Suferinţele puterii par netratabile. Nici schimbările, nici demisiile nu-şi mai fac efectul. Poate ultimatumul să aducă o undă de spe­ranţă în sufletele celor răbdători. În orice caz, au şocat imaginile surprinse pe peliculă la apariţia maimarilor pesedişti la Cotroceni, în urmă cu câteva zile. Palatul prezidenţial, până mai ieri un punct colectiv de referinţă de unde se primeau lecţii de optimism social şi istoric, a devenit brusc un spaţiu exclusiv. Şi personajele erau bine puse în scenă, aşteptând să dea replica doar după primirea ei din fosa sufleurului. Jocul de-a v-aţi ascunselea n-a dat un plus imaginii deja şifonate a purtătorilor de ranguri înalte, ci le-a şters şi mai mult culoarea trandafirie. Semn că şcoala bunelor maniere ar trebui să preceadă carierele politice, ar trebui făcută sub formă intensivă, la zi, cum era în obiceiul nostru înainte de vremea laptelui şi a cornului obligatoriu.
    Cutremurul pesedist a atins magnitudinea limită pe scara ierar­hiilor. Vehiculata demisie a premierului din fruntea partidului de gu­vernământ a rupt de-a dreptul coarda sensibilă a şefului de stat care a plesnit publicul reportericesc, dornic să-i afle opinia, cu un "Nu vă priveşte!" asurzitor. Unde sunt zâmbetele largi de altădată ale pre­şe­dintelui care umpleau ecranele televizoarelor, pogorârile bonome în mulţime, răspunsurile divagante şi stufoase la întrebările presei? "Porţile deschise" până nu demult (o epocă apusă prea devreme pen­tru locatarii puterii), s-au trântit zgomotos în faţa celor înzestraţi cu microfoane şi camere de luat vederi.
    Ce să mai priceapă vulgul din atitudinile de respingere a dia­logului cu reporterii, altădată atât de solicitaţi pentru fiecare "miş­cărică", din refuzul fără drept de apel al unora care nu şi-au dezlipit mobilul de la ureche pentru a coborî în lumea reală? În absenţa greilor, a demisionarilor sau nedemisionarilor, a liderilor mai ales, în absenţa dialogului civilizat, protocolar s-au umplut spaţiile lipsă cu fel de fel de supoziţii. Ba că se croiesc tipare şi haine noi pentru aceiaşi conducători, ba că se schimbă capul de afiş, ba că se fac jocuri de culise, manevre şi exerciţii preelectorale şi multe, multe altele asemenea. S-ar putea să greşim în aprecierea noastră, fiind învăţaţi cu şefi de stat şi de guverne care fac vizite de curtoazie par­tenerilor pe mapamond, semnează documente pentru binele nea­mului. Nicidecum cu apariţii la rampă de şefi de clan care îi iau de urechi pe cei neascultători şi cu note slabe ori dau sfaturi de bună purtare şi deschid oracole.
    O răsturnare de valori pe care încercăm să o punem pe seama neputinţei de a depăşi mai repede şi eficient starea de confuzie ce riscă să se transmită în mulţime. În răstimp ne calmăm aşteptarea cu dezlegări de mistere în jurul unei dispariţii, multe altele fiind pe rol, căutăm făptaşii unui furt de proporţii, hoţi pe care nu-i vom găsi niciodată, urmărim sinucideri în lanţ, atacuri şi accidente, lansări zvonistice de candidaturi prezidenţiale, toate menite parcă să ne distragă atenţia de la nepăsarea în care am fost lăsaţi la încheierea slabei campanii de primăvară-vară.
    Admitem doar în parte scuza vacanţei nicidecum închiderea tea­trului politic care se face acum în... sala mică sau cel mai adesea în spatele scenei. Aici jocurile sunt mai dezinvolte, ferite de ochii publicului căruia i-au înţepenit palmele de aplaudat; aici se face o repetiţie cu actori lipsă pentru un spectacol de gală în stagiunea no­iembrie-decembrie.