Ultima oră
Liderii "Alburnus Maior" au devenit politicieni la Roșia Montană
•Între onoare și o demisie... onorabilă
      Asociația aurarilor "Alburnus Maior" din Roșia Montană s-a în­ființat în septembrie 2000 de către un grup de localnici cu scopul declarat de a "promova dezvoltarea durabilă a zonei și păstrarea moș­tenirii naționale și istorice". Potrivit informațiilor de pe site-ul a­cestei asociații, "Alburnus Maior" cuprinde 300 de familii din Roșia Montană, "reprezentând 1200 de persoane. În afara membrilor pro­priu-ziși, asociația este sprijinită de 5000 de persoane din zonă". Aceste informații au fost întărite și la Gala societății civile, unde "Terra mileniului III", ONG-ul Laviniei Andrei a obținut locul I la sec­țiu­nea "Protecția Mediului" cu proiectul împotriva investiției de la Roșia Montană, din anul 2002. Niciodată, "Alburnus Maior" nu a putut dovedi că are numărul de membri cu care se laudă, deși acest lucru a fost cerut imperativ de cealaltă asociație din comună, "Pro Roșia Montană". Mă rog, e treaba lor, dar până nu vor arăta că au dreptate mulți se îndoiesc de veridicitatea numărului de membri.
    În general, ONG-urile, fundațiile și asociațiile sunt organisme care sunt declarate în statutul lor ca apolitice, neguvernamentale și non-profit. Așadar, ONG-urile susțin că fac politica cetățeanului, iar ca exemplu Green Peace nu primește donații și sponsorizări de la par­tide politice și structuri guvernamentale, tocmai pentru a se feri de "tentații". La noi lucrurile stau puțin altfel. Luăm ca studiu de caz Roșia Montană care ne este cel mai aproape exemplu. S-a scris mult despre faptul că lideri ai "Alburnus Maior" amestecă investiția din Apuseni cu politica. Ei au negat cu vehemență că ar fi vorba de astfel de lucruri...Am ajuns și la alegerile locale și, surpriză sau nu, am regăsit o parte din liderii protestatarilor de la "Alburnus Maior" pe listele de candidați ale diferitelor partide. Pentru că se tot lăudau în toate părțile cu cele 1200 de persoane pe care le reprezintă am aș­teptat cu "teamă" rezultatele alegerilor. Care rezultate ne-au cam dat peste cap "pronosticurile". Astfel, unul dintre liderii "Alburnus Ma­ior", Aurel Manta, a candidat pentru partidul cu săgeată și a ob­ținut... 40 de voturi, în cursa de primar. Ne-am dus mai departe și am ajuns la PRM. Candidatul PRM la Roșia Montană pentru sca­unul de primar a fost Ștefan Cosma, care a obținut un scor ceva mai acceptabil, adică 190 de voturi. Nu i-au fost însă de ajuns ca să intre nici măcar în turul II. Pentru consiliul local PRM a mai câștigat, în plus, 30 de voturi față de cele ale candidatului la primărie. În urma acestor rezultate PRM a obținut un consilier "întreg", iar la re­dis­tribuire a apărut și al doilea consilier în persoana lui... Zeno Cornea, vicepreședinte al "Alburnus Maior". Pe listele electorale de la Roșia Montană au fost trecuți 2960 de alegători, din care au votat circa 1800. Așadar, procentele scoase de cei doi lideri care s-au vrut primari sunt de sub 5 la sută în cazul lui Manta și aproape 11 la sută în cazul celui de-al doilea. Totalizând procentele celor doi ajun­gem la un scor general de aproximativ 16 la sută sau 260 de voturi din 1800. Nu avem nimic împotrivă ca liderii "Alburnus Maior" să facă politică, sunt liberi să decidă singuri, dar mă întreb acum unde sunt cei 1200 de susținători de care tot vorbesc ei. În plus, având în vedere că statutul lui "Alburnus Maior" prevede că avem de-a face cu un ONG neguvernamental și apolitic, moral ar fi ca acești oameni să-și dea demisia pentru că nu și-au respectat propriul statut. Asta este realitatea. Că de votat nu i-a votat decât o mică parte. Cu astfel de prostioare oamenii nu pot fi păcăliți, domnilor, iar votul din Roșia Montană ridică o întrebare: unde vă sunt, domnilor lideri, susținătorii cu care vă lăudați?
Florin ROMAN

