Organizarea unui Campionat European de o ţară în tandem cu altă ţară a devenit o tendinţă a UEFA şi mai mult decât atât o practică. Se oferă în felul acesta posibilitatea mai multor ţări de a se înscrie în circuitul european sau mondial al ţărilor organizatoare de astfel de megaspectacole fotbalistice şi nu sunt puse în situaţia de a aştepta cu zecile de ani pentru a prinde o astfel de ocazie. După cum se ştie, de fiecare dată când e vorba de a se stabili locaţia unei astfel de întreceri de anvergură se fac tot felul de diligenţe, se duc discuţii, negocieri, se face apel la capacitatea de a putea organiza o astfel de mare întrecere fotbalistică. Semnalul a fost dat în anul 2000 când Campionatele Europene au fost orga­nizate de Belgia şi Olanda, iar ediţia din 2008 va fi atribuită Austriei şi Elveţiei. Iată că vecinii noştri din Vest vin cu propunerea de a se asocia cu noi pentru organizarea ediţiei Campionatului European din 2012, Ungaria ratând la mustaţă organizarea împreună cu Austria a ediţiei din 2008. Se subînţelege că ar fi un moment deosebit de prielnic pentru a putea scoate şi noi capul în Europa sportivă, ca amfitrionii unei întreceri de mare interes. Se pune întrebarea dacă un guvern cum e al nostru, cocoşat de atâtea greutăţi financiare, va putea pune la bătaie o sumă imensă de bani: 1,5 miliarde de euro. Zicem fără să clipim că în măsura în care se duce atâta amar de bănet în interese şi buzunare pe care nu le cunoaştem am putea să ne permitem să fim ceva mai chibzuiţi şi să ne jucăm cartea ce ni se oferă de a organiza împreună cu ungurii superproducţia fotba­listică europeană, care ar atrage în România sute de mii de turişti, am oferi prilejul de a ne face cunoscute frumuseţile, ospitalitatea şi felul de a ne manifesta specific româneşte. Nu facem decât să re­petăm un adevăr fundamental al zilelor noastre, acela că fotbalul a devenit o cale de comunicare, un limbaj comun, o filozofie prin care pătrundem unii în spaţiul de trăire şi simţire a celuilalt, de a te cu­noaşte şi a-ţi face prieteni, de a demonstra că eşti capabil să-i faci fericiţi şi pe alţii.
    E adevărat că această mega-afacere este dificil de realizat pen­tru că este nevoie, aşa cum spuneam, de bani în primul rând, apoi de capacitatea organizatorică, de multe alte elemente ce intră în competenţa şi răspunderea gazdelor. De pildă, stadioanele vizate trebuie să fie modernizate, dar sunt reguli stricte referitoare la ca­pacitatea lor. Se cere ca o arenă ce găzduieşte meciuri din faza grupelor trebuie să aibă minimum 30.000 de locuri, una pe care se dispută sferturile de finală sau semifinalele, trebuie să aibă o ca­pacitate de minimum 40.000-50.000 de locuri, iar stadionul pe care este programată finala trebuie să aibă cel puţin 50.000 de locuri. În ce priveşte exclusiv ţara noastră, stadioanele vizate pentru a găzdui jocurile oficiale, pe lângă unul sau două din Bucureşti, sunt după câte ştim cele din Constanţa, Cluj-Napoca, plus unul din Banat - Timişoara sau Arad. Conform criteriilor din caietul de sarcini al UEFA, aceste localităţi dispun de aeroporturi, gări şi capacitate ho­telieră care să facă faţă fluxului de turişti provocat de un asemenea supereveniment.
    În plus, începerea lucrărilor la Autostrada Constanţa - Oradea, constituie un avantaj, existenţa de autostrăzi între oraşele gazdă ale turneului final fiind o cerinţă obligatorie. În plus, guvernul va tre­bui apoi să semneze o declaraţie de răspundere privind alinierea la normele europene, să garanteze schimbul valutar pentru orice tip de monedă, să reglementeze regimul de intrare şi ieşire din ţară a di­feritelor tipuri de mărfuri, să modifice sistemul de acordare a vizelor, să garanteze securitatea turiştilor şi sportivilor şi să asigure dreptul la reclamă pentru partenerii UEFA, chiar dacă aceasta ar putea încălca legislaţia internă. Cu toate greutăţile ce decurg dintr-o astfel de ambiţioasă organizare - o bună carte de vizită a României pentru Europa - nu avem voie să o ratăm!