Prima pagină Ediția din: 5.5.2004
Intoxicare dejucată la Roșia Montană
Persoane necunoscute au aruncat pești morți în Tăul Brazi
    "Războiul" psihologic declanșat la Roșia Montană, pe tema pro­iectului minier care presupune investiții de peste 450 de milioane de dolari, cunoaște faze din ce în ce mai interesante. Cei care se opun proiectului sunt într-o "competiție" permanentă cu firma care dorește să implementeze investiția, iar confruntarea psihologică se desfă­șoară pe mai multe "fronturi". Astăzi vă vom prezenta un nou episod al șirului de intoxicări și manipulări de la Roșia Montană. Un local­nic, căruia îi vom păstra anonimatul întrucât omului îi este teamă de eventuale repercusiuni, a fost contactat, în 29 aprilie a.c., de un grup de 6-7 persoane, care vorbeau ungurește și românește, în zona Tăului Brazi. Necunoscuții i s-au adresat localnicului cu mai multe întrebări. L-au iscodit dacă este pește în Tău, dacă peștele este co­mestibil, dacă cineva a pățit ceva după ce a a consumat pește din baltă. Omul a dat răspunsurile la întrebările respective, după care i-a văzut pe aceiași necunoscuți, aruncând în apa unui izvor ce ali­men­tează Tăul o substanță efervescentă (în contact cu substanța, apa făcea clăbuci, mai spune martorul), din niște flacoane. Apoi, "vizi­tatorii" au aruncat în apă și niște pește mort. După ce întreg sce­nariul a fost pregătit ca la carte, necunoscuții au filmat "dezastrul ecologic" și au făcut numeroase poze. Aceste lucruri au fost rela­tate chiar de martorul ocular, care a văzut întreaga derulare a eve­nimentelor. Întrucât, toată povestea mirosea de la o poștă a... peș­te, autoritățile au fost sesizate. În fața oamenilor legii, bărbatul a dat o declarație în care susține ce a văzut. Polițiștii au recoltat de la Tăul Brazi sticlele în care era depozitată substanța necunoscută, iar recipientele respective au fost trimise la analize.
    Acum toată lumea așteaptă rezultatele analizelor de laborator pen­tru a se determina natura substanței aruncată în apă. În funcție de răspunsul primit se va demara probabil o anchetă mai amplă. Se presupune că, în scurt timp, imagini cu "dezastrul ecologic" de la Ro­șia Montană, "asemănătoare cu tragedia de la Baia Mare" ur­mează să fie difuzate în mass-media. Așteptăm și noi rezultatele o­ficiale ale analizelor de laborator, după care vom reveni cu noi amă­nunte.
Florin ROMAN

Din nou omagiu domnului Blaga
    Mâine, la Sebeș, va debuta cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului Internațional "Lucian Blaga", manifestare culturală care în fiecare an la început de Florar reunește numeroși și importanți exegeți ai operei blagiene, atât pe latura sa filosofică, cât și pe cea poetică. Festi­valul de la Sebeș și Lancrăm este cea mai veche manifestare cul­turală și științifică dedicată celui mai mare filosof român. Pe par­cursul edițiilor sale au participat la festi­val gânditori de renume dintre care îi vom aminti acum pe Nicolae Steinhardt și Constantin Noica, o pleiadă de profesori universitari, poeți, critici literari, studenți, cu toții animați de dragostea pentru poezie și gândirea profundă. Con­tribuția lor la promovarea și hermeneutica operei lui Lucian Blaga este importantă și poate fi probată prin multele publicații apărute: Pașii Profetului, Documentarele și Caietele Blaga.
