Pe vremuri, o tempora! se zicea că toată lumea se pricepe la fot­bal şi la agricultură. Politica o făcea o mână de oameni, ba chiar mai puţini, două degete de la o mână. Acum s-a schimbat calimera. Toată lumea are largi disponibilităţi şi chiar abilităţi pentru fotbal şi politică. Tot mai mulţi oameni, pardon, diriguitori ai fotbalului, se ba­gă, ce-i drept fără tricouri, şorturi, jambiere şi ghete, în politică. Ce miere o fi având politica asta de toţi vor să-şi vâre degetul în bor­canul ei? Păi, hai să nu ne facem că nu ştim, că zău aşa suntem ridicoli. Păi, domnilor ipochimeni, politica e un ciolan de ros, o vacă bună de muls, o grupare elitistă care dispune de destinul naţiei, al nostru, al tuturor. Oricum ai întoarce lucrurile, au hazul lor. Păi dacă fotbalul românesc e o cloacă jegoasă, e foarte simplu să ieşi din această troacă şi să te bălăceşti în alta, la fel de murdară. D-l Mitică Dragomir, deloc blajin, susţine sus şi tare că a făcut, a par­ticipat la blaturi şi aranjamente în fotbal, dar că spaţiul balonului rotund s-a curăţat ca o flanea spălată la Nufărul şi acum e curat. Ba el însuşi se crede curat ca lacrima. Se ocupă în continuare de limpezirea apelor din fotbal, asigurându-i, chipurile, o inocenţă înge­rească şi de afaceri la fel de curate. Saltul de la fotbal la politică e unul firesc, susţine gureşul Mitică de Dâmboviţa, deoarece, în po­litică, e nevoie de curăţenie, de moralitate şi de caractere puternice care să asaneze atmosfera din acest domeniu bântuit de toate insanităţile şi relele, ca să nu spunem abjecţiile care au făcut casă bună cu politica. Culmea tupeului, trufaşul personaj susţine că şi politica e plină de zoaie, dar că el, ca om de fotbal, unde cică a limpezit apele, vrea să facă curăţenie şi în politică. Declaraţiile sale sunt de tot hazul dacă n-am şti cine e domnia sa care a ţinut pagina întâi a scandalurilor legate de fotbal din mass-media autoh­tonă şi chiar internaţională.
    Dar haiosul şi histrionicul Mitică Dragomir nu e singurul personaj din lumea pestriţă şi pestilenţială a fotbalului care vrea să salte în politică. Lui i se alătură Gheorghe Ştefan, potentul om de afaceri, şeful liberalilor din oraşul moldav Piatra Neamţ şi managerul echipei Ceahlăul, zis şi Pinalti, conform neaoşei sale limbi moldoveneşti şi Dinel Staicu, patronul grupării fotbalistice din Bănie, care vizează şi el cu multă cerbicie primăria olteană. Vine apoi, când nici nu te aştepţi, generalul Puiu Iordănescu, care ce-i drept nu are ambiţii atât de mari sau poate nu le ştim noi, el vizează un post de consilier la PSD Ilfov. Asta chiar n-o mai credeam. Când se va ocupa evlaviosul antrenor de echipa naţională dacă domnia sa va sta mai mult prin şedinţe de partid şi reuniuni electorale? Oare nu trebuia să fie el slujitorul fotbalului românesc şi simpatizantul tutu­ror partidelor şi al tuturor românilor? Şi-au făcut toţi aceşti arhierei imagine în fotbal, bună sau rea, asta contează mai puţin şi acum dau piept cu aisbergul politicii. Era gata-gata să-l uităm pe Gigi Becali, un alt protagonist ilustru, care, mai mult decât ceilalţi con­fraţi, şi-a tras propriul său partid - Noua Generaţie. Dacă s-au vârât şi popii în politică, de ce n-ar face-o şi aceşti menestreli care oricum sunt mai cu crucea-n sân decât cei îmbrăcaţi în sutană. Şi, uite aşa, clasa politică românească se va revigora şi, mai mult de­cât atât, va deveni o oază de corectitudine, de bun simţ şi mora­litate. Bravo naţiune!