De ceva vreme, conducătorii noştri vorbesc despre aderarea la Uniunea Europeană ca despre Mesia, cel care se va arăta odată şi odată românilor, ei neavând altceva de făcut decât să aştepte în linişte şi, mai ales, să fie cuminţi. Adică să nu fluiere prin bisericile ce apar ca ciupercile după o ploaie caldă de vară. Suntem asiguraţi că totul merge ca pe roate, mai sunt ceva probleme cu justiţia, care-şi arată din când în când părţile dorsale goale în faţa camerelor de luat vederi şi cu niscaiva găinari, care în loc să atace ferma de galinacee cu ouă de aur de la Cornu, dau iama prin primării, so­cietăţi comerciale numai bune de "privatizat" ori prin bănci şi fon­durile de investiţii. Dar, asta e treaba PNA, pentru că, nu-i aşa, în acest scop a fost creat, să-i bage la răcoare pe cei cu mâinile mai lungi decât scrie la index!
    Toată atenţia este acordată monitorizării Bulgariei, cea care, în accepţiunea potentaţilor noştri vrea să declanşeze sprintul final, lăsându-ne cu... ochii în soare! În loc să rezolve punctele înscrise în tratatul de aderare, cei din Palatul Victoria îşi lungesc gâturile precum girafele ca să poată vedea ce se întâmplă dincolo de Du­năre. Din când în când, becurile roşii ale computerelor de la Bucu­reşti se aprind, iar sirenele sună prelung, semn că ceva se petrece la sud de marele fluviu.
    Ultima alarmă generală s-a dat mai zilele trecute, când pe monitoarele "victoriene" a apărut o luminiţă suspectă. Ce să fie oare acest obiect neidentificat? El luminează mintea zarzavagiilor? Dar, s-a dovedit că nu este altceva decât... flacăra olimpică, aflată în drum spre Atena, gazda Jocurilor Olimpice din această vară. În zadar au aşteptat oficialităţile române, cu pâine şi sare, ca simbolul păcii să treacă peste podul de la Giurgiu - Ruse, cândva al "prie­teniei", pe care popii l-au sfinţit nu demult la aniversarea a jumătate de secol. Ea a urmat alt drum, pierzându-se în zare. Vedeţi, este un semn clar că Europa face discriminări propulsând Bulgaria îna­intea României pe drumuri europene. Se umblă cu mânăreala, aşa, ziua în amiaza mare!
    S-au dat rapid câteva telefoane, a fost trezit din somn Ion Ţiriac, mai marele COR, bulversat că iar este întrebat de ce n-o lasă pe Mihaela Melinte să participe la Olimpiadă, în timp ce "puişorul" său trage pe nas prafuri d'alea albe. S-au aşteptat, normal, să pri­mească de acum uzitatul... "nu vă priveşte!", însă n-a fost cazul, pentru că don Ţiri este băiat subţire şi explicaţia era cât se poate de banală, dar totuşi de neînţeles pentru dâmboviţeni: această cinste trebuie să ţi-o câştigi! Cum? La fel de simplu, să investeşti în infrastructura sportului, să construieşti baze ultramoderne şi mai ales să fii acolo în faţă, depunându-ţi candidatura pentru organizarea marilor competiţii, Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale şi Eu­ropene. Atunci s-a aflat că Sofia, prin staţiunea de pe muntele Vi­toşa, a luptat pentru organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă din 2006, pierzând în faţa municipalităţii din Torino. Însă nu s-a des­curajat şi este gata să mai încerce o dată, în 2010!
    În schimb, minunaţii noştri guvernanţi au râs pe înfundate, de parcă ar fi văzut împăratul umblând gol puşcă pe bulevardul Ma­ghe­ru, atunci când Ungaria ne-a lansat ideea găzduirii în comun a tur­neului final EURO 2012! N-au avut sclipirea să realizeze că este o reală provocare, un moment aproape unic de a ieşi din Balcani, de a ne face cunoscut uriaşul potenţial turistic şi nu în ultimul rând de a câştiga (având garantat sprijinul financiar al UEFA), câteva aero­porturi, hoteluri şi stadioane la standarde occidentale, pe care sin­guri nu le-am putea edifica nici într-un secol. Erau la mijloc aproape opt ani, timp suficient pentru a se asigura logistica necesară şi să se găsească surse de finanţare.
    Aşa nu ne rămâne decât să privim cu jind la flacăra speranţei ce străluceşte în ochii altora, în timp ce noi ne ocupăm cu elaborarea unor scenarii ieftine, pe marginea şanţului...