TOP-ul celor mai iubiți primari din județul Alba
•Mircea Hava a obținut circa 72 la sută din voturi la Alba Iulia, iar Constantin Jinar a scos 76 la sută la Șugag
      Cei mai populari primari din județul Alba sunt PD-istul Mircea Hava, care a obținut 71,57 la sută din voturile valabil exprimate de albaiulieni, iar la comune conduce detașat Constantin Jinar din Șu­gag, care a fost votat de 76 la sută dintre localnici. Au mai câștigat din primul tur obținând majoritate de voturi următorii primari: Dorin Mateica (Teiuș), Tiberiu Todea (Albac), Corneliu Olar (Horea), Silviu Vințeler (Noșlac), Ilie Avram (Poiana Vadului), toți de la PD, Vasile Bica (Berghin), Nicolae Gherman (Blandiana), Ilie Neamțu (Cenade), Aurel Giurgiu (Ceru Băcăinți), Gheorghe Damian (Ciugud), Nicolae Ienciu (Câlnic), Lenuța Bubur (Crăciunelu de Jos), Marin Vârciu (Gâr­da de Sus), Augustin Popa (Hopârta), Alexandru Măcăieț (Lup­șa), Nicolae Mihălțan (Ohaba), Marin Petruse (Pianu), Victor Cordea (Ponor), Cristian Costea (Scărișoara), Eugenia Hristea (Vadu Moți­lor), toți de la PSD, Aurel Lazăr (Rădești) de la PNL și Rudolf Vereș (Rimetea) de la UDMR.
    În turul doi, cel mai bun scor l-a scos liberalul Mihai Horațiu Jo­san la Aiud cu 70,79 la sută. La comune, cel mai votat a fost PSD-istul Ioan Rusu la Lunca Mureșului cu 71,41 la sută. Procente importante au mai scos următorii primari: Silviu Ponoran (PNL) la Zlatna - 69,82 la sută, Adrian Teban (PNL) la Cugir - 68,50 la sută, David Amariei (PD) la Bucium - 68,48 la sută, Alexandru Danciu (PD) la Vințu de Jos - 67,57 la sută, Silviu Mârzan (PSD) la Baia de Arieș - 67,49 la sută, Traian Gligor (PNL) la Bistra - 66,03 la sută, Traian Rusu (PD) la Ighiu - 65,83 la sută, Doru Damian (PSD) la Daia Română - 65,46 la sută, Romulus Raica (PSD) la Galda de Jos - 64,75 la sută, Marian Indreiu la Lopadea Nouă (PSD) - 64,74 la sută, Ioan Andreș (PRM) la Câmpeni - 64,00 la sută ș.a.
Florin ROMAN

"Minciuni specifice mustăților"
•Prefectul Mugurel Sârbu vrea să-și ia revanșa fa­ță de Mircea Hava
      Odată finalizată campania electorală, prefectul Mugurel Sârbu a ieșit din nou la rampă, încercând să-și ia revanșa față de anumite persoane (cu precădere Mircea Hava) care l-au atacat foarte dur și cărora nu le-a putut răspunde în perioada electorală. Astfel, prefectul de Alba a catalogat drept "minciuni specifice mustăților" declarațiile lui Mircea Hava cu privire la faptul că activitățile administrative ar fi paralizate din pricina neconstituirii consiliilor locale și a Consiliului județean. "Cine nu cunoaște legea vorbește numai prostii. Cică la Al­ba Iulia ar exista zeci de cereri din partea cetățenilor care nu pot fi soluționate din pricina faptului că nu s-a constituit noul Consiliu lo­cal. Îl informez pe domnul primar că până la validarea noului orga­nism, vechiul consiliu este operațional, nu există nici un vid de pu­tere în perioada respectivă. Se puteau organiza ședințe extra­or­dinare, astfel încât doleanțele cetățenilor să fie rezolvate în timp util. Ar trebui ca Mircea Hava și cei din anturajul lui să mai studieze pu­țin legea. De fapt, această problemă a fost una politicianistă, falsă, specifică unui primar cu mustățile mari", a spus șeful administrației publice județene.
    Totodată, Mugurel Sârbu s-a arătat mândru de faptul că, în cam­pania electorală, principalele acuze ale partidelor politice l-au vizat personal, deși nu a candidat pentru nici o funcție. "Să vedeți ce va fi în toamnă, când voi intra și eu în bătălia electorală. Cred că întreg Partidul Democrat se va cutremura!", a mai spus prefectul Sârbu.(R.J.)
Acquis comunitar de mediu
    În perioada 28-30 iunie 2004, la sediul fundației PAEM Alba se va desfășura, un stagiu de pregătire în domeniul "Acquis comunitar de mediu". Acțiunea face parte din activitățile proiectului ECO MUREȘ, care are ca scop adoptarea Contractului de Râu - instrument stra­tegic de implementare a legislației comunitare de mediu - sectorul calitatea apei. Stagiul este susținut de lectori de la Universitatea Perpignam din Franța. Vor mai fi dezbătute Directiva Cadru Apa 60/2000 CE și sistemul informațional geografic. Participă ONG-uri cu activitate de mediu din România și Bulgaria, membri ai Comi­te­tului de Bazin Mureș și partenerii de proiect.(F.R.)
Ziua Drapelului Național la Alba Iulia
    Sâmbătă, 26 iunie a.c. în întreaga țară se omagiază Ziua Drapelului Național, o sărbătoare devenită deja tradițională. În ceea ce privește municipiul Alba Iulia, prefectul Mugurel Sârbu a men­ționat faptul că printre altele vor fi organizate ceremonii militare și religioase. Autoritățile vor rosti alocuțiuni. Locul de desfășurare va fi Piața Tricolorului din fața Catedralei Reîntregirii Neamului, începând cu ora 19.00. (R.J.)

Sus
© Copyleft S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.