Curier județean
Irina Loghin dă tonul campaniei PRM la Sebeș
Tânărul Dorian Vușcan luptă pentru fotoliul de primar
    Luni, 12 aprilie a.c., în a doua zi de Paști, PRM Alba a lansat ofi­cial candidatul la Primăria Sebeș. Evenimentul a avut loc la Casa de Cultură "Lucian Blaga" a municipiului care s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei ce-au dorit să participe la acest eveniment. Candidatul PRM pentru Primăria municipiului Sebeș este tânărul jurist Dorian Vușcan, prosper om de afaceri, cu largi și importante relații inter­na­ționale. Alături de eroul acestei seri s-a aflat un număr important de candidați la funcțiile de primari din mai multe localități ale județului, printre care amintim pe candidații la municipiile Alba Iulia, dl prof. Con­stantin Opincariu și la Blaj dl. ing. Teodor Cristea și candidații la primăriile orașelor: Mircea Chirițoiu la Cugir, Constanța Pleșa la A­brud, Dana Șerb la Ocna Mureș. Prezentarea candidatului la Pri­măria Sebeș a fost făcută de dl. ec. Traian Bojiță, președintele PRM Sebeș, de dl. deputat PRM de Alba, ing. Emil Crișan, președintele filialei județene PRM Alba și de d-na Dana Șerb, președinta OFRM Alba.
    A urmat o amplă prezentare proprie pe care a susținut-o candi­datul PRM Dorin Vușcan, prilej cu care cei prezenți în sală au putut afla câteva din principalele intenții ale celui ce-a fost lansat în cursa electorală. Întâlnirea s-a încheiat cu un spectacol folcloric de o î­naltă ținută artistică. Și-au dat măsura talentului deosebit cu acest prilej doi tineri și deosebit de talentați interpreți ai cântecului arde­lenesc: Nicolae Flaviu Cristea și Adrian Țiboc. La final, ropote de a­plauze au răsplătit recitalurile de excepție a două mari doamne ale cântecului românesc, Veta Biriș și Irina Loghin, ambele adevărate simboluri ale muzicii populare. Minunații interpreți de folclor au fost acompaniați cu un profesionalism desăvârșit de orchestra Crăișorul Munților din Alba Iulia sub bagheta fermecată a maestrului Ghiță Al­bu.
    Mulțumim cu acest prilej celor ce-au fost alături de candidatul PRM la Sebeș, dl. Dorian Vușcan și în special d-nei Irina Loghin, care a făcut un mare efort pentru a concerta de două ori în aceeași zi: dimineață în București, iar după amiază la Sebeș.
    Mult succes candidatului lansat cu această ocazie! (Biroul de presă PRM Alba) (P)

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.