Ultima oră
Potrivit criteriilor stabilite de Biroul Coordonator
PSD vrea să intre în preliminare cu candidați cinstiți și competenți
    Biroul Coordonator al Partidului Social Democrat a decis data la care se vor desfășura alegerile preliminare în partid - 5 septembrie. Destinate a lansa pe listele electorale ale PSD oameni care să fie pe placul alegătorilor, dar și pe cel al partidului, alegerile preliminare sunt privite cu mare seriozitate, drept pentru care Biroul Coordonator a stabilit și criteriile după care vor fi selectați candidații la parla­men­tare. Pentru că PSD a fost mereu atacat pe tema corupției și a ba­ronilor locali, firesc un criteriu necesar este cinstea. Toți cei care do­resc să candideze trebuie să fie aidoma lui Ion Iliescu - cinstiți, chiar dacă nu neapărat și săraci. Asta înseamnă că în mod automat sunt scoși din joc toți cei care au suferit condamnări, chiar dacă prin de­ciziile de condamnare nu le-a fost interzis dreptul de a alege și de a fi aleși. Nu pot, de asemenea, să candideze nici cei împotriva cărora s-a început urmărirea penală. Candidații PSD trebuie să aibă noto­rietate în județul pe care doresc să-l reprezinte, iar studiile superi­oare și o solidă carieră profesională reprezintă în mod cert un mare avantaj. Sunt excluși de la candidatura pentru alegerile generale mem­brii PSD care au obținut o funcție în administrația publică lo­cală: primari, viceprimari, consilieri județeni.
    Alegerile preliminare elimină posibilitatea propulsării pe listele e­lectorale a femeilor și tinerilor doar în virtutea acestor calități bio­lo­gice. Asta deși pe listele pentru alegerile preliminare trebuie să se regăsească 20 la sută femei și 30 la sută tineri. Însă de aici mai departe ei vor trebui să concureze cot la cot cu ceilalți membri ai PSD dornici să devină parlamentari și dacă se vor dovedi buni, vor avea câștig de cauză. Mai bine zis se elimină discriminarea pozi­tivă. Înscrierea lor pe liste se va face în ordinea descrescătoare a voturilor obținute, fără imixtiuni din partea conducerii centrale a Par­tidului Social Democrat. Cu toate acestea, 10 la sută dintre locurile considerate eligibile vor fi păstrate pentru oameni desemnați de con­ducerea centrală. Alegerile preliminare vor avea loc la nivelul fiecărui județ în parte, iar pe liste se pot înscrie maximum de trei ori mai mulți candidați decât fotoliile parlamentare din județul respectiv alo­cate conform normei de reprezentare. Candidaturile pot fi depuse până la 16 august, după care va urma o campanie electorală internă de 18 zile, timp în care candidații au obligația de a se întâlni în mod direct cu alegătorii, fiind interzisă reclama în presa scrisă, audio sau video. Toate aceste decizii ale Biroului Coordonator vor fi supuse a­probării Biroului Executiv Central al PSD, vineri, 30 iulie.
Anca DINICĂ

Atanasiu face demersuri pentru transmiterea meciurilor Unirii la TV
    Mai sunt doar câteva zile până când se dă startul noii ediții de campionat și numeroșii suporteri uniriști sunt înnebuniți la gândul că nu vor putea viziona la televizor meciurile din deplasare, cel puțin în primele etape. Aceste partide sunt transmise de Telesport, post ca­re nu este recepționat prin cablu de Astral Tv. Printre cei care au solicitat firmei Astral Tv să găsească o soluție de compromis este și președintele CJ Alba, Teodor Atanasiu. "Discuțiile dintre cele două firme sunt încă în fază de negocieri, dar se pare că pretențiile celor de la Telesport sunt cam mari. Firma Astral Tv ne-a precizat că pen­tru preluarea pe cablu a canalului Telesport este nevoie de o ma­jorare a abonamentului cu circa 20.000 de lei. Acest lucru nu mai ține deja de mine, pentru că fiecare cetățean decide de unul singur dacă este de acord sau nu. Unora le place fotbalul, altora nu, așa că decizia este greu de luat. Cred însă că albaiulienii ar merita ca Astral Tv să găsească o soluție bună pentru toată lumea", a punctat Atanasiu. La aflarea veștii că meciurile Unirii transmise de Telesport nu vor fi recepționate, mai mulți albaiulieni ne-au sunat la redacție pentru a-și exprima nemulțumirea.
