Asistăm acum la cel mai tensionat moment al relaţiilor dintre Chi­şinău şi Tiraspol de după războiul din urmă cu 12 ani. Sem­na­lele privind înrăutăţirea situaţiei românilor din stânga Nistrului s-au agravat constant, atingând apogeul odată cu decizia de închidere a şco­lilor româneşti de pe teritoriul autoproclamatei republici Trans­nistria. Blocarea căii ferate care face legătura dintre Chişinău, Tiras­pol şi regiunile din sudul Republicii Moldova, a şoselelor şi inten­sificarea controalelor şi acţiunilor antiromâneşti sunt semnele unui conflict care stă să izbucnească. Această probabilitate este evi­denţiată şi de ultimul raport al organizaţiei europene Crisis Watch, care arată că "Moldova este o ţară cu risc mare de conflict". Si­tuaţia social-politică s-a agravat în ultima lună într-un ritm galopant, aducând Republica Moldova în pragul războiului. Cauza principală stă în neputinţa administraţiei de la Chişinău de a rezolva de-a lun­gul atâtor ani criza transnistreană, creându-se premisele pericu­loa­se ale instituirii unui status-quo prin existenţa de facto a republicii de la Tiraspol, chiar dacă ea nu este recunoscută pe plan diplo­matic. Faţă de acest punct s-au făcut şi paşi înapoi odată cu sus­pendarea participării Chişinăului la negocierile privind situaţia din Transnistria şi cu acţiunile de închidere a şcolilor în limba română.
    Că nici Chişinăul, nici Bucureştiul n-au ştiut să găsească cele mai bune soluţii este acum un fapt evident. Ambele guverne s-au lăsat indimidate ba de prezenţa Armatei a 14-a ruse în Transnistria, ba de presiunile diplomatice ale Moscovei sau Kievului, favorizate de inexistenţa unor tratate bilaterale de bază. Lucrurile s-au schim­bat acum atât din acest punct de vedere, cât şi din cel al contex­tului internaţional în care evoluează toţi actorii acestei triste piese. România a devenit membru al NATO astfel încât ar trebui să-şi mai piardă din timorare. Rusia îşi doreşte un parteneriat privilegiat cu NATO şi-i va fi destul de greu să-l obţină acţionând împotriva inte­reselor unui stat membru al Alianţei. România se află în pragul ade­rării la Uniunea Europeană, spre care tind, chiar dacă într-un viitor destul de incert, Republica Moldova dar mai ales Ucraina. Astfel se explică şi poziţia extrem de dură pe care Kievul a luat-o faţă de au­torităţile de la Tiraspol, fapt ce constituie o premieră. În plus nimeni nu doreşte un război în apropierea propriilor graniţe, indiferent de ac­ţiunile de intimidare la care se dedă. Doar obraznicul mănâncă praz­nicul, mai ales dacă găseşte oponenţi şovăielnici şi dez­or­ganizaţi. Pentru că deocamdată nu putem cataloga altfel plecarea în concediu a preşedintelui Republicii Moldova Vladimir Voronin. In­di­ferent cine ce ţi-ar sugera, ca preşedinte, dacă doreşti binele celor pe care-i conduci, lupţi pentru ei. Nu este şi cazul domnului Voro­nin, care probabil că-şi va prelungi concediul până la... noi ordine. Şi tot ca acţiune la ordin interpretăm şi ameninţarea cu sancţiuni economice pe care a lansat-o guvernul de la Chişinău înrăutăţind şi mai mult situaţia.
    În ce ne priveşte pe noi, spuneam la începutul acestor rânduri că "asistăm" la deterioarea situaţiei din Transnistria. Chiar asta facem, asistăm şi declarăm tot felul de lucruri fără a acţiona concret, pe căi diplomatice. A-l înţelege şi deplânge pe fratele tău aflat în necaz e frumos, a-l ajuta este remarcabil!