Se vorbeşte mult la noi despre slujbaşii statului. Mai ales de rău. Ei, bugetarii români, sunt încă percepuţi ca fiind rămăşiţele statului comunist, care nu ştiu altceva decât să învârtă nişte hârtii, să ia le­furi nemuncite şi să împovăreze cetăţeanul de rând cu tot felul de biruri, impozite şi taxe. Mai mult, în sistemul administrativ actual de tranziţie, care moşteneşte încă unele reflexe totalitare, ei apar în ochii cetăţenilor de rând nu ca nişte angajaţi ai statului puşi în sluj­ba lor pentru a le servi şi a le apăra interesele, ci de cele mai multe ori ca nişte vătafi, arendaşi sau vechili atot­puternici şi atot­stă­pâ­nitori, care nu fac altceva decât să-i spolieze şi de bruma de veni­turi cu care abia reuşesc să-şi ducă traiul de pe o zi pe alta.
    Acum, desigur, în cârca funcţionarului public, a lucrătorilor din ad­ministraţie şi, în general, a tuturor lucrătorilor statului se pot pune multe şi în acelaşi timp se pot spune despre ei vrute şi nevrute. Din cauza sistemului politic, a democraţiei originale şi unor a legi care nu s-au dat încă, chiar dacă sunt absolvenţi de facultăţi sau colegii universitare, chiar dacă mulţi au reuşit să facă masterate, doctorate sau alte perfecţionări în ţările occidentale cele mai avansate, ei ră­mân încă tot în "bătaia vântului politic", respectiv se află tot la che­remul partidelor politice aflate la putere. Posturile lor pot fi încă restructurate sau scoase la concurs ori de câte ori este... nevoie sau ori de câte ori se schimbă guvernanţii. Ba, mai mult, slujbele lor sunt adesea transferate în sfera politică, astfel că în aceste condiţii până şi instituţiile la care sunt angajaţi se transformă la rândul lor din instituţii administrative puse în slujba cetăţeanului în instituţii politice ce acţionează la comanda celor aflaţi la putere.
    Dar să revenim la problema actuală a bugetarilor români şi la sarcinile destul de mari pe care ei le au de îndeplinit. Buni sau răi, ei sunt totuşi puşi de statul român să traseze drumul spre Europa Unită, să transpună în practică sarcinile complexe cuprinse în a­genda criteriilor de aderare. Ei, după cum se ştie, potrivit statutului lor de funcţionari publici, nu au voie să aibă alte slujbe, firme sau societăţi comerciale. Salariile lor în schimb au fost şi sunt până în prezent tot de mizerie. Se vorbeşte zi de zi, ceas de ceas, de nea­junsurile şi lipsurile din administraţia publică românească, de co­rupţia şi birocraţia care sălăşluiesc în acest important sector, dar prea puţin despre ceea ce trebuie făcut pentru a le reda bugetarilor demnitatea şi salariile pe care le merită, pe măsura importanţei muncii lor. Şi atunci poate că statul român şi noi toţi avem admi­nistraţia pe care o merităm. Iată, spre exemplu, recent, Ministerul Finanţelor a anunţat că, potrivit viitorului acord cu FMI, ce va fi sem­nat miercuri, 7 iulie a.c., bugetarii pot să-şi ia adio de la creşterile salariale în acest an, chiar dacă există presiuni foarte puternice din partea sindicatelor. Dacă Guvernul îşi va menţine punctul de vedere, salariile bugetarilor vor mai creşte în acest an o singură dată, în luna octombrie, cu 6 la sută. Aceasta va fi o a doua creştere a salariilor după cea înregistrată la 1 ianuarie 2004, tot cu 6 la sută, în condiţiile în care, în cel mai fericit caz, inflaţia prognozată pentru acest an va fi de 9 la sută. Sindicatele sunt destul de revoltate, spunând că şi în acest an nu este vorba practic de nici o majorare de salarii, ci doar de o simplă actualizare cu rata inflaţiei. Ei invocă tot mai des un studiu realizat de o echipă de specialişti europeni, studiu conform căruia "toate tarele din administraţie încep şi se termină cu salariile jenante din sistem. "Nu poate exista un corp de profesionişti la un salariu mediu de 120 de euro pe lună", este concluzia specialiştilor europeni.
    În final, mai amintim faptul că în prezent se negociază apariţia unei noi legi a salarizării funcţionarilor publici, iar pentru 2005, sin­dicatele cer creşterea salariului net al funcţionarilor publici de la 5 milioane de lei pe lună la 12 milioane de lei pe lună. Ar fi totuşi ceva mai rezonabil, lucru care la rându-i ar putea face administraţia pu­blică mai eficientă şi cu siguranţă mai puţin coruptă.