Minerii din Baia de Arieș își vor primi salariile în patru tranșe
"Când ajungem acasă, nu cred că ne pupă oamenii", au spus liderii de sindicat prezenți ieri la Alba Iulia, la negocieri
Se pare că problema salariilor minerilor de la EM Baia de Arieș s-a rezolvat oarecum ieri la Alba Iulia, odată cu semnarea unui protocol de către prefectul Mugurel Sârbu, conducerea CN Minvest Deva și a sucursalei miniere, precum și de către cei 3 lideri de sindicat din zonă. Acesta prevede că cei 600 de mineri își vor primi banii pe luna iunie a.c. eșalonat, în 4 rate după cum urmează: astăzi - 20%, 6 august - 25%, 12 august - 40%, 20 august - 15%. Sursele financiare care vor acoperi salariile, în valoare totală de cca 4,4 miliarde de lei, sunt potrivit informaților celor de la Minvest Deva următoarele: 800 de milioane de lei - rest de subvenție pe luna trecută; 1 miliard de lei de la SC Transgold Baia Mare (vor fi virați în decurs de o săptămână); 1,1 miliarde de lei de la Minvest Deva (vor fi virați în termen de 10 zile); 800 de milioane de lei de la SC Sometra Copșa Mică (virați peste 10 zile); 800 milioane lei de la SC Sometra Copșa Mică (virați în termen de 2 săptămâni). Liderii de sindicat prezenți la negocieri în numele minerilor s-au arătat mulțumiți și nu prea de acest deznodământ care, în paranteză fie spus, tot e mai bun decât nimic. "Nu cred că or să ne pupe oamenii când ajungem acasă", au comentat cu amărăciune în glas sindicaliștii veniți la Alba Iulia.
Problemele SC Arieșmin SA Baia de Arieș sunt însă departe de a fi rezolvate, mai ales că ieri s-a vehiculat ideea că în circa 3 luni de zile filiala respectivă ar putea fi închisă, având în vedere că numai în acest an pierderile sunt de aproximativ 50 de miliarde de lei. În acest sens, prefectul Mugurel Sârbu a precizat că este nevoie de o strategie alternativă de revitalizare a acestor zone monoindustriale, care din păcate abundă la nivelul județului Alba. Domnia sa a avansat chiar ideea constituirii de parcuri industriale în aceste localități, un rol important urmând să-l joace autoritățile locale, care cu sprijinul celor județene și guvernamentale să creeze facilități potențialilor investitori. Este de urmărit dacă zona Munților Apuseni va mai putea supraviețui după anul 2006, când conform normelor impuse de UE minele se vor închide, iar alternativele economice vor rămâne ca și până acum doar pe hârtie.
Răzvan JURCĂ
La SC DPL Alba
Lenea este plătită din bani publici
Directorul Ioan Dreve ar putea fi destituit
Consilierul județean PUR, Nicolae Pușcă, s-a lansat într-o serie de critici la adresa activității SC Drumuri și Poduri Locale Alba (SC DPL), condusă de Ioan Dreve, numit în funcția de director general în legislatura trecută de către PSD Alba. Umanistul a declarat ieri, într-o conferință de presă a partidului, că într-una din zilele trecute a fost martorul direct al modului în care lucrează angajații SC DPL, pe DJ 107, între localitățile Sântămărie și Cetatea de Baltă sau altfel spus, la felul în care se risipesc banii publici. Consilierul umanist susține că drumarii "au muncit cum au muncit" până la ora 12.00, iar apoi au servit masa de prânz, care s-a întins pe parcursul a 3 ore. "Deci, timp de 3 ore, ei au stat la umbră nederanjați de nimeni, nici măcar de șeful lor. La ora 15.00, a venit mașina, s-au îmbarcat și au plecat acasă", a spus Nicolae Pușcă. El s-a întrebat cum se justifică datoria de 24 de miliarde de lei pe care o are în prezent SC DPL și cum se poate rentabiliza societatea, dacă are asemenea angajați?
