Curier județean
La Blaj
Serbările Libertății - o reușită
    Duminică la Blaj s-a încheiat printr-o mare sărbătoare pe Câmpia Libertății ediția din acest an a manifestărilor științifice, culturale, ar­tistice și sportive dedicate aniversării marilor evenimente ale Revo­luției de la 1848 în Transilvania care au avut ca loc de desfășurare municipiul de pe Târnave. Cea mai importantă este Marea Adunare Națională de pe Câmpia Libertății din 15 mai 1848. "Organizarea a­cestor manifestări este pentru noi, în fiecare an, un prilej de a ne a­ră­ta respectul și prețuirea față de înaintași. Efortul cerut de orga­nizarea lor nu este niciodată prea mare, pentru că astfel ducem mai departe faima Blajului într-un program de dezvoltare care de la an la an este mai amplu și în care cultura și istoria joacă un rol impor­tant", ne-a declarat primarul municipiului Blaj - Ioan Șolea. Dar nu numai duminică a fost sărbătoare la Blaj, ci și în zilele precedente. Deschiderea "Serbărilor Libertății" a avut loc miercuri, 12 mai, la Casa de Cultură a municipiului Blaj în prezența oficialităților locale dar și a prefectului Mugurel Sârbu și a președintelui Consiliului jude­țean Alba - Eugen Popa, care în mesajele lor i-au asigurat pe par­ticipanți de aprecierea față de moștenirea lăsată de generația revo­luționarilor pașoptiști, promițându-le totodată că municipiul Blaj se va bucura în continuare de același sprijin pe care administrația județului i l-a acordat și în anii precedenți.
    Și dacă prima zi a "Serbărilor Libertății" a fost una dedicată des­chiderii festive și spectacolului artistic prezentat de elevii și studenții blăjeni, cea de-a doua a fost "ocupată" cu manifestări științifice și culturale printre care se remarcă simpozionul "Blajul și Revoluția de la 1848", vernisarea expoziției "Instrumente de scris din secolele XVIII - XX" de la Muzeul de Istorie "Augustin Bunea" și a expoziției de carte "Blajul și Revoluția de la 1848" găzduită de Biblioteca mu­nicipală "Școala Ardeleană". Sportivilor le-a fost rezervată ziua a treia (vineri, 14 mai), când pentru ei au fost organizate numeroase întreceri sportive dotate cu premii, dar și dimineața zilei de sâmbătă când toți cei dornici de mișcare s-au putut înscrie în "Crosul Liber­tății". Tot sâmbătă a avut loc ediția din acest an a reuniunii corale Iacob Mureșianu, o paradă a portului popular și un mare spectacol și o serbare câmpenească pe Câmpia Libertății organizate de Pri­măria și Consiliul local Blaj în colaborare cu SC Bergenbier SA. De duminică municipiul Blaj s-a înfrățit cu orașul Durlești (Republica Mol­dova) înfrățire sărbătorită cum se cuvine prin continuarea spec­tacolelor de pe Câmpia Li­bertății: unul de muzică populară - susținut de Ansamblul "Jidvei" și unul de muzică pentru tineri. Serbările Li­bertății s-au încheiat cu un bogat și frumos foc de artificii. Primarul municipiului Blaj - Ioan Șolea, mulțumește, și pe această cale, tu­turor organizatorilor și sponsorilor, care prin contribuția lor au creat clipe frumoase pentru blăjeni.
Anca DINICĂ

A început înscrierea pentru Testele Naționale
    De luni a început perioada de înscriere a candidaților pentru Testele Na­ționale, care consfințesc absolvirea ciclului gimnazial de învățământ. Cererile de înscriere se pot depune până la 28 mai, iar examenele se vor susține în perioada 14-17 iunie. La Testele Na­ționale se pot înscrie atât absolvenții din acest an ai claselor a VIII-a, cât și absolvenții din seriile precedente, fără limită de vârstă și care nu au promovat examenul de capacitate. Candidații absolvenți ai seriei curente se înscriu de către diriginți, iar cei din seriile an­te­rioare depun cerere la secretariatul școlii pe care au absolvit-o. Tes­tele Naționale sunt în număr de trei: Limba și Literatura Română, Matematică urmate de Istoria Românilor sau Geografia României. Candidații aparținând minorităților naționale și care au urmat cursu­rile în limba maternă vor da și un test la limba și literatura maternă, din materia claselor 5-8. Testele vor fi evaluate cu note de la 1 la 10, nota minimă de promovare fiind 5. (A.D.)

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.