    Au existat însă și destule temeri privind soarta festivalului, temeri apărute odată cu inițierea la Cluj Napoca a Zilelor "Lucian Blaga". S-a crezut că marele centru universitar unde Lucian Blaga și-a des­fășurat o mare parte din activitate, dar unde a și suferit foarte mult, va fi mai atrăgător pentru "blagiști", mai ales că Zilele "Lucian Bla­ga" au beneficiat întotdeauna de un buget mai mare și erau organi­zate exact în aceeași perioadă în care se desfășura și festivalul sebeșan: 6-9 mai, datele care marchează moartea și nașterea lui Lucian Blaga. S-a dovedit însă că Lancrămul, cu Casa Memorială și mormântul gânditorului din curtea Bisericii Ortodoxe, dar și cu oa­menii inimoși care au fost și sunt sufletul festivalului și dintre care îi amintim pe: Gheorghe Maniu - directorul Centrului Cultural "Lucian Blaga" Sebeș, Achim Mihu - rectorul Universității "Avram Iancu" Cluj Napoca, Elena Anghel - referent de specialitate și "sufletul" Casei memoriale din Lancrăm, poetul Ion Mărgineanu, Lucia Mureșan, mi­nunata actriță, sau doamna Viorica Ghiță - șefa secției expoziții a Muzeului Literaturii Române din București, cea care an de an a a­dus documente importante, multe inedite, aflate în patrimoniul mu­zeului bucureștean și mulți alții, a fost mai atrăgător. Le mulțumim pentru fidelitate, dar și pentru felul în care au vorbit altora despre Festivalul Internațional "Lucian Blaga", trezindu-le interesul și dorința de a se număra printre participanți. Mai trebuie să spunem că acum lucrurile s-au așezat și în privința perioadelor de organizare a celor două manifestări dedicate lui Blaga: primul este festivalul de la Sebeș și Lancrăm, urmat imediat de manifestarea clujeană. Acum competiția dintre ele se mai duce doar în planul valorii științifice, dar putem spune că și aici cele două manifestări tind să se completeze: prima (fără a elimina aspectul științific) reliefează aspecte ale vieții, cu accent pe perioada de formare a personalității lui Lucian Blaga în sânul numeroasei familii a lui Isidor Blaga dar și în contextul social, istoric și chiar geografic al Lancrămului începutului de veac și în­cearcă promovarea operei blagiene prin atragerea cât mai multor creatori, în special tineri, în timp ce manifestarea clujeană are un mai pronunțat caracter științific. Să le urăm de aceea și noi "bun venit" celor care timp de trei zile ne vor fi oaspeți și învățători în do­meniul generos care este opera lui Lucian Blaga.
Anca DINICĂ

Partidul Democrat își lansează candidatul la Primăria orașului Ocna Mureș
    Vineri, 7 mai 2004, ora 17.30, la terasa "Disco Fan Club" din Oc­na Mureș, va avea loc lansarea candidatului Partidului Democrat la Primăria orașului, inginer Sorin Cristea. Lansarea va fi urmată de un spectacol de muzică populară. P
Un moț din Ponor a murit strivit de roțile carului
    Un moț din comuna Ponor a murit strivit sub roțile carului său. Victima, Teodor Buta, de 71 de ani, și-a prins unul dintre picioare în ruda carului, s-a împiedicat și a fost călcat de car. Acesta a venit pes­te bietul om, iar corpul său a fost comprimat. În urma tragicului accident, bărbatul s-a ales cu fracturi costale și hemoragie internă, care au dus la deces.(F.R.)
Cursurile valutare vor fi stabile
    Luna aceasta nu se prevăd fluctuații importante la cursurile va­lutare principale, leu/euro și leu/dolar. Conform ultimelor licitații fu­tures de la Bursa Monetară Financiară și de Mărfuri Sibiu, pentru iu­nie cotațiile maxime nu vor depăși 34200 lei/dolar, respectiv 41300 lei/dolar. Deocamdată însă tranzacțiile efectuate au fost între 40800 și 40850 lei/euro, în timp ce pe dolar nu se efectuase nici o tran­zacție. (S.F.D.)
Un bărbat din Sartăș a murit după ce a căzut 3 metri în gol
    Un bărbat din Sartăș - Baia de Arieș, a încetat din viață la sfâr­șitul săptămânii trecute, în Clinica de Neurochirurgie din Cluj Napo­ca, după ce în 24 aprilie a fost victima unui accident nefericit. În ziua fatală, în jurul orei 18.00, Nicolae Lup, de 71 de ani, se întorcea cu soția sa de la o înmormântare. Fiind obosit, s-a așezat să se odih­nească pe parapeții de protecție de pe marginea DN 75. S-a dez­echilibrat și a căzut pe spa­te, prăvălindu-se într-o râpă de circa 3 metri. A fost transportat acasă de aparținători și apoi consultat de medicul de familie, care l-a trimis la Spitalul din Câmpeni. De aici a fost trimis de urgență la Cluj Napoca, unde a fost diagnosticat cu luxație de coloană, fiindu-i afectată și măduva spinării. A încetat din viață în 30 aprilie a.c. A fost solicitat medicul legist. (N.I.T.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.