Florin ROMAN

Ieri, la Zlatna
Prefectul Mugurel Sârbu a împărțit sinistraților cadouri guvernamentale
    Ieri în jurul prânzului, câteva zeci de persoane, ale căror locuințe au fost grav avariate în urma recentelor calamități naturale, s-au strâns în fața Primăriei Zlatna pentru a-și ridica o parte din mate­rialele de construcții ce le-au fost acordate conform unei hotărâri de guvern. S-au putut zări chipuri întunecate, măcinate de griji și lip­suri, adică oameni fără nici o sursă de venit, și aflați acum în pericol de a rămâne și fără un acoperiș deasupra capului. Cel care a îm­părțit aceste materiale, pe bază de tabel, constând în ciment, var și tablă zincată, a fost prefectul Mugurel Sârbu. Picăturile de ploaie s-au amestecat cu nemulțumirile oamenilor care au considerat total insuficiente cantitățile primite comparativ cu gravitatea avariilor locu­ințelor proprii. Că așa este la români, niciodată nu ești mulțumit. De altfel, oamenii au început să se certe și între ei pe motiv că nu toți au suferit pagube însemnate, după cum au lăsat se se înțeleagă. După aceste mici incidente, distribuția materialelor a decurs fără al­te mari probleme, doar câțiva vârstnici aflați întâmplător la fața locului punând întrebări de genul "ce s-a întâmplat, a luat foc hambarul?" sau "ce se dă aci, mâncare și beutură?".
    Ulterior prefectul Mugurel Sârbu a fost abordat de acești nevoiași și pe alte subiecte cum ar fi locuri de muncă, subvenții pentru a­gricultură sau lemne de foc, iar câțiva i-au adus la cunoștință pre­supusele furturi de fier vechi din incinta celei care a fost odată ca niciodată Ampelum Zlatna. De critici nu a scăpat nici noul primar al Zlatnei, Silviu Ponoran, care "nu stă de vorbă cu noi pentru că e se­lect!". Cam așa s-a desfășurat prima parte a distribuirii ajutoarelor gu­vernamentale deoarece va urma și un al doilea "val" în cursul a­cestei săptămâni, când la Zlatna vor fi aduse țiglă și carton bitu­minos.
Răzvan JURCĂ

Scandal la Sântimbru
Un tânăr și-a vrut concubina înapoi
    Constantin Negru, de 26 de ani, din comuna Sântimbru, este cer­cetat de poliție, după ce ar fi provocat scandal la locuința mamei concubinei sale. Potrivit poliției, tânărul s-a dus la apartamentul Elenei Marc, de 56 de ani, mama concubinei sale, pentru a-și găsi iubita care îl părăsise. În urma primelor investigații, polițiștii au sta­bilit că, probabil de supărare că nu este lăsat în apartament, băut fi­ind, Constantin ar fi spart ușa cu picioarele, tăblia acesteia fi­ind dis­trusă în proporție de aproximativ 50%. De asemenea, tânărul ar fi intrat peste femeie și concubinul acesteia, Gheorghe Dodoc, pentru a le cere explicații cu privire la prietena sa. Între cei doi bărbați ar fi izbucnit o altercație, în urma căreia ambii combatanți s-au ales cu le­ziuni corporale. Constantin este cercetat acum de poliție sub acu­zațiile de violare de domiciliu și distrugere, dar ar putea fi anchetat și pentru vătămare corporală, dacă Dodoc va prezenta un certificat me­dico-legal, după ce a depus deja o plângere la poliție în acest sens. Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs scandalul și gradul de vinovăție al celor implicați.(R.G.)
Șase persoane rănite în accidente rutiere
    *Luni, 26 iulie, accidentele de circulație s-au ținut lanț în județul Alba, șase persoane ajungând cu diferite leziuni la Spitalul județean. În jurul orei 13.40 a fost transportată la "Urgențe" Lăcrămioara Baci, de 36 de ani, din Alba Iulia, victimă a unui accident rutier produs în împrejurări neprecizate. Ea a fost diagnosticată de medici cu trau­matism cranio-cerebral cu surditate, fiind lăsată la scurt timp să plece acasă, după ce a primit îngrijirile medicale necesare.
