Prima pagină Ediția din: 21.8.2004
Vandalism pe Câmpia Libertății din Blaj
Statuia lui Avram Iancu pe drumul... Remat-ului
     Ieri dimineață, în jurul orei 9.30, primarul municipiului Blaj, Si­mion Băcilă, a fost sesizat că statuia lui Avram Iancu, amplasată pe Câmpia Libertății, a fost dărâmată de pe soclu. A fost alertată poliția din localitate care s