În general despre sănătate fiecare poate să spună orice. Opiniile, interpretările, analizele şi sugestiile nu se păstrează. E o chestiune de gust şi de bun simţ. Cunosc destui oameni respectabili care instantaneu ar lua poziţia de drepţi când vine vorba de preoţi sau doctori. Orice li s-ar întâmpla celor două categorii sociale trece drept un banal accident, pentru că ei, nu-i aşa, sunt sortiţi triumfului râvnit de atâţia alţii. Şi cum am putea gândi altfel, din moment ce o sumedenie dintre noi suntem bolnavi la trup şi mai ales la suflet? Totul pare un fel de peisaj idilic, dar în realitate altfel stau lucrurile. Mult mai trist decât ne-am fi aşteptat. Corupţia a început să roadă şi halatele albe, oricât de imaculate par ele. Însă cum în UE nu putem intra cu "gunoaiele" după uşile sălilor de operaţii, mai în primăvară, ambasadorul SUA la Bucureşti, Michael Guest s-a oferit să susţină lupta împotriva acestui flagel din sistemul sanitar oferind 300.000 de dolari. Însă, american cum e el, n-a băgat banii în "cutia milei", ci a cerut un proiect viabil, dând ca "termen limită" data de 29 mai a.c. Dar, cum nici până în ziua de astăzi nimeni nu i-a bătut la uşă cu vreun dosar, a retras oferta. Ulterior, acelaşi diplomat a făcut cunoscut că şi guvernul din ţara lui Uncle Sam a fost dispus să pună la bătaie alţi 400.000 de dolari pentru lupta împotriva co­rupţiei care macină sistemul de distribuţie a medicamentelor şi alte domenii de asistenţă sanitară. Şi cum nici pentru aceasta nu s-a găsit un plan concret, "verzişorii" au rămas în puşculiţa yankeilor. Ce pricopseală pentru ei...
    Auzind despre aceste isprăvi, premierul Năstase s-a stropşit la "războinicul" (după nevastă!) ministru al Sănătăţii, cerându-i să facă ordine în... subordine. Şi repede a fost destituit consilierul diplo­ma­tic, cică "pentru proastă gestionare a relaţiilor cu ambasadorul Guest! Ei, bravos naţiune, halal să-ţi fie! Iar despre corupţi, numai de bine...
    Şi parcă nu-i ajunge săracului sistem sanitar că abia stă reze­mat în cârje, că se mai găsesc ceva medici pentru care "Jură­mân­tul lui Hipocrat" nu este decât o vorbă spusă la beţie, care încearcă să-i destabilizeze echilibrul. În ultimii ani a crescut, numărul pa­cienţilor sau al rudelor care şi-au pierdut fiinţe dragi şi acuză medicii că au făcut greşeli impardonabile ori au aplicat tratamente neco­respunzătoare, ce până la urmă le-au fost fatale. Au fost sesizate organele abilitate să cerceteze aceste cazuri, s-au declanşat sute de anchete, însă până acum nici un vinovat n-a răspuns în faţa justiţiei pentru grozăviile făcute. Până la un anumit punct admitem faptul că omul în halat alb nu este un Dumnezeu fără prihană, ci om supus greşelii, însă trebuie făcută o distincţie între o eroare me­dicală şi malpraxis. Numai că totul începe cu o şuetă la Colegiul Medicilor, ce se rezumă, după cum spun unii la "a da unele expli­caţii în faţa Comisiei de disciplină formată din cinci colegi, pentru a se schimba ceva, fie şi numai de atitudine!". Păi atunci nu-i de mirare că, având la bază un asemenea raport, în toate cazurile pro­curorii au dispus scoaterea împricinaţilor de sub... urmărirea penală!
    "Errare humanum est", celebrul dicton latin probabil că are ceva acoperire în cazul celor care au uitat o faşă sau vreo sculă prin burta pacienţilor, dar când abordăm "cazul Ciomu", atunci lucrurile se translatează într-un alt plan... cel al inconştienţei! Poate că ar trebui să-i ducem pe toţi la psihiatru. Dar pe el, săracul, cine-l tra­tează?...