Tare uşor de supărat sunt politicienii noştri! Nici una, nici două, cum le zice cineva ceva, fleoşc, se supără dumnealor. Şi se supără atât de tare încât nu ezită să ameninţe şi chiar să-şi dea în ju­decată preopinenţii. Aceasta este o caracteristică naturală a politicianului român, fie el "de la centru", ori vreun simplu amărât cu carnet de partid. Procesele curg pentru că dumnealor, mari oameni de stat, nu trebuie să rămână cu "onoarea nereperată". Dar parcă această irascibilitate nu se manifestă niciodată cu atâta furie ca în sezoanele pre şi postelectorale. Or noi tocmai traversăm o ase­menea agitată perioadă. Mai mult, procesele sunt folosite şi ca armă în acest război de seducere a electoratului. Nu voi insista acum asupra Dosarului "Flota", în care pentru 80 de persoane, dintre care cea mai celebră este preşedintele Partidului Democrat, Traian Băsescu, co-preşedintele Alianţei Dreptate şi Adevăr care în sondaje pare "a fi luat faţa" PSD, a început urmărirea penală. În acest context, vicepreşedintele PSD Nicolae Văcăroiu tocmai a declarat că pentru alegerile generale partidul de guvernământ va duce o campanie negativă.
    Mă voi referi însă la alte două recente cazuri cu valoare de sim­bol. Primul este cel al preşedintelui Partidului România Mare - Cor­neliu Vadim Tudor, care a declarat că-l va da în judecată pe pre­şedintele PSD - Adrian Năstase pe motiv că numele primului a apărut pe site-ul Senatului într-o listă a parlamentarilor care n-au răs­puns apelului lansat de premier în urmă cu aproximativ un an pentru donarea unor sume în vederea constituirii unui fond pentru sprijinirea românilor cu pensii foarte mici. O cerinţă cu caracter pompieristic şi mai ales propagandistic, care nu avea cum să re­zolve situaţia mulţimii nevoiaşilor, fapt pentru care a şi fost tratată ca atare de către cei cărora li s-a adresat. Celălalt caz este cel al perdantului candidat al PSD pentru primăria unei comune din judeţul Bistriţa Năsăud, care, de supărare, şi-a dat în judecată nu numai contracandidatul pedist câştigător declarat al dregătoriei disputate, ci şi pe susţinătorii acestuia, nu mai puţin de 13 persoane. Mai mult, toată suflarea comunei trebuie să vină la tribunal în calitate de martori.
    Ambele cazuri sunt ridicole prin conţinut, dar arată fără drept de negare că exemplul pe care-l dau conducătorii este urmat cu poate prea mare fidelitate de adepţi. Ce câştigă protagoniştii primului caz este sigur - o mai mare notorietate (dacă mai era cazul) şi men­ţinerea persoanelor în atenţia electoratului, o atenţie necesară ţinând cont că cei doi sunt probabili candidaţi la preşedinţia României şi capii unor partide care se vor înfrunta la toamnă. Poate aţi observat că singurul preşedinte de partid important care nu este implicat într-un proces răsunător este Theodor Stolojan. Dar... timpul nu-i pier­dut! N-am înţeles însă prea bine ce anume câştigă iniţiatorul proce­sului în cel de-al doilea caz. Că oricum alegerile nu se repetă pen­tru că dumnealui este supărat! Câştigă în schimb hohotele de râs ale asistenţei, chiar dacă nu aceasta i-a fost intenţia. Astfel de procese se găsesc din păcate cu duiumul, ele atestând imatu­ri­tatea clasei noastre politice.