineri în cadrul unei conferințe de presă că această inițiativă a liberalilor - declanșată cu prilejul vizitei președintelui Theodor Stolojan în cartierul cu pricina - nu este o formă de contestare a contractului între cele două părți (cumpărătorul Valahia și vânzătorul-Mobis) ci se intenționează soluționarea acestei probleme sociale apărută în zonă.
(N.I.T.)
La Alba Iulia
Eleganță, dans și culoare cu "Dance to Sunrise"
Zeci de spectatori - părinți, bunici, rude sau pur și simplu iubitori de frumos - au asistat joi, 1 aprilie, la spectacolul-concurs oferit de Clubul de Dans Sportiv "Dance to Sunrise" din Alba Iulia (instructor, Vlad Vasile). Spectacolul a fost sponsorizat de patronii albaiulieni Cosmin Covaciu (Manufactura de Porțelan), Gabi Pleșa (VIVA SRL) și Anton Gruiță (Foto Rapid VX).
În urma concursului, desfășurat în incinta Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia, pe diverse secțiuni și grade de dificultate, a fost stabilit următorul clasament: locul I: perechea Huteeman Rebeca - Ionuț Ionescu; locul II: perechea Lisi Mărginean - Marius Drăguț; locul III: perechile Ana-Maria Socaciu - Rareș Dragomir și Larisa Socaciu - Flaviu Anton. Instructorul Vlad Vasile ne-a declarat că, cu ajutorul lui Dumnezeu și al sponsorilor care nu se prea înghesuie, va încerca să participe cu acești tineri (cu vârste cuprinse între 7 și 11 ani) la Campionatul Național de Dans Sportiv de la Cluj Napoca, între 17-18 aprilie a.c.
(N.I.T.)
Președinte nou la A.S.C.O.R. Alba
În cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă au avut loc alegeri pentru constituirea noii conduceri a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (A.S.C.O.R.), Filiala Alba Iulia. Noul președinte este Marius Filip, student la Facultatea de Teologie.
Filiala A.S.C.O.R. Alba a luat ființă în anul 1996 și numără în prezent aproximativ 80 de membri. Fiind a doua asociație studențească ca mărime și activitate în Alba Iulia, ea își desfășoară activitatea în cadrul a trei departamente: religie - cultură (conferințe, program de rugăciune și sesiuni de comunicări), social (colaborări cu asociații filantropice, centre de plasament și cu Azilul de bătrâni Alba), excursii și pelerinaje.
Scopul Asociației este promovarea credinței și a spiritualității creștin-ortodoxe în mediul universitar.
Biroul de presă al A.S.C.O.R. Alba Iulia