Prima pagină Ediția din: 17.8.2004
Încrâncenarea împotriva proiectului Roșia Montană umbrește Ziua Minerului
     Duminica viitoare la Roșia Montană va avea loc sărbătoarea Zilei Minerului, un moment de bucurie pentru cei care în cursul unui an trudesc în măruntaiele pământului ori la suprafață ducând lupta grea pentru supraviețuirea lor, dar și a acestei vechi și tradiționale ocupații din Munții Apuseni. În acest an însă manifestarea de la Roșia Mon­tană este boicotată pe Internet prin mesaje care îndeamnă invitații și artiștii să nu participe la eveniment. Neparticiparea este prezentată chiar ca un gest patriotic, un gest înțelept. Credem însă că tocmai în­țe­lepciunea le lipsește celor care seamănă vrajba și care încearcă să desființeze una dintre sărbătorile de tradiție din zonă.
    Prezent duminică, 15 august, la Abrud, tot de Ziua Minerului, or­ganizată de S.C. Cuprumin S.A. și Confederația "Meridian", minis­trul Economiei și Comerțului - Dan Ioan Popescu declara că susține proiectul de investiții derulat de Roșia Montană Gold Corporation, apreciind că este un proiect bun din punct de vedere tehnic, un pro­iect fezabil. Ministrul a mai adăugat că mineritul din Munții Apuseni poate fi relansat și că în perioada următoare vor fi privatizate explo­atările miniere care sunt viabile din punct de vedere economic, prin­tre care sigur se va afla SC Cuprumin SA Abrud. În acest context, în care soluția pentru salvarea unei vechi meserii este privatizarea, vin acțiunile împotriva proiectului Roșia Montană Gold Corporation. Ca nuca-n perete!
Anca DINICĂ

Bătaie între consăteni la Tibru
•Pumnul primit în figură l-a băgat în comă
     Ioan Buciuman, în vârstă de 55 de ani, din satul Tibru, comuna Cricău, a fost transportat ieri dimineață la Spitalul județean de Ur­gen­ță în stare de comă, după ce a fost victima unei agresiuni pro­duse în împrejurări neprecizate cu exactitate. Personalul medical de pe ambulanță a declarat că bărbatul a fost găsit într-un șopron situat pe un deal din sat, unde a fost abandonat de agresorul său. Buciu­man era prost îmbrăcat, avea hainele murdare și nu era îngrijit. El era în stare de inconștiență și prezenta o vânătaie la ochiul stâng. Din primele informații se pare că bărbatul ar fi fost lovit cu pumnul în figură de către un consătean, iar în cădere victima s-a lovit la cap, pierzându-și cunoștința. Dr. Călin Gheorghiu, medic de gardă la "Ur­gențe", a declarat că pacientul a fost adus în stare de comă de gra­dul I/II, după ce a suferit un traumatism cranian, fiind suspectat de fractură craniană și hematom subdural intracranian. Pacientul va fi in­ternat la secția neurochirurgie-ATI pentru a primi îngrijirile medicale necesare, în funcție de rezultatele radiografiilor la care a fost supus. Pe de altă parte, dr. Gheorghiu a declarat că va fi anunțată poliția pen­tru a demara cercetările în vederea depistării bătăușului. (R.G.)
Ministrul Justiției la Alba Iulia
     Cristian Diaconescu, ministrul Justiției, va fi prezent azi la Alba Iulia, într-o scurtă vizită la instanțele din județul nostru. Ministrul Dia­conescu vine de la Cluj-Napoca, unde a controlat câteva unități din subordinea sa. (N.I.T.)
Un cantor bisericesc s-a răsturnat cu mașina în Valea Geoagiului
     Duminică, de Sfântă Maria Mare, în jurul orei 4 dimineața, o Da­cia 1300 s-a răsturnat în Valea Geoagiului, de pe drumul forestier dintre Cabana Râmeț și Mănăstirea cu același nume. Mașina era con­dusă de Laurean Sârb, de 24 de ani, din Beldiu, cântăreț bise­ricesc. Deși s-a răsturnat de la o diferență de nivel de circa 3 m în albia râului, bărbatul nu a suferit răni grave. În schimb, mașina a fost serios avariată. Dacia a fost scoasă din râu abia duminică după-a­mia­za, după ce aglomerația din zona Mănăstirii Râmeț s-a risipit. (N.I.T.)
16 oi omorâte pe DN 1, la Aiud
     Duminică, 15 august, în jurul orei 12.15, pe DN 1, la ieșirea din Aiud, un autoturism a izbit în plin o turmă de oi aflată pe carosabil. Oile aparțineau SC Horticola din Aiud și erau mânate spre grajduri, peste DN 1, de ciobanul Gheorghe Maier din Rădești. Șoferul nu a oprit la locul accidentului, fiind dat în urmărire. A fost oprit de poliția rutieră la intrarea în municipiul Sebeș. Șoferul a fost identificat ca fi­ind Csaky Berna, de 27 de ani, din Cristian-Sibiu. Acesta a omorât cu mașina 16 oi, prejudiciul fiind estimat la 32 milioane de lei. (N.I.T.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.