    *După numai două ore, a sosit la spital Nicolae Todea, de 56 de ani, din Oarda de Jos, care a fost lovit de o mașină, în timp ce circula cu bicicleta pe str. Dumbrăviței. Potrivit poliției, biciclistul a vrut să schimbe direcția de mers spre stânga, dar pentru că nu s-ar fi asigurat corespunzător a fost lovit de o autotutilitară Dacia, care încerca să-l depășească. Mașina aparținea unei firme de distribuție din Alba Iulia și era condusă în aceeași direcție de mers de către Gabriel Muntean, de 21 de ani. În urma impactului, victima a suferit leziuni la cap și gât, bărbatul fiind internat la secția ATI, după ce a intrat în comă, în timp ce primea primele îngrijiri din partea medicilor de la "Urgențe".
    *În jurul orei 16.25, pe str. Livezii din Alba Iulia s-a produs al treilea accident de circulație. Marius F., de 8 ani, s-a smuls din mâna mamei sale și a traversat strada în fugă pentru a-și cumpăra o înghețată, sărind practic în fața unei mașini. Norocul său a fost că autoturismul nu avea viteză, copilul scăpând doar cu câteva zgâ­rieturi la nivelul pieptului, motiv pentru care nu a fost spitalizat.
    *Un alt accident rutier s-a produs la ora 18.45, la Alba Iulia, pe B-dul Ferdinand I, în apropierea intersecției semaforizate de la gară. Potrivit poliției, Ovidiu Cuceu, de 41 de ani, din Baia Mare, conducea un autoturism Daewoo Damas care aparținea unei firme mara­mu­re­șene, îndreptându-se spre Sebeș. El s-a angajat în depășirea a doi bicicliști, acroșându-i. În urma accidentului, doar albaiulianul Aurel Iacșa, de 15 ani, a fost ușor rănit, celălalt biciclist scăpând teafăr. După accident, susțin polițiștii, conducătorul auto ar fi părăsit locul fap­tei, el fiind convins de ceilalți pasageri din mașină să oprească la intersecția cu str. Viilor, la aproximativ 200 de metri de la locul pro­ducerii accidentului. În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o concentrație alcoolică de 0,98 mg/l, motiv pentru care șo­ferul a fost condus la Spitalul județean pentru recoltarea de probe biologice în vederea determinării alcoolemiei din sânge.
    *După aproximativ o jumătate de oră un alt tânăr, Iosif Mocean, de 17 ani, din Alba Iulia, a fost lovit la cap, ureche și coapsa dreap­tă, după ce a fost acroșat de o mașină, nefiind însă necesară inter­narea lui.
    *Foarte grav pare să fi fost accidentat însă Sorinel Banț, de 36 de ani, din Aiud. Potrivit poliției, în jurul orei 21.45, el a fost lovit de un autoturism Fiat, în timp ce traversa DN 1, la aproximativ 10 metri de o trecere de pietoni situată în fața fabricii de cărămidă din Sân­timbru. Mașina era condusă de Mihnea Tudor Ioniță, de 38 de ani, din București, care se deplasa pe direcția Teiuș-Alba Iulia. În urma impactului, bărbatul a suferit leziuni grave la față și bărbie, precum și la glezna dreaptă. Polițiștii nu exclud posibilitatea ca pietonul să se fi aflat sub influența băuturilor alcoolice, dar acest lucru va fi stabilit în funcție de rezultatele analizelor de laborator. Cercetările continuă.
Robert GHERGU

La inițiativa vicepreședintelui Nicolae Popa
Conducerea CJ Alba le cere oamenilor să-și asigure bunurile împotriva calamităților
    În cursul zilei de ieri, vicepreședintele CJ Alba, Nicolae Popa, a declarat că a căzut de acord cu colegii săi din cadrul instituției să transmită tuturor primăriilor adrese prin care să solicite ca aleșii lo­cali să le explice oamenilor că cea mai bună variantă pentru a se apăra de calamități este să-și asigure bunurile la societăți de asi­gurări. "Cele mai recente exemple ne-au demonstrat că, din păcate, o furtună sau inundațiile puternice, ne pot distruge munca de o viață. Din păcate, CJ Alba nu are bani pentru despăgubirea celor care au de suferit în urma inundațiilor. De aceea considerăm că încheierea unei asigurări este cea mai bună și ieftină modalitate de protejare a bunurilor. De exemplu, la o casă de circa 1 miliard de lei, asigurarea costă anual 1 milion de lei, iar rata lunară este de 100.000 de lei pe lună. Un hectar de culturi agricole pentru care se cheltuiesc circa 10 milioane de lei, poate fi asigurat cu 200.000 de lei. Cei năpăstuiți pot să-și recupereze paguba 100 la sută", a spus Nicolae Popa. Preșe­dintele Consiliului Județean Alba, Teodor Atanasiu, a declarat că la nivelul instituției se va întocmi o hartă cuprinzând zonele de risc, tocmai pentru ca oamenii să cunoască la ce riscuri se expun dacă nu se asigură. În numeroase țări ale Europei asigurarea caselor este obligatorie.
