Simpatiile politice ale fiecăruia dintre noi ies la suprafaţă, vrem sau nu, ca uleiul deasupra apei. Această afirmaţie este valabilă doar pentru cei care nu-şi schimbă preferinţele după rezultatelor scru­tinelor sau ale sondajelor de opinie. Dar există şi categoria "în­vârtiţilor" care cameleonic îşi schimbă culoarea cel puţin o dată la pa­tru ani. Este categoria celor care, deşi au tăcut chitic, s-au pre­făcut echidistanţi, se alătură cu rapiditate taberei victorioase, cla­mând în gura mare susţinerea lor perpetuă şi veche faţă de aceştia. Că o fac cei implicaţi în politică în speranţa conservării funcţiilor sau a accederii într-unele mai înalte este un truism. O fac însă la fel de vârtos şi spectatorii, cei care nu au, judecând în termeni imediaţi, nimic de pierdut, ni­mic de câştigat. Sau mai ştii care or fi spe­ranţele lor ascunse? Oricum fără jenă recurg la orice mijloc pentru a-şi aduce la cunoştinţa câştigătorilor zisa simpatie. Nici un efort nu este prea mic, de la prezentarea în calitate de susţinător, la sediul învingătorilor (deşi anterior nimeni nu-i văzuse pe-acolo), până la a ruga un amic, sau o cunoştinţă cu relaţii solide să şoptească dis­cret dar ferm aceloraşi învingători că x sau y le-a fost întotdeauna admirator sau chiar prieten.
    "Migraţii" masive de acest tip, la nivelul cetăţeanului de rând, s-au petrecut şi în anul 2000, se petrec şi acum, când în curtea A­lianţei Dreptate şi Adevăr PNL-PD poposesc tot mai multe astfel de păsări călătoare. Nu cer mult acum, doar să fie remarcaţi, că poate cine ştie, peste vreun an sau doi, vor avea nevoie de sprijin. Micime care s-a răspândit în societatea românească asemenea unui can­cer. S-a spus şi este foarte adevărat că fiecare popor are con­du­cătorii pe care-i merită. La asemenea psihologie, românii au şi ei ceea ce merită.
    Cum poţi însă să reduci acest fenomen? Pârghia cea mai con­venabilă se află tot în mâna politicienilor, care ar trebui să zâm­bească frumos şi apoi să-i uite pe susţinătorii cameleoni. Pentru că oricum aceştia nu le aduc mare câştig la urne, ei mergând cu valul. Iar dacă la următorul scrutin "valul" o ia în altă direcţie, la fel vor face şi ei. Aşa că plecarea lor - pagubă-n ciuperci. Mai mult, nu nu­mărul nou veniţilor face puterea unui partid. S-a dovedit că toate racolările şi înscrierile masive în PSD de după 2000 nu i-au adus acum nici un câştig. Au existat membri PSD care au votat clar cu Opoziţia.
    Dacă vor să menţină şi să dezvolte avantajul obţinut acum, PNL şi PD trebuie să uite de animozităţile existente încă la nivelul or­ganizaţiilor judeţene şi să se apuce cât mai repede şi cât mai serios de treabă. Au la dispoziţie patru luni în care să demonstreze alegătorilor că sunt administratori eficienţi, că au resursele (în pri­mul rând morale) de a face ceea ce au promis. Orice pas greşit (şi este uşor de făcut un asemenea pas când euforia victoriei pare a nu se mai termina) poate însemna un avantaj pentru perdanţii de acum, perdanţi care trebuie apreciaţi la adevărata lor valoare: cea a celui mai mare partid din România. Alianţa D.A. nu se poate baza pe susţinătorii de conjunctură, cel puţin nu atunci când se fac strate­giile pentru alegerile parlamentare din această toamnă. Vitejii de-acum s-ar putea să dea atunci bir cu fugiţii doar pentru a reapărea în tabăra victorioasă şi tot clamându-şi simpatia.