În munţii Apuseni există un obicei gospodăresc, de primăvară. Fie­care gospodărie trebuie să a­rate fain şi curat, în aşteptarea Sfintelor Paşti, aşa că pereţii ca­se­lor se văruiesc, ca şi pomii din livezi. Bineînţeles, locuitorii din toate satele şi cătunele A­pu­senilor apelează pentru a­ceas­ta la "vărarii" care aduc pia­tra de var pe piaţă, nicidecum la noile produse realizate cu o tehnologie superioară (varul praf sau lavabil), mult prea scumpe pentru posibilităţile lor. Iar în judeţul Alba nu mai există în momentul de faţă decât un singur loc unde se mai produce var după metodele tradiţionale şi de către producătorii par­ticulari, care au învăţat această meserie de la bunicii şi străbunicii lor. Este vorba de vreo două sate de pe raza comunei Ciuruleasa. Dar oamenii care prestează încă această muncă sunt tot mai rari şi tot mai puţini, pentru că este o muncă dură, dificilă şi cere multă pricepere: o adevărată ştiinţă ce se învaţă încă din copilărie. Aşadar, despre "vărarii" din Apuseni se poate considera, efectiv, că sunt... "pe cale de dispariţie"! Nu peste mult timp, în urma lor vor rămâne doar "văralniţele" (cuptoarele de var), ca nişte vestigii ale unei tradiţii din alte vremuri, demult apuse.
    Am avut ocazia, recent, să discut cu câţiva locuitori din satul Vâl­can (comuna Ciuruleasa), care încă mai practică această meserie trudnică. O meserie care are secretele ei, transmise cu zgârcenie din tată-n fiu. Traian Scrob, de pildă, are 47 de ani şi este originar din judeţul Hunedoara, a cărui limită se află aici, la Vâlcan. El s-a căsătorit cu o localnică, acum 26 de ani, iar socrul său l-a învăţat "vă­răritul", pe care Traian nu mai are cui să-l transmită, pentru că tinerii săi urmaşi, au alte vise şi alte idei despre viitor. La fel se în­tâmplă cu alte două familii de vărari din Vâlcan: familia Oniciu (Remus şi Ana) şi familia Vârtei (Ion şi Reghina). Aceştia afirmă că lucrează la var încă "de când puteau ţine biciul în mână" (adică de la 6-7 ani), căci acesta e primul lucru pe care-l învaţă un moţ "vărar", când se înalţă "copăcel": să ţină hăţurile, să mâne caii şi să dea piatra la mână pentru construirea cuptoarelor.
    Şi iată cum se desfăşoară "procesul tehnologic" de elaborare a varului: dimineaţa, la ivitul zorilor, omul pleacă spre muntele Vâlcan, cu carul cu boi. Ajuns la poalele acestuia începe cea mai trudnică muncă posibilă: spargerea pietrei din munte cu barosul ("fistăul", cum îi zic ei), până când piatra ajunge cât pumnul şi e încărcată în car. Muncă de "ocnaş", pur şi simplu. De "ocnaş nevinovat", care nu are altă greşeală în faţa lui Dumnezeu decât aceea că a venit pe lume într-o zonă unde sărăcia şi munca zadarnică sunt la ele acasă. O zi întreagă îi ia unui om voinic şi experimentat (cu muierea şi cu copiii muncind cot la cot cu el) ca să spargă piatră cât să umple un car, apoi se întoarce agale până la locul unde şi-a am­plasat vatra cuptorului. A doua zi începe altă trudă care, pe lângă solicitarea şalelor şi a încheieturilor, necesită o înaltă ştiinţă: con­struirea cuptorului. Nici o altă muncă nu se aseamănă cu aceasta: vatra cuptorului este de fapt o ramă orizontală, de formă ovală, pe care încep să fie aşezate bucăţile de piatră sparte, colţuroase, aşa cum au fost desprinse din munte. Se începe cu pietre mai mari, la bază, pe care sunt aşezate altele, din ce în ce mai mici, con­struindu-se un fel de cupolă semicirculară. Cea mai dificilă tehnică este aşezarea pietrelor "de boltă", unele peste altele, în aer, sub forma unui acoperiş cu o curbură specifică. Închipuiţi-vă că e ceva similar cu construirea "iglu"-urilor de către eschimoşi, din blocuri de gheaţă. Dar "iglu"-urile se fac din blocuri de formă regulată şi se sudează imediat între ele prin îngheţ. "Vărarii" folosesc însă pentru cuptoarele lor ca "liant",... văzduhul. E ca şi cum ai încerca să faci un "puzzle" în aer. Adică e chiar mai complicat decât să înalţi un zid de cărămidă.
