Ultima oră
Trai nineacă pe Muntele Găina!
•Pentru oficialități s-au pregătit 200 de litri de vin, 50 de litri de țuică, mititei, virșli, grătare și varză călită *Oaspeții din județele Bihor, Cluj și Hune­doa­ra nu vor avea asigurate locuri de cazare
      Chiar dacă în acest an festivalul "Târgul de Fete" de pe Muntele Găina se pare că nu va mai avea anvergura de altădată, totuși cei care vor fi prezenți la sfârșitul săptămânii în zonă vor avea asigurate condiții pentru a retrăi momentele care au adus faima acestui colț mirific de țară. În aceste zile premergătoare, organizatorii și-au intensificat eforturile în vederea amenajării corespunzătoare a tuturor locațiilor importante de pe munte. Concret, organizarea taberei și montarea corturilor se află în grafic, aici trebuind totuși menționat că reprezentanții județelor Cluj, Bihor și Hunedoara nu vor sta decât o zi (sâmbătă), deoarece nu au asigurate condiții de cazare. Apoi SC Electrica va monta 3 grupuri speciale, câte unul pentru sonorizare, tabară și comercianți. Romtelecom va instala 2 posturi telefonice, iar în cazul că se va dori o suplimentare, taxa de instalare va fi de 9 euro. Au fost asigurate mijloacele de transport atât pentru artiști cât și pentru participanți, iar unitățile de poliție și jandarmerie cât și ambulanțele vor fi ca de obicei pe poziții. Pentru persoanele oficiale, în număr de circa 200, sunt asigurate condiții de cazare și masă constând în 200 de litri de vin, 50 de litri de țuică, mititei, virșli, grătare, varză călită plus gustări reci. O firmă distibuitoare de băuturi alcoolice, în schimbul afișării unor banere, va oferi gratuit 8 butoaie cu bere. Prefectura și Consiliul județean vor acorda 30 de diplome spe­ciale pentru artiștii participanți, iar sâmbătă după - amiază, îna­intea urcării pe munte, Nicolae Puiuleț împreună cu primarul comu­nei Avram Iancu, Sandu Heler, vor asigura oficialităților o vizită la Casa Iancului, pigmentată cu tulnicărese, pâine și sare. Nu în cele din urmă, Consiliul local Avram Iancu va stabili în ședința de mâine modul în care vor fi organizate punctele comerciale precum și taxele aferente.
    În ceea ce privește presa, vor fi asigurate condiții de transport, cazare și masă. Toate cele prezentate mai sus au fost discutate ieri în cadrul penultimului comandament ce a avut loc la Prefectura Alba, ultimul urmând să se desfășoare vineri, 16 iulie a.c, la sediul aceleiași instituții.
Răzvan JURCĂ

Internetul la concurență cu tulnicul
    Pe Muntele Găina, ca de altfel în întreaga Țară a Moților comu­nicarea s-a făcut sute de ani cu ajutorul tulnicului. Iată însă că, în­cepând cu 2002, tehnologia modernă și-a făcut apariția și la 1482 de metri altitudine, Internetul permițând ca "Târgul de Fete" să intre în contact direct cu întreaga planetă. Și în acest an, tot ceea ce se va întâmpla sus pe munte va putea fi urmărit pe pagina de web de­di­cată special acestui eveniment pe adresa:
http://muntelegăina.artelecom.ro.
Răzvan JURCĂ

La Șilea-Fărău
Bombă descoperită în cimitirul satului
    După ce luna trecută un cetățean care săpa o groapă în cimitirul comunei Râmeț a avut surpriza neplăcută de a găsi la 1.20 m a­dâncime armament militar din cel de-al doilea război mondial, is­prava s-a repetat luni, 12 iulie, de astă dată în cimitirul satului Șilea, comuna Fărău. Vasile M. din Șilea a sesizat poliția Fărău că, în timp ce săpa o groapă în cimitirul satului, la 1.50 m adâncime, a dat peste un proiectil militar din cel de-al doilea război mondial. Săpă­turile au fost sistate și a fost chemată Protecția Civilă Alba. Ofițerii au ajuns într-o oră și jumătate la fața locului și au izolat proiectilul, de calibrul 100 mm. Săparea gropii a continuat sub supravegherea ofițerilor de la Protecția Civilă Alba, pentru evitarea oricăror incidente nedorite. Slujba de înmormântare a decurs apoi în orarul stabilit, fără alte întârzieri. Întâmplarea de luni conduce la ipoteza că nu ar fi exclus ca în zonă să mai existe muniție neexplodată din cel de-al doilea război mondial. (N.I.T)
În județul Alba
Unul din patru locuitori este pensionar
    Potrivit ultimului buletin statistic, numărul pensionarilor din județul Alba este de 100.837 de persoane, ceea ce înseamnă că unul din aproape patru locuitori ai județului este pensionar. Numărul pensi­onarilor este mai mic față de 2003 cu 1576 persoane, care în cele mai multe cazuri au decedat. Pensia medie realizată în județ a fost de 1.859.376 de lei. Raportul dintre pensia de asigurări sociale de stat pentru munca depusă și limită de vârstă cu vechime completă și câștigul salarial mediu net în luna mai a fost de 54 la sută.(F.R.)
Vicepreședintele Nicolae Popa cu jalba-n proțap la București
    În cursul acestei zile, vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Nicolae Popa, se deplasează la București cu jalba-n proțap pentru atragerea de noi fonduri necesare funcționării administrației publice locale, dezvoltării infrastructurii și susținerii sistemului de protecție a copilului. "Avem un deficit de circa 120 de miliarde de lei, la nivel județean. Voi merge la mai multe ministere, al Administrației și In­ternelor, al Finanțelor și al Transporturilor pentru a atrage sumele de care avem nevoie sau care ni se datorează de către aceste instituții guvernamentale. Aici nu este vorba de chestiuni politice, ci doar de lucruri de strictă necesitate. Vreau să vă spun că astfel de lucruri nu se rezolvă prin telefon și dacă va fi cazul voi sta la București câteva zile pentru a aduce județului banii de care avem nevoie. La sfârșitul acestei luni va fi anunțată noua rectificare bugetară și vrem să nu ratăm acest moment și să fim pe fază", a spus vicepreședintele Con­siliului Județean Alba, Nicolae Popa.(F.R.)
Cartușele din podul casei
    Luni, în jurul orei 11.30, polițiștii din Teiuș au fost chemați la o gospodărie din localitate unde un om care își renova casa găsise muniție de război. La streașina casei, pe o grindă, omul descoperise șase încărcătoare, dintre care cinci pline cu 34 de cartușe. Muniția a fost ridicată în vederea expertizării balistice. În cauză se efectu­ea­ză cercetări pentru identificarea fostului proprietar al casei. (N.I.T.)
Urmașii familiei Brătianu, în vizită în județul Alba
    Doamna Ioana Brătianu, fiica lui Gheorghe Brătianu și nepoata lui Ionel Brătianu, este de două zile în județul Alba. Doamna Brătianu, însoțită de fiica și nepoata domniei sale, a fost primită de prefectul ju­dețului, Liviu Mugurel Sârbu, și de vicepreședintele Consiliului ju­dețean Alba, Nicolae Popa, iar în cursul zilei de ieri s-a deplasat la Mănăstirea Râmeț. Deși este stabilită în Franța, marea familie a Brătienilor, făuritoare a României Mari, vizitează ori de câte ori are prilejul țara lor natală, unde le-a fost mereu gândul și le-a rămas i­nima.(F.R.)

Sus
© Copyleft S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.