Întrebat dacă au fost luate măsuri, liderul PUR Alba, Nicolae Popa, care este și vicepreședinte al CJ, căruia i se subordonează SC DPL, a declarat că, împreună cu conducerea instituției, va lua în calcul posibilitatea schimbării din funcția de director a lui Ioan Dreve. Se pare că noul director al SC DPL va fi Mihai Conțan, actualmente inginer în cadrul societății de drumuri județene.
(R.G., F.R.)
Ambasadorului Japoniei îi place Alba Iulia

Ieri municipiul Alba Iulia a fost vizitat de ambasadorul Japoniei la București - ES Naotoshi Sugiuchi, și de directorul în România al JETRO - Japan External Organization - dl. Nara. Domnia sa a venit în Orașul Marii Uniri (despre istoria căruia a dovedit că știe surprinzător de multe lucruri) la invitația primarului Mircea Hava și a editorului revistei "Force Tursim". Poate că o astfel de îngemănare de interese poate părea ușor bizară la prima vedere, dar este vorba doar de o impresie, pentru că lucrurile se leagă foarte bine. Ajunsă acum abia la cel de-al doilea număr, revista amintită dedică 6 pagini județului Alba, în special municipiului Alba Iulia, găzduind în același timp și un interviu cu ES Naotoshi Sugiuchi. Revista își propune pe de o parte să facă cunoscute, mai ales în străinătate, atracțiile turistice ale României, iar pe de altă parte, prin intermediul interviurilor cu ambasadori sau alte personalități, să prezinte românilor destinații turistice din străinătate. ES Ambasadorul Japoniei a profitat de această invitație pentru a cunoaște mai bine un oraș în care capitalul japonez a pătruns deja, un oraș în care este destul de probabil să vină și alte firme japoneze. Asta pentru că, așa cum a explicat dl. Nara, investitorii japonezi se feresc cât pot să facă muncă de pionierat, adică să fie primii care se așează undeva, dar odată ce a venit primul este foarte probabil să vină și alții. El a explicat că investitorii japonezi au preferat până acum orașele de pe granița de vest a României, pentru apropierea de UE, dar cum forța de muncă se găsește tot mai greu acolo, au început să caute locații spre centrul României. Astfel se explică venirea firmei SEWS România ("puiul" din România al firmei SUMITOMO). De altfel, oficialii japonezi au vizitat locația provizorie a SEWS România, dar și site-ul viitoarei fabrici. Trebuie spus că ES Naotoshi Sugiuchi este primul ambasador al Japoniei care vizitează Alba Iulia și județul Alba. Din programul delegației japoneze a mai făcut parte o vizită la Jidvei, unde vinurile au fost pe placul oaspeților, care au aflat astfel că le pot procura și din Japonia.
Anca DINICĂ
Accident de muncă la Baia de Arieș
Un tânăr a fost lovit în cap de cârligul unei macarale
Un accident de muncă, soldat cu rănirea unui tânăr, s-a produs miercuri după-amiază la SC Arieșmin Baia de Arieș. Victima se numește Daniel Negricioiu, în vârstă de 32 de ani, din Timișoara, angajat la o firmă din Caransebeș, care se ocupă cu dezmembrarea profilelor metalice și valorificarea lor la centrele de colectare a deșeurilor fieroase. Împreună cu alți colegi, el trebuia să încarce un autocamion cu fier vechi rezultat în urma dezasamblărilor efectuate la mina din Baia de Arieș.
În jurul orei 13.30, timișoreanul a fost surprins de cârligul masiv al macaralei instalate pe autocamionul în care se încărcau reziduurile, fiind lovit în cap. El a fost transportat la Centrul de sănătate Baia de Arieș, fiind diagnosticat cu "traumatism cranio-cerebral deschis, stare comoțională, plagă contuză cu fractură oase craniene și înfundare".