    Bineînţeles, trebuie să ai ochi format, mână sigură (după ce ai dat cu o zi înainte, zdravăn, cu barosul!), un simţ special al echi­librului, dar chiar şi aşa, uneori, după ce ai lucrat 3-4 ore, când mai ai de aşezat ultima piatră... totul se năruie, ca în legenda "meş­terului Manole". Şi trebuie s-o iei de la capăt, până când cuptorul arată ca o colibă de pietre aşezate într-un echilibru precar, una pes­te alta. Câteodată te apucă noaptea şi te laşi păgubaş, până a doua zi dimineaţa, când iar o iei de la capăt, suduind cu năduf. Dar lucrul nu s-a încheiat aici. Începe altă etapă dificilă: arderea. Pentru aceas­ta se aduc lemne din timp lângă cuptor (cam 2 metri cubi). Arderea durează între 16 şi 18 ore, treptat, cu o ştiinţă a dozării verificată în ani de exerciţiu şi cu un simţ aparte, dobândit prin experienţă. După încheierea arderii urmează răcirea treptată... Prin urmare, truda anterioară este urmată de două zile şi două nopţi de "strajă" lângă cuptorul care, odată aprins, trebuie alimentat şi supravegheat permanent. Şi nici acum nu e încheiat lucrul, căci urmează etapa următoare: transportul la târg şi vânzarea, într-un fel de cursă contra-cronometru. De ce? Păi, fiind de cea mai înaltă calitate (cu un minim de piatră, ce se elimină prin ardere), varul nu rezistă decât cel mult o săptămână, după care se descompune, se dizolvă, iar toată munca de până atunci se duce pe "apa sâmbetei". De aceea, momentul în care se începe lucrul la un cuptor (spar­ge­rea pietrei, transportul, construirea, arderea), trebuie calculat foarte bine. Nici nu poţi să-l plimbi prea mult pe la târguri, căci dacă-l încarci şi-l descarci de mai multe ori se sfărâmiţează şi nu mai rămâne decât pulberea fără nici o valoare comercială. Ca să nu mai vorbim de riscul ca, la lucru gata, să vină o ploaie care să trans­forme bulgării albi de var într-o mâzgă pe care n-o mai cumpără nimeni.
    Dar nu numai riscul muncii zadarnice planează asupra vărarilor din Ciuruleasa, ci şi riscul investiţiei nerecuperate. Traian Scrob ne-a povestit, de pildă, cum a rămas cu un profit de nimic după trei zile şi trei nopţi de muncă îndârjită, neomenească: "Într-un an, am plătit oameni la lucru, lemn, transport etc. şi am făcut un cuptor de var (noroc că am învăţat să-l construiesc singur, ca să nu mai plătesc "specialistul"). Dar timpul trecea şi nu aveam cui să-l vând, deşi noi, producătorii particulari, îl vindem cu 3.000 de lei/kg, spre deosebire de stat, care-l vinde cu 10.000 de lei/kg. Chiar dacă al nostru este de o calitate net superioară, după ce a trecut o săptămână şi varul meu se deteriora de la o zi la alta, nu am mai avut posibilitatea să plătesc staţionarea maşinii cu care am efectuat transportul, aşa că l-am vândut de urgenţă, ca să scap de el. M-am ales cu... 500.000 de lei". Perioada vărăritului ţine din aprilie până în noiembrie, şi se pot face (în funcţie de perioadele în care gospodarii au nevoie de var), vreo 10 cuptoare într-un an de zile. Deci, în total, pe un an de zile, dacă se aleg cu un profit de vreo 20-25 de milioane de lei, se consideră norocoşi. Vă veţi întreba, pe bună dreptate, de ce mai lucrează, dacă tot e atât de greu şi nu se câştigă mare lucru? Ne-au lămurit oamenii ăştia necăjiţi: în zonă nu există altă sursă de venit, decât creşterea animalelor. Iar un animal se vinde o dată la doi-trei ani la un preţ nu prea ridicat. De cultivat de-abia se cultivă pe ici-colo ceva cartofi, fasole, ceapă, cât să-şi ţină traiul zilnic. Dar bani de pâine şi de alte cele necesare traiului nu pot scoate decât din cuptoarele cu var.
    Cunoaşteţi legenda lui Sisif? Este vorba despre personajul mito­logic care a fost condamnat, în infern, să împingă mereu o stâncă spre vârful unui munte, iar atunci când ajungea sus, stânca se pră­buşea şi truda lui reîncepea de la poale. Cam aşa îşi duc traiul şi vărarii din Apuseni, deşi dispar încetul cu încetul odată cu meseria lor de care nu va mai fi nevoie multă vreme. Aşadar, se pare că mi­tologicul Sisif s-a născut în Apuseni, şi tot aici îşi va da duhul, lângă cuptorul cu piatră de var spartă din munte...