Florin ROMAN

Spargere la o fabrică de mobilă din Sebeș
    Doi tineri din Sebeș au fost identificați acum două zile de poliție ca fiind presupușii autori ai unui furt comis în urmă cu aproape două luni de la o fabrică de mobilă din municipiu. Este vorba de Nicolae Marian Roșca, în vârstă de 17 ani, și Dumitru Hațegan, de 21 de ani, angajat ca muncitor necalificat la punctul de lucru din Sebeș al unei cunoscute firme de construcții din Alba Iulia. Potrivit poliției, cei doi ar fi sustras, în noaptea de 2 spre 3 iunie a.c., din incinta SC Mobis Sebeș, mijloace fixe electrice în valoare de 2.200 de euro: un ciocan de abataj, un flex și un ciocan rotopercutant, bunuri care au fost în cele din urmă recuperate și predate firmei păgubite. Nicolae Marian Roșca se află deja în arestul IPJ Alba, fiind cercetat într-un alt dosar tot sub acuzația de furt calificat, iar Dumitru Hațegan este anchetat în stare de libertate. Cei doi riscă o pedeapsă cu închisoarea cu­prin­să între 3 și 15 ani, dacă instanța îi va găsi vinovați pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.(R.G.)
În județul Alba
Cântare pe drumurile publice
    Vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, a decla­rat că este total nemulțumit de modul în care unii transportatori în­țeleg să utilizeze drumurile județene. "Deși sunt indicatoare care spun foarte clar că sunt restricții, se circulă totuși pe drumurile res­pective, distrugându-se carosabilul. Firmele care fac transport de ma­re tonaj sunt obligate să se autorizeze. Cei care nu vor respecta reglementările privind gabaritul și tonajul vor fi amendați drastic. In­tenționăm să montăm cântare și să vedem dacă mașinile trans­portatoare respectă condițiile prevăzute de indicatoare. Avem legi în acest sens, dar nu le respectă nimeni, fiecare circulă cum vrea", a spus Dumitrel.(F.R.)
În urma concursului de titularizare,
Mai mult de jumătate din catedre au rămas neocupate
    Numai 75 de catedre din învățământul preuniversitar județean au fost ocupate ieri, în urma repartizării computerizate efectuate pe baza rezultatelor la concursul de titularizare organizat în perioada 15-16 iulie a.c. Prof. Marian Muntean, inspector general adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Alba, a declarat că, pentru cele 168 de posturi scoase la concurs, au candidat 217 cadre di­dactice care au obținut medii peste 7.00, din care numai 127 au avut opțiuni. În final însă, numai 75 de dascăli au ocupat catedrele dorite, ceilalți menținându-și posturile actuale, întrucât locurile vizate au fost ocupate de contracandidați cu medii mai mari. Practic, aceasta înseamnă că mai puțin de jumătate din posturi au fost ocupate de titulari, lista catedrelor vacante urmând să fie afișată în zilele urmă­toare la sediul ISJ Alba. (R.G.)
Sosesc cecurile pentru școlari
    Carnetele CEC pentru plata alocațiilor de stat pentru copii, în­scriși în anul de învățământ 2004/2005, vor sosi astăzi după-amiază, la sediul Inspectoratului Școlar Județean, a anunțat inspectorul ge­neral adjunct, prof. Marian Muntean. El a precizat că este vorba de 52.500 de carnete CEC, în această cifră fiind inclusă și o rezervă pentru situațiile de urgență, cum ar fi pierderea unui astfel de do­cu­ment. Carnetele CEC vor fi distribuite unităților de învățământ din județ începând din data de 1 octombrie, urmând să fie împărțite apoi părinților, pe bază de semnătură. În prezent, alocația de stat pentru copii este de 210.000 de lei lunar și este acordată numai elevilor care nu absentează nemotivat de la cursuri.(R.G.)

Sus
© Copyleft S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.