Recent am putut vedea la un post de televiziune (ce-i drept nu unul comercial) un fel de prezentare a poemului "Viaţa lumii" scris de Miron Costin, o operă puţin, dacă nu, de loc cunoscută, în afara unui grup restrâns de literaţi. Cu greu îţi poţi imagina o strategie televizistică prin care să auzi recitate fără să sune ridicol şi neadecvat stihurile unui autor din secolul al XVII-lea. Oferite însă aşa, ca o felie de tort la desert, fragmentele din acest poem ciudat pot trezi emoţii autentice chiar şi ascultătorului de început de secol XXI: "A lumii cânt cu jale cumplită viaţa/ Cu griji şi primejdii, cum ieste şi aţa/ Prea subţire şi în scurtă vreme trăitoare/ O lume hicleană, o lume înşelătoare/ Trec zilele ca umbra, ca umbra de vară/ Cele ce trec nu mai vin, nici se-ntorc iară/ Trece veacul desfrânatu, trec anii cu roata/ Fug vremile ca umbra şi nici o poartă/ A le opri nu poate". Pentru că la fel de desfrânatu este şi veacul pe care-l trăim acum şi la fel de repede trec şi zilele noastre de astăzi...
    După cum putem lesne constata, la fel ca pe vremea marelui cărturar, în această vară scena politică românească fierbe, la propriu şi la figurat, potopul de apă abătut asupra unor mari regiuni din ţară nu poate stinge pojarul. Fie că e vorba de partidul de guvernământ sau de cele din opoziţie, peste tot se frământă şi se pun la dospit listele electorale pentru alegerile generale. Se fabrică tot felul de criterii, se analizează fiecare candidat în parte, ba se vorbeşte şi de anumite sume de bani (staţi liniştiţi, nu în lei!) pe care pretendenţii ar trebui să le depună la casieria formaţiunii politice pentru a se putea regăsi pe locurile eligibile. Aruncând chiar şi pe furiş ochiade la ce se stipulează acolo, cu greu am putea realiza "portretul robot" al unui candidat sigur că va trece testul din toam­nă.
    Ca de fiecare dată, mai la o parte stau tinerii, tobă de carte, vorbitori de trei-patru limbi de circulaţie internaţională şi mai ales neprihăniţi din punct de vedere al legăturilor cu "Secu" şi fostul pcr. Liderii lor mârâie pe la colţuri, iar cei mai îndrăzneţi chiar vorbesc în front, lucru nepermis într-o democraţie de partid, pentru care sunt repede urechiaţi, dacă nu chiar puşi la colţ, în genunchi pe coji de nucă. Or avea ei parfumul primăverii în păr, dar nu sunt încă destul de maturi, n-au absolvit... "şcoala mişeliei" în care bătrânii şi-au dat demult doctoratul!
    Şi cum nu ar avea destule probleme de rezolvat, PSD, ca un partid milostiv şi "de oameni iubitoriu" se ocupă cu reconversia cor­pului şomerilor de lux ce le-a rămas pe cap după scrutinul din iunie. Încet - încet cei striviţi de tăvălugul localelor sunt luaţi la piept şi puşi în locuri călduţe, bine retribuite. Aflat în plină criză de imagine, PSD ne arată că indiferent de ce va urma ţine mai mult la rezi­duurile electorale decât să inspire aerul proaspăt al viitoarelor ale­geri parlamentare. Cocoloşirea perdanţilor de la locale nu este de­cât o sfidare la adresa capacităţii cetăţeanului de a alege grâul de neghină. Ei, învinşii sunt posesorii unui vot de blam şi în mod nor­mal sunt obligaţi să stea o vreme pe tuşă. Nu cere nimeni, deşi aşa s-ar impune, să li se facă o analiză a întregii activităţi cât s-au aflat în fruntea obştii. Nu acest lucru este cel mai imperios acum. Contează doar că cetăţenii i-au scos de pe scena publică, în timp ce guvernul se încăpăţânează să-i ocrotească. Ceea ce pare un pic exagerat la debutul campaniei electorale.
    De fapt aici ar trebui căutat rostul unui Executiv, grija faţă de cei mulţi şi năpăstuiţi care se emoţionează auzind, vorba lui Miron Costin, cum: "Fum şi umbră suntem în toate, visuri şi părere/ Ce nu petrece lumea şi-n ce nu-i cădere?".