---

     ES Wilfried Gruber, ambasadorul Germaniei la Bucureşti, va vizita comuna Ponor sâmbătă, 14 august, între orele 10.00-14.00, la invitaţia primarului Victor Cordea. Primarul Cordea spune că amba­sadorul vizitează Ponorul cu prilejul inaugurării unei achiziţii pe care asociaţia "Agromontana" din localitate a făcut-o cu sprijinul unei do­naţii de la Ambasada Germaniei. Mai exact, "Agromontana" a achi­ziţionat un autocamion prin programul de dezvoltare româno-ger­mană GTZ (coordonator de proiect - dr. Hans Jakob). Menţionăm faptul că asociaţia "Agromontana" a luat fiinţă în februarie 2002 cu scopul de a sprijini producătorii agricoli din zona Ponor. Invitaţia a fost lansată Execelenţei Sale Wilfried Gruber de câtre dl. Victor Co­rdea în calitate de preşedinte al acestei asociaţii şi, nu în ultimul rând, în calitate de primar al Ponorului. De altfel, dl. Cordea ne-a precizat că această asociaţie a organizat pentru prima dată în judeţul Alba, în 31 august 2003, ziua crescătorilor de animale, manifestare reluată în acest an la Ponor în 21 mai a.c..
    Ambasadorul Germaniei va vizita sediul Asociaţiei "Agromon­ta­na", o expoziţie de pictură a localnicilor şi va asista la un spectacol folcloric.

