Curier județean
Ziua transmisioniștilor din Armata Română
    Azi se împlinesc 131 de ani de existență a armei transmisiuni. Prin Înaltul Decret nr. 1303 din 14 iulie 1873 emis de Regele Carol I a fost aprobată înființarea unei secții de telegrafie în cadrul Ba­talionului de Geniu existent la data respectivă, fiind marcată astfel ziua de naștere a Armei Transmisiuni în Armata României. Volumul din ce în ce mai mare de informații necesar comandanților pentru conducerea trupelor a determinat o evoluție a mijloacelor tehnice de asigurare a legăturilor, pornind de la telegraful militar în 1873, tre­când prin telegrafia fără fir în 1909, liniile permanente aeriene în 1942 și ajungând în prezent la ceea ce numim Sistemul de Trans­misiuni al Armatei Române.
    La ceas aniversar, transmisioniștii din Sebeș sunt mândri de realizările în domeniu și se instruiesc în permanență pentru înde­plinirea misiunilor ce le sunt încredințate. Cu acest prilej, coman­dantul Centrului 346 Transmisiuni de Sprijin, din Sebeș, lt. col. Dorin Chirca, urează tuturor transmisioniștilor succese în activitate, multă sănătate, putere de muncă și fericire alături de cei dragi! (N.I.T.)
Redimensionare prin restructurare
    Vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Nicolae Popa, a de­clarat că va propune colegilor săi din CJ dar și consilierilor județeni o modificare a organigramei DGPDC Alba, care în opinia sa este su­pra­dimensionată și stufoasă. "Urmărim o eficientizare a activității a­cestei instituții cu personal mai puțin, dar bine pregătit. Aproape o treime din bugetul județului îl alocăm acestui domeniu, așa că orice leu trebuie bine chivernisit. Acum trebuie să le alocăm circa 30 de miliarde de lei pentru a funcționa normal până la sfârșitul acestui an.
    Respectăm dorințele UE de a avea la acest capitol rezultate no­tabile, dar performanță se poate face și cu oameni mai puțini. Sunt cazuri la unele centre, cu un raport de doi salariați la un copil, ceea ce este exagerat", a spus Nicolae Popa. (F.R.)

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.