Editorial
Fuziunea PNL-PD, succes sau eșec?
    Fostul președinte al Partidului Național Liberal, Valeriu Stoica, a prezentat, într-o conferință de presă, un proiect politic personal, con­form căruia PNL și PD ar trebui să fuzioneze cât mai curând într-un singur partid de centru-dreapta, care să se afilieze la Partidul Popular European, primul pas fiind constituirea unei singure con­duceri până la alegerile generale. "Acest proiect politic poate fi asu­mat până la alegeri, ceea ce ar fi foarte important. Ar putea fi rea­lizat și postelectoral, dar ar fi mult mai greu", a explicat Valeriu Stoi­ca. În opinia lui, liderii PNL și PD trebuie să manifeste, până la alegeri, voința politică de unificare a celor două partide într-o nouă formațiune politică de centru-dreapta.
    Fostul lider liberal, dispărut în ultimii 4 ani de pe scena politică, a ieșit la rampă într-un moment în care Alianța D.A PNL-PD a câș­tigat alegerile locale și se pregătește să atace alegerile generale. Este un moment în care Alianța încearcă să funcționeze ca un monolit, pentru că PSD, pare că s-a trezit din "pumnii" primiți la ale­gerile locale și a început războiul psihologic cu Alianța. Se aruncă pe piață clișee de genul "Alianța D.A.= CDR", "nu se vor înțelege", "se vor certa repede și de țară se va alege praful". PSD mizează pe faptul că mulți români mai au încă proaspătă în minte guvernarea dezarticulată din perioada 1996-2000, când certurile păreau că nu se mai termină. PNL și PD parează însă cu imaginea unei alianțe "beton", în care lucrurile merg ca pe roate, mizând și pe sprijinul populației după rezultatele de la alegerile locale. De aceea se con­sideră că momentul ales de Valeriu Stoica, omul care are un rol important în diminuarea rolului PNL pe scena politică în perioada 1996-2000, nu este bun. Poate că acest proiect politic ar avea șanse de reușită, dar numai după alegerile generale. După ce Ali­anța D.A. a scos scorul de la locale, după ce s-a bătut cu PSD-ul pentru impunerea siglei și numelui noii alianțe (care deja a intrat și în mintea omului) este greu de crezut că propunerea lui Stoica va fi agreată. Liderii PNL și PD, Teodor Stolojan și Traian Băsescu, au spus deja că proiectul politic al fostului ministru de Justiție re­pre­zintă doar o părere personală a acestuia. La fel s-au exprimat și alți lideri importanți ai Alianței. Strategia de a intra în marea familie a Partidului Popular European, prin preconizata fuziune cu PNȚCD și AP, va fi percepută ca un semn că fostul CDR a reînviat și vrea din nou la putere. Românilor nu le convine acest lucru, iar cel mai recent, la alegerile locale, am văzut că PNȚCD a fost din nou sancționat din cauza fantomei care încă îi mai bântuie pe români, CDR-ul lui Emil Constantinescu. Una peste alta, proiectul lui Va­leriu Stoica are și părți bune, în sensul că ar apărea un singur partid de centru-dreapta, puternic, care ar putea atrage electoratul mult mai bine. Dacă ne amintim bine, Valeriu Stoica a vorbit prima dată de formarea unei Alianțe PNL-PD. La momentul respectiv, ideea sa a fost contestată ca și acum. În cele din urmă, proiectul s-a ma­terializat, iar PNL și PD au avut succes.
    Și evoluția viitoare a PSD-ului poate influența apariția unui partid puternic de centru-dreapta. Dacă PSD se va fărâmița, un scenariu ipotetic, apariția acestui nou partid ar putea însemna preluarea pu­terii politice de o forță de centru-dreapta și atragerea unui număr mare de alegători. Este greu însă de crezut că PSD-ul nu va profita de acest proiect, pentru a-și întări poziția de partid de centru-stânga, într-o Românie în care electoratul este mai mult de stânga, decât de dreapta. Așadar, să avem răbdare să vedem ce se va în­tâmpla, pentru că până una alta principala "țintă" a partidelor po­litice din România o reprezintă alegerile parlamentare și prezi­den­țiale.
Florin ROMAN