În contextul integrării Ungariei şi României în Uniunea Euro­peană, eu unul zău c-am fost aproape convins că dezvelirea şi inau­gurarea "Statuii celor 13 generali maghiari" din primăvara acestui an de la Arad, chiar împotriva voinţei populare, reprezintă în fapt ultima concesie pe care Statul şi Guvernul român o mai fac vecinei noas­tre de dincolo de Tisa. Am şi scris de altfel despre acest eveniment chiar în momentul producerii lui, catalogându-l drept "o pace is­torică între români şi maghiari". Ca fiu al Apusenilor, având mereu înfiripat în suflet şi în gând spiritul pacificator al lui Avram Iancu, ca­re aproape la orice mare întrunire a revoluţionarilor români de la 1848 vorbea despre revoluţionarii maghiari, despre maghiari în ge­neral ca despre nişte "fraţi", am crezut că, în sfârşit, între cele două popoare vecine, cărora Dumnezeu le-a hărăzit convieţuirea în ace­laşi spaţiu, se va aşterne pacea definitivă, că vom păşi împreună în Europa Unită. Am încercat chiar eu însumi să fac un exerciţiu, în sensul de a-mi şterge pur şi simplu din memoria afectivă tot ceea ce ţinea de atrocităţile, de "tribunalele morţii" instituite în anii Re­voluţiei de la 1848 -1849 de către generalul Bem în Banat şi a­proa­pe în întreaga Transilvanie, orori care au dus la moartea a aproape 40.000 de români şi la peste 200 de sate româneşti şterse de pe suprafaţa pământului. Spuneam atunci că memoria acelor tragice evenimente este încă vie, dar că a venit timpul iertării, al reconcilierii definitive româno-maghiare. Mai spuneam că, deşi a fost şi este în­că dureros pentru neamul nostru românesc, iertăm, dar vom con­tinua de-a pururi să ne plângem şi să ne cinstim cum se cuvine e­roii...
    Iată însă că pacea românilor şi maghiarilor este iarăşi tulburată. Iredentismul maghiar s-a supraîncălzit din nou. Cine ştie, poate de la temperaturile acestei veri caniculare?! Nu este vorba desigur de poporul maghiar, ce îşi vede liniştit de drumul şi destinul său în spa­ţiul european. Este mai degrabă vorba de unele capete iredentiste, care se pare că vor cu orice preţ să bareze drumul României spre in­tregrarea în Uniunea Europeană, fluturând "steagul" autonomiei Tran­silvaniei.
    Astfel, deputatul (fost UDMR) Szilagy Zsolt, în prezent vice­pre­şedinte al Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) a declarat zilele trecute în cadrul lucrărilor Universităţii de Vară de la Tuşnad că "autonomia Transilvaniei este în interesul României şi va proteja comunitatea maghiară de asimilare şi agresiune"(?!?). Szi­lagy a precizat că integrarea României trebuie să aibă loc şi nu tre­buie frânată, dar că autonomia trebuie obţinută înainte de integrare.
    Dar nu numai vicepreşedintele CNMT gândeşte aşa. Până şi Vic­tor Orban, fostul premier al Ungariei şi actualmente preşedinte al FIDESZ - principalul partid de opoziţie din Ungaria, prezent şi el la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, a declarat că "acum este momentul ca maghiarii din Ardeal să ceară autonomie(...) Acum es­te momentul să cerem autonomie pentru că acum există o simpatie în acest sens din partea Uniunii Europene" (!?). Preşedintele FIDESZ a mai precizat că, în cazul în care comunitatea maghiară nu profită de acest moment, atunci "face o greşeală uriaşă". "Ma­ghiarii nu pot obţine niciodată autonomie în România prin înţelegeri şi protocoale, ci numai în cazul în care se organizează, solicită şi cred cu tărie acest lucru(...) Autonomia se poate obţine numai cu sprijinul maselor. Oamenii trebuie organizaţi, trebuie să existe par­tide care să poată articula voinţa maghiarilor" a mai subliniat Orban.
    Aşadar, după cum se poate lesne observa, există încă destule "forţe politice şi mai puţin politice" din ţară şi din afara ei, mai ales "fraţii" maghiari, care sunt mai mult interesaţi de dezintegrarea României decât de integrarea ei în Uniunea Europeană. Numai că, ce e val, ca valul trece... Iar în final eu aş mai adăuga doar atât: Dacă dintre minorităţile naţionale din România maghiarii nu au drep­turi, atunci cine are? Şi dacă nu au în România, atunci unde?!?