Daniel Negricioiu a fost transferat apoi la Spitalul județean Deva. Pe de altă parte, au fost sesizate Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpeni și Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba (ITM), pentru a demara o anchetă în vederea stabilirii cu certitudine a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Șeful ITM Alba, Dorel Fiț, a declarat că, din discuțiile purtate cu unul dintre directorii firmei la care este angajat muncitorul accidentat, rezultă că starea de sănătate a victimei nu este chiar atât de gravă, după cum a părut la primele investigații medicale. Fiț a spus că a fost informat că victima nu a rămas internată în spital, pacientul fiind trimis să efectueze o tomografie la Timișoara, pentru a se vedea cât de grave sunt leziunile la cap. Dacă accidentul de muncă se va solda cu invaliditatea victimei, atunci cercetările vor fi preluate de ITM Alba, în caz contrar instituția similară din județul Timiș fiind cea care se va înregistra cu acest nedorit eveniment.
Robert GHERGU
La întâlnirea premierului Năstase cu președinții de consilii județene
Socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg
În cursul zilei de ieri, președinții de consilii județene din România, printre care și președintele CJ Alba, Teodor Atanasiu, s-au întâlnit la București cu primul ministru, d-l Adrian Năstase. Cu o zi mai devreme, președinții de consilii județene au fost prezenți la Snagov, unde și-au prezentat problemele pentru întâlnirea cu premierul. După reuniunea de lucru cu șeful Executivului, președintele Consiliului județean Alba, Teodor Atanasiu, ne-a declarat următoarele: "Nu am ajuns la nici un consens cu premierul și am stabilit de comun acord că discuțiile vor continua. Adrian Năstase ne-a propus un parteneriat în care să câștigăm împreună, dar regulile le-a făcut Guvernul. Eu sunt de acord cu un parteneriat din care să câștige populația. Premierul ne-a cerut să susținem programele guvernamentale (cum sunt "Laptele și cornul", acordarea de ajutoare sociale etc), dar Executivul nu pare dispus să aloce mai mulți bani. Noi așteptăm rectificarea bugetului de stat, pentru că am solicitat mărirea bugetelor alocate. În funcție de banii pe care-i primim, putem discuta și despre susținerea programelor guvernamentale", a spus liderul CJ Alba, Teodor Atanasiu. Mai trebuie spus că, în ultimii ani, autoritățile locale și județene au primit pe lângă o mai mare autonomie și o serie de obligații de a susține financiar unele activități extrem de costisitoare, cum sunt de exemplu sănătatea, învățământul, plata ajutoarelor sociale etc.
Florin ROMAN
Noul primar din Câmpeni s-a specializat în domeniul social
Astăzi, la Alba Iulia are loc o ultimă etapă de evaluare a lucrătorilor sociali din cadrul primăriilor, care au participat la un program de pregătire început în urmă cu doi ani de DGPDC Alba, în parteneriat cu "World Vision International" și "Mission Without Borders" (două organizații neguvernamentale prestigioase în acest domeniu). Finanțarea programului (care avea drept scop formarea unei rețele de lucrători sociali la nivelul administrației publice locale) a fost asigurată de USAID (Agenția de Dezvoltare Internațională a SUA) și a avut ca participanți funcționari publici din cadrul tuturor primăriilor din județul Alba. Demn de menționat este faptul că, la începerea programului de formare, de la Primăria din Câmpeni a fost desemnat, pentru a se specializa, tânărul funcționar Călin Andreș, nimeni altul decât... actualul primar al orașului!
(I.H.)
Program de audiențe la Primăria Cugir
Primăria Cugir a stabilit orarul de lucru cu publicul după următorul program: luni, marți, miercuri, joi, între orele 8,00-11,00 și 14,00-16,00. Primarul Adrian Teban va ține audiențele lunea și miercurea, între orele 14,00-16,00, iar viceprimarul joia, în același interval orar.
(F.R.)