Fără să fi stat vreodată pe tuşă, senatorul-regizor Sergiu Nicola­escu a fost parcă un pic mai retras în ultima perioadă. Până ieri-alaltăieri, când numele său a fost vehiculat mai întâi în legătură cu intenţia lui Gigi Becali de a-i cumpăra filmul "Mihai Viteazul". "M-a inspirat să intru în politică, a trezit în mine sentimente de patrio­tism, de măreţie (...) M-a impresionat negocierea pe care Mihai a a­vut-o cu sultanul şi cu împăratul Austriei", a declarat patronul Ste­lei. "Dacă Becali are bani şi iubeşte acest film, lucru pe care vi l-a demonstrat şi vouă prin citate, poate să-l cumpere" le-a declarat senatorul PSD ziariştilor, deşi Gigi îşi doreşte ca filmul să nu mai poată fi văzut decât cu aprobarea lui. De ce oare? Ca să nu se molipsească cineva de "sentimentele de patriotism şi măreţie" ce i-au fost inoculate lui? În sfârşit, gândirea lui Gigi Becali este totuşi specialitatea analistului Dan Pavel, aşa că ne vom întoarce la Ser­giu Nicolaescu. Motivul? O idee de-a lui tocmai a trecut lejer prin Comisia de apărare a Senatului, băgându-ne în sperieţi.
    Este vorba despre un amendament la Proiectul de lege privind re­gimul armelor şi muniţiilor. Potrivit acestuia, populaţia va putea să deţină arme de foc pentru autoapărare. Obişnuit cu tragerile din nu­me­roasele sale filme de acţiune şi din timpul revoluţiei decembriste (soldate cu împuşcarea Ceauşeştilor dar şi a peste 1000 de oameni nevinovaţi), dl. Sergiu Nicolaescu poate că nu-şi dă seama ce ur­mări ar putea avea înarmarea populaţiei cu arme letale. Virtualele consecinţe au legătură cu faptul că poporul român e foarte nervos în anul de graţie 2004 din cauza sărăciei, a nedreptăţilor şi a jafurilor de tot felul, a minciunilor fără perdea ale politicienilor, a lipsei de orizont şi din multe alte pricini întemeiate chiar dacă surlele şi trâm­biţele campaniei electorale au fost puse în funcţiune înainte de începerea oficială a acesteia. Dar, să zicem că cei mai mulţi români nu-şi vor cumpăra arme de foc din lipsă de bani şi pentru că, după cum reiese zilnic din toate telejurnalele româneşti, toporul, cuţitul de bucătărie, sapa şi cu furca pot avea un efect la fel de răcoritor. În acest caz, cei cu dare de mână - afacerişti, politicieni şi puzderie de alţi bugetari de lux - vor fi cât se poate de expuşi, după cum indică temperatura talk-show-urilor în care preopinenţii se îm­proaş­că cu vorbe vitriolante, lăsând mereu impresia că le vine să scoată armele de la cingătoare. E drept că pentru relaxarea marilor bărbaţi ai ţării se organizează vânători, cum a fost nefericita împrejurare în care ministrul Agriculturii a fost accidentat, dar la ele participă amici politici, care nu se pot răni între ei decât din întâmplare. Nici nu vrem să ne gândim, însă, că oamenii puterii şi cei ai opoziţiei ieşiţi la vânătoare de voturi ar putea intra în contact înarmaţi nu cu doctrine ci cu puşti.
    Oricât de sadică ar putea să pară o asemenea curiozitate, ne întrebăm ce s-ar întâmpla dacă domnii Iliescu şi Năstase ar aban­dona înţepăturile verbale şi ar pune mâna pe arme? Cine ar câştiga trofeul numit PSD: primul vânător al ţării sau ţintaşul din umbră, a­vând mereu asupra lui câte o armă surpriză, în mânecă, în ciorap şi prin alte locuri de taină? Ceea ce am putut constata până acum este că premierul Adrian Năstase se cam teme de duelul cu men­torul său. Pe bună dreptate, întrucât dl. Ion Iliescu este, prin esenţa lui, un supravieţuitor. Şi, mai mult decât atât, un vajnic apărător al celor care într-un moment sau altul al existenţei sale i-au fost loiali, chiar dacă jefuirea banului public şi "investirea" lui în averi fabuloase ar trebui să le asigure unora dintre aceştia locuri nu în fruntea bucatelor ci în boxa acuzaţilor. Dar, fiind sărac şi cinstit, dl. Ion Ili­escu îşi poate permite să peroreze la nesfârşit, demagogic şi cinic pe tema corupţiei, fără să mişte nici un deget în scopul demolării ei. Câtă măiestrie, câtă artă conţine această atitudine populistă şi du­plicitară, dl. Adrian Năstase poate aprecia, desigur, mai bine decât oricine altcineva.