Mai ieri, la o emisiune televizată, un om de afaceri proaspăt in­trat în politică se mira că intelectualii de mare valoare nu se implică în acest domeniu, în sensul că nu se înscriu în partide, ci preferă să stea pe margine. Este uşor, spunea onorabilul afacerist, să critici de pe tuşă, dar este greu să intri în luptă. Această neimplicare, o­pina dumnealui, nu le dă dreptul să-i critice pe politicieni. Ce nu a înţeles domnul Becali este că un intelectual care se respectă nu va intra în mocirla politicii româneşti. Nu acum, dar poate dacă se mai asanează mlaştina...
    Că este vorba despre o mlaştină, şi încă una foarte puturoasă, ştiu alegătorii de mult, dar parcă niciodată în campaniile electorale oportunismul, dublat de o imensă doză de lichelism şi minciună, nu este mai evident. Vedem cum duşmani declaraţi, care ani de-a rân­dul s-au înjurat copios şi şi-au aruncat zoaie peste zoaie în cap, devin prieteni la cataramă. Vedem cum sfătuitorii de taină sau nu ai vreunui politician ori partid, autoproclamaţi profesionişti într-ale con­silierii politice şi electorale, schimbă tabăra doar pentru că tocmai datorită "profesionalismului" lor foştii aliaţi au decis să se dis­penseze de astfel de servicii. Şi, culmea culmilor, de cele mai mul­te ori ejectaţii (ca să nu spun dejectaţii) ajung tocmai în curtea celui mai mare inamic al celor pe care l-au slujit anterior. Sunt acceptaţi pentru că aduc cu ei un bagaj de cunoştinţe compromiţătoare pen­tru foştii stăpâni pe care nu se sfiesc să le negocieze la sânge în dorinţa de a intra în graţiile celorlalţi. Aşa apar în campania electo­rală multele scandaluri şi acuze care ţin prima pagină a ziarelor. Din păcate "profesioniştii" şi cei care-i acceptă înţeleg greu că prea puţine sunt foloasele electorale pe care astfel de scandaluri li le aduc. Mai ales în campania pentru alegerile locale, unde ne alegem gospodarii, ceea ce-l ridică pe un candidat sunt faptele sale, nu greşelile celorlaţi. Din acest punct de vedere electorii s-au maturizat politic mai repede decât înşişi politicienii, care continuă să facă ma­rea greşeală de a-i considera pur şi simplu proşti. Dar "profe­sio­niştii" nu vin singuri. Aduc cu ei şi o echipă de alţi indivizi, la fel de bine pregătiţi, indivizi cu un simţ moral cel puţin discutabil, pe care i-au folosit până acum şi doresc să-i folosească în continuare pen­tru rezolvarea tuturor treburilor murdare.
    Pentru că încercăm să-i explicăm respectivului domn şi celorlalţi naivi cum stau lucrurile, nu trebuie să omitem că vina nu este nu­mai a celor care se oferă, ci şi a celor care acceptă. Şi care ac­ceptând ajung să-şi îndepărteze oameni care le-au fost aproape atunci când alţii încercau să-i distrugă. Prostituţia politică seamănă foarte bine cu cea clasică: nu există ofertă fără cerere! Ambele părţi sunt la fel de blamabile pentru infestarea mediului politic românesc.
    De ce ar intra atunci în acest infernal de murdar malaxor oameni de ţinută intelectuală şi morală? Ce câştiguri pe termen lung le poate aduce aceasta? Nici unul, doar le-ar crea condiţiile necesare şi suficiente pentru a se declasa la rândul lor în ochii opiniei pu­blice. Spunea cineva, cu trist umor, că opinia publică este cea mai proastă opinie. O afirmaţie cu care nu suntem de acord. O fi ea o­pinia publică amorfă şi neexperimentată, dar prin repetiţie ajunge să înveţe şi să taxeze. Pe cale de consecinţă, este pe deplin înţeleasă reticenţa intelectualilor de a intra în politică. Ce om întreg la cap ar risca să-şi piardă credibilitatea?