Ţărăniştii şi-au adunat resturile de pe câmpurile de luptă şi acum sunt din nou încrezători în biruinţă. Iar asta e suficient pentru ei. Povestea lor ne ademeneşte încă închipuirea... Câte şi mai câte au făcut şi, mai ales, nu au făcut cum trebuie partizanii lui Iuliu Maniu, ai lui Mihalache şi Coposu.
    Încotro să-şi îndrepte paşii este întrebarea sâcâitoare a congres­menilor care s-au întrunit sâmbătă extraordinar pentru a hotărî noua configuraţie a partidului din linia întâi extraparlamentară. Şi au decis emoţionant, aproape la unison, să-l aleagă în fruntea formaţiunii în derivă pe edilul şef al timişorenilor, Gheorghe Ciuhandu. Fără drept la replică, cum stă bine într-o democraţie internă, s-a impus şi staff-ul domniei sale cu numele de afiş al lui Ion Caramitru, urmat de co­legi cu mai puţină rezonanţă în ecusoane. Venerabilii prezenţi, ne­măsurat de tăcuţi în sală, locvace la şuetele din pauză, au aplaudat în schimb discursul de adio al lui Victor Ciorbea, care şi-a făcut o "mea culpa" din eşecurile partidului condus fără râvnă până mai ieri-alaltăieri. Magistrală i-a fost doar autocaracterizarea metaforică, sin­te­tizantă: "Sunt un eşec şi-mi asum răspunderea pentru acest eşec". Tot cu aplauze a fost răsfăţat imbatabilul primar de Timi­şoa­ra, care s-a lansat hotărât să străbată traseele patriei cu sloganul "Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!". Un mâine umbrit de moş­tenirea celor două miliarde de lei datorii pe care le are de acoperit noua conducere. Partidului aflat în regim de criză de identitate, de imagine şi financiară i se dă şi o nouă definiţie, destul de con­tra­dictorie: "PNŢCD partid de centru - dreapta, promotor al capita­lis­mului modern liberal din punct de vedere economic şi conservator în apărarea valorilor creştin-democrate; PNŢCD anti-PSD şi anti-PRM; PNŢCD anticomunist".
    Fără alianţe, fără viziuni clare, fără dialog cu alte partide, cu un punct opt copiat din Proclamaţia "locală" de la Timişoara - din vre­mea Revoluţiei liderul proaspăt ales vizează Parlamentul pentru partidul pe care îl păstoreşte. S-a cosmetizat astfel un PNŢCD ca­re, izolat, nu-şi doreşte "dragoste cu de-a sila", mai cu seamă că nici alte aliate deja nu vor să-şi întindă cercurile de-a valma spre a nu cădea în patimile de tristă amintire ale CDR. În singularitatea sa mult prea celebrul partid de altădată şi-a subţiat şi structurile de conducere fiind la regim sever de economii, iar în delegaţia per­manentă şi-a desemnat personaje nealterate de valorile tradiţionale ale "conflictelor" luptei pentru succesiune. Doar pentru vizatul suc­ces. Procesul de reconstrucţie a PNŢCD a început cu îndemnurile longevivului preşedinte de onoare, Ion Diaconescu, care este con­vins că "trebuie să facem ceva (încă nu se ştie cu certitudine ce) sau să ne asumăm dispariţia partidului", previziune sumbră spe­cifică gândirii negativiste a membrilor înaintaţi binişor în vârsta a treia.
    Prin toată desfăşurarea lui Congresul extraordinar al PNŢCD nu a lăsat impresia de respingere a vechiului, ci doar de retuşare a ima­ginii care se doreşte îmbunătăţită prin diligenţele care se vor face pentru recâştigarea încrederii intelectualelor, femeilor, tinerilor şi ţă­ranilor, aceste categorii fiind mina de aur neexplorată încă de ţără­nişti. Oricare le-ar fi frământările, mai mult sau mai puţin expuse pu­blicului, noi le dorim relansarea visată ca o prefaţă la alte acerbe bă­tălii în spiralata ascensiune spre Putere.