Curier județean
Restituirea taxei pentru serviciul public de televiziune și radiodifuziune
    Conform HGR 316/2004 și HGR 430/2004, Electrica, prin sub­unitățile sale, în calitate de mandatar al Societății Române de Tele­viziune și al Societății Române de Radiodifuziune restituie taxele pen­tru serviciul public de televiziune, respectiv radiodifuziune, per­soa­nelor fizice care le-au achitat pentru perioada februarie-iulie 2003 și care au depus până în 31 martie 2004 declarații pe proprie răs­pun­dere că nu dețin receptoare de televiziune și radio.
    În cazul persoanelor care intră sub incidența prevederilor celor două hotărâri, restituirea s-a făcut prin diminuarea facturilor de ener­gie electrică cu sumele aferente taxelor plătite. În măsura în care valoarea facturilor de energie electrică aferente lunilor aprilie, mai, iunie 2004 nu au fost suficiente, restituirea continuă după cum ur­mează:
    *începând de luni, 19 iulie 2004, consumatorii casnici care sunt facturați în sistem de autocitire (lunar) care intră sub incidența HGR 316 și/ sau 430/2004 și nu și-au recuperat în totalitate taxele achi­tate, sunt invitați la casieria de care aparțin pentru a încasa dife­rențele nerestituite. La nivelul Centrelor de Relații cu Clienții există listele cu sumele nerestituite și în baza acestora se vor achita dife­rențele respective.
    *pentru consumatorii casnici care sunt facturați în sistem "la do­uă luni", restituirea respectivelor diferențe se va face prin mandat poștal. (Responsabil Relații Publice, ing. Mihaela BUDA)
Subcomisarul Daniela Grigoraș - noul șef al BEIP Alba Iulia
    În legătură cu știrea din ziarul nostru de ieri, 14 iulie, "Șef nou la SEIP Alba" precizăm că subcomisarul Daniela Grigoraș nu a fost pusă la dispoziția DGEIP, ci a fost numită în funcția de șef al Biro­ului de Evidență Informatizată a persoanei din cadrul Poliției munici­piului Alba Iulia. (N.I.T.)
Tabără de creație studențească la Blaj
    În intervalul 8-22 iulie la Blaj se desfășoară în premieră tabăra de pictură și sculptură a unei grupe de studenți de la Facultatea de Ar­te Vizuale din Oradea. Facultatea a inițiat această manifestare artis­tică nu întâmplător la Blaj, orașul sărbătorind în acest an 250 de ani de la înființarea primelor școli cu predare în limba română din Tran­silvania. De asemenea, Blajul a fost martorul unor evenimente cru­ci­ale în existența istorică și culturală a Transilvaniei. Studenții bene­ficiază în demersul lor documentar de sprijinul municipalității prin organizarea unor întâlniri cu personalități culturale ale orașului și organizarea unor excursii la Alba Iulia, Sebeș, Lancrăm, Râmeț.
    Suportul logistic de cazare, masă și spații de lucru este asigurat de Institutul de Teologie Greco-catolică.
    În perspectivă se dorește ca tabăra să devină una de rang na­țional și internațional cu implicarea facultăților similare din țară și stră­inătate. Participă la acest eveniment studenții: Ionel Florin Cup­tor (pictură), Remus Ilisie (pictură), Daniel Țic (pictură), Gică Mar­dare (sculptură), Laszlo Șomogyi (sculptură), Artur Antok (res­tau­rare), Margareta Mărcuț (pictură), Romanța Timoș (istoria artei). Ei sunt coordonați de lect. univ. drd. Aurel Dumitru de la Facultatea de Arte Vizuale din Oradea care domiciliază în Blaj. (Lect. univ. drd. Aurel DUMITRU)

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.