Curier județean
"Ora de iubire", la Mănăstirea Dumbrava
    Într-un timp în care nu pare a mai fi loc de altceva în colțișorul românesc de lume decât de campanie electorală, se mai petrec și lucruri care țin de o "politică" mult superioară celei pe care o duc "ta­berele" politice. Un astfel de lucru (sau mai bine zis o astfel de lucrare) s-a petrecut în cursul săptămânii trecute, la Mănăstirea Dum­brava. După cum știți, acolo, sub oblăduirea părintelui Toderaș, funcționează Casa de tip familial "Sf. Veronica", în care sunt îngrijiți 20 de copii aflați în dificultate, care au fost preluați din sistemul rezidențial de tip clasic. De asemenea, pe lângă Mănăstirea Dum­brava funcționează și un centru de îngrijire pentru femeile vârstnice, singure și fără nici un sprijin, de care se ocupă cu dăruire călu­gărițele din acest lăcaș al Domnului. "Lucrarea" la care fac referire a fost împlinită de d-ra institutor Anca Hațegan, de la Liceul de muzică și arte plastice din Alba Iulia, care a organizat acolo un veritabil "curs de iubire și solidaritate", pentru elevii săi din clasa a II-a. Ast­fel, d-ra Hațegan s-a deplasat împreună cu 12 elevi într-o vizită la Dumbrava, unde au avut posibilitatea să-i cunoască pe copiii îngrijiți în Casa de tip familial "Sf. Veronica" și pe femeile în vârstă îngrijite la mănăstire.
    Nu vreau să intru în amănunte cu privire la modul în care s-a des­fășurat acest "curs". Este suficient să știți că elevii de la Liceul de muzică și arte plastice au dăruit copiilor instituționalizați dulciuri, jucării, îmbrăcăminte etc., s-au jucat împreună, au recitat poezii, au cântat, s-au rugat împreună în biserica mănăstirii, au discutat cu "bunicuțele" îngrijite la mănăstire... mă rog, au făcut tot ceea ce trebuia pentru a traversa "părăpastia" socială care-i desparte pe unii de alții. Așadar, amănuntele sunt de prisos, dar redau câteva im­presii ale copiilor din Alba Iulia, pe care ei le-au așternut pe hârtie la "ora de iubire": "Ne-am bucurat... de minune" (Teodora Nistor); "Le do­resc tuturor multă sănătate, sper să ne mai întâlnim cu ei..." (Morar Gabriel- Ruben); "Cred că mama acelor copii (este vor­ba despre gemenii Andreea și Andrei, de 4 ani- n. red.), este o mamă rea, dar numai Dumnezeu știe de ce i-a aban­do­nat..." (Cozma Nicoleta) ș.a.m.d. Concluzia? Atâta timp cât astfel de lucruri se mai petrec, nu e totul pierdut pentru neamul românesc: e semn că nu ne vom scufunda cu totul în sălbăticia egoismului, a iubirii de putere și de arginți...
Ioan HĂNȚULESCU

Coincidență de nume
    Maria MUNTEAN, domiciliată în Blaj, strada Al. I. Cuza nr. 6 ne scrie că în data de 5 martie 2004, în ziarul Unirea a apărut un articol denigrator la adresa dr. Maria Cordea, din Blaj, articol semnat cu numele domniei sale. Precizează că a lucrat cu acest medic și stilul său personal nu este de a se răfui în acest fel cu nimeni. Revenim și vă precizăm din nou, pentru a înlătura orice fel de sus­piciune care plutește asupra dvs., că a fost vorba doar despre o nefericită coincidență de nume. (N.I.T.)
Înalta Curte de Casație și Justiție va avea patru secții
    Înalta Curte de Casație și Justiție va fi compusă dintr-un pre­șe­dinte, un vicepreședinte, patru președinți de secții, aleși pe o pe­rioadă de cinci ani, și judecători, au decis deputații, la adoptarea raportului de mediere privind proiectul legii de organizare judiciară. Deputații au optat, în general, pentru varianta proprie privind proiectul legii organizării judiciare, respingând propunerile Senatului. Astfel, deputații au hotărât ca Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) să fie organizată în patru secții - Secția Civilă și de proprietate in­te­lectuală, Secția penală, Secția comercială și cea de contencios ad­ministrativ și fiscal, renunțându-se la propunerea Senatului ca ICCJ să aibă cinci secții. Completul de nouă judecători și secțiile unite vor avea competența proprie. (N.I.T.)

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.