---

     Un număr de 159 de biserici, mănăstiri, schituri sau capele au fost construite din 1990 pînă în prezent în tot judeţul Alba, a declarat subprefectul Ioan Maier, după ce specialiştii Prefecturii Alba au fi­nalizat situaţia solicitată de Guvern. El nu exlude posibilitatea ca statistica să fi fost cerută ca urmare a scandalului dintre preşe­din­tele Ion Iliescu şi ÎPS Pimen, episcopul Sucevei, pentru a demon­stra implicarea guvernanţilor în susţinerea financiară a cultelor reli­gioase în perioada postdecembristă. Potrivit numărătorii, cele mai multe biserici aparţin cultului ortodox, dar lăcaşe de cult au fost ridicate şi de greco-catolici, baptişti, penticostali, adventişti de ziua a VII-a, Martorii lui Iehova sau adepţii Oastei Domnului. Majoritatea acestor edificii au fost construite din contribuţia benevolă a eno­riaşilor, unele nefiind încă finalizate. Alte surse de finanţare au fost donaţii, sponsorizări, fonduri externe, resurse financiare de la bu­getul local sau chiar sume provenite de la...loto, tot sponsorizare, ce-i drept, cum este cazul unei biserici din comuna Ciuruleasa. Pe perioade, între anii 1990 şi 1995 au fost construite 58 de biserici, din care 14 au beneficiat de fonduri de la bugetul statului, toate fiind lăcaşe de cult ortodoxe. Cele mai multe lăcaşuri de cult au fost ri­dicate, însă, în perioada 1996-2000, când au fost edificate 61 de bi­serici, cu 3 mai multe decât în guvernarea anterioară. Dintre aces­tea, 10 au fost finanţate şi cu fonduri de la bugetul statului, între care două aparţin cultului greco-catolic din Sebeş. Din 2001 până în prezent, au fost construite doar 40 de lăcaşe de cult, dar numai 9 au beneficiat de surse bugetare de finanţare, doar două fiind biserici greco-catolice, ambele din Blaj. În total, în cei 15 ani, numai 33 de lăcaşe de cult au beneficiat de fon­duri de la bugetul de stat, din care doar patru biserici aparţin cultului greco-catolic, restul fiind ortodoxe. Situaţia înaintată Guvernului nu precizează valoarea totală a fon­durilor alocate de la bugetul de stat pentru construirea bisericilor respective şi, cu atât mai puţin, cât reprezintă aportul statului din cos­tul total al realizării lăcaşelor de cult amintite.

---

     Dacă în primele şase luni ale anului în curs în judeţ s-au în­registrat 1.790 născuţi vii, în paralel numărul persoanelor decedate a ajuns la 2.430, din care 31 au avut vârsta sub 1 an. Sporul natural negativ este aşadar de 640 de persoane, la o cotă mai ridicată de­cât în anul anterior.
    Plusuri s-au înregistrat la divorţuri, care au atins numărul de 373, mai mare cu 57 faţă de anul 2003, iar căsătoriile cu două mai multe, respectiv 833 în răstimpul amintit. (M.I.)

---

     Cornelia Degan a fost numită, în această lună, în funcţia de di­rector executiv adjunct al Direcţiei Veterinare şi pentru Siguranţa Ali­mentelor Alba (DVSA), a anunţat directorul instituţiei, Ioan Dârzu. El a precizat că dr. Degan a fost transferată de la Direcţia de Sănătate Publică Alba (DSP), unde a deţinut funcţia de şef al Inspecţiei Sani­tare de Stat (ISS), iar la DVSA Alba va conduce compartimentul de siguranţa alimentelor. Cornelia Degan a fost numită în funcţie doar cu delegaţie pentru o perioadă de 3 luni, urmând ca postul să fie o­cupat prin concurs, care va avea loc la Bucureşti, a spus Ioan Dâr­zu. Surse oficiale din cadrul DSP Alba au declarat că pe postul eli­berat la ISS Alba, nu s-a făcut încă numirea în funcţie a succe­sorului Corneliei Degan.(R.G.)

---

     Astăzi se deschide la Aiud cea de-a IX-a ediţie a Taberei Inter­naţionale de Artă Plastică organizată de Fundaţia Inter-Art din Aiud, Casa de cultură "Liviu Rebreanu" Aiud şi Primăria municipiului Aiud. Festivitatea de deschidere va avea loc la sala festivă a primăriei aiudene începând de la ora 18.00. La ediţia din acest an a taberei vor participa circa 30 de artişti plastici din ţară, dar şi din Spania, Ucraina, Italia, Serbia şi Muntenegru, Rusia, Slovenia, Polonia, Iran şi Chile, fapt ce atestă încă o dată că relaţiile culturale se stabilesc mai repede şi sunt chiar un deschizător de drum pentru relaţiile eco­nomice, politice ori sociale. (A.D.)