Spaţiu al unei spiritualităţi viguroase, care a dat patrimoniului cul­tural universal valori incontesabile, România este însă ţara în care, paradoxal, domeniul culturii este cel mai vitregit. Când spun asta mă refer la investiţiile în cultură, indiferent dacă vin din partea sta­tului sau a unor particulari cu vocaţie de Mecena. Avem valori, dar nu ştim să le conservăm sau să le promovăm, avem talente pe care nu ştim, sau nu putem să le sprijinim. Că o lege clară şi eficientă a sponsorizării nu avem încă este o realitate deranjantă, pe care tot sperăm ca Parlamentul să aibă timpul şi aplecarea necesară pentru a o corecta. Că Ministerul Culturii şi Cultelor, adică tocmai instituţia care ar trebui să se "bată" efectiv pentru cultura română nu o prea face este o altă realitate nu numai deranjantă, ci chiar condam­nabilă. Comparativ cu celelalte ministere bugetul Ministerului Cultu­rii şi Cultelor este cel mai mic, şi dacă analizăm cele întâmplate în ultimii 4 ani vedem că el a scăzut de la an la an. Aşa se face că sprijinul pentru editarea de carte, pentru tinerii artişti plastici sau pen­tru meşterii populari este (pe cale de consecinţă) tot mai sub­ţire.
    Cea mai gravă problemă, poate şi pentru că necesită sumele ce­le mai mari, este cea a patrimoniului cultural imobil, adică a monu­mentelor istorice şi de arhitectură. În perioada ministeriatului lui Ion Caramitru (care a greşit şi el, dar nu în această privinţă) patri­mo­niului cultural imobil i s-a acordat cea mai mare atenţie. Au fost des­chise numeroase şantiere de conservare şi restaurare, dar din păcate sumele pe care anual MCC le poate acum aloca sunt mici. Efectele sunt durata mare a şantierelor, nemulţumirea crescândă a antreprenorilor şi proiectanţilor care au ajuns să finanţeze ei lucrările în speranţa că vor recupera ulterior sumele investite. Deşi am în­cercat să aflăm care este valoarea sumelor alocate în Planul Naţi­onal de Restaurare pentru anul în curs mărturisim că ne-a fost im­posibil. Poate nu se ştie? Poate nu se vrea să se ştie? Oricum din informaţii neoficiale am aflat că sumele alocate sunt comparative cu cele din anul trecut, adică aproximativ 130 miliarde de lei. Foarte pu­ţin dacă ne gândim la sutele de şantiere deschise. Asta în­seam­nă că pe multe dintre şantiere lucrările de conservare - restaurare vor fi pur şi simplu sistate cu efecte negative asupra stării monu­men­telor în cauză.
    În suferinţă sunt şi acţiunile culturale menite să promoveze valo­rile spiritualităţii româneşti. Un singur exemplu: deşi au mai rămas mai puţin de trei săptămâni până la organizarea cele mai mari ma­nifestări populare în aer liber - Târgul de Fete de pe Muntele Găina, MCC nu a alocat încă nici o sumă. Or, nu cred că acesta este un caz izolat.
    Dacă tot vorbim de starea culturii, nu putem ocoli o altă realitate: percepţia publicului, a celor care trebuie să "consume" cultura. Ne place sau nu, se pare că românii nu sunt mari amatori de cultură. Dar atitudinea lor este o consecinţă şi a atitudinii celor care de la cel mai înalt nivel gospodăresc acest domeniu. Dacă la nivel guver­namental cultura este marginalizată, atunci şi publicul se comportă ca atare. În lipsa unor programe atractive, gustul publicului, mai a­les al tinerilor nu se poate forma şi nici susţine. Factorul financiar joacă un rol important şi ne-am fi aşteptat ca cei trei ani de creştere economică pe care i-a parcurs deja România să se reflecte şi în acest domeniu. N-a fost să fie, dar sperăm în continuare într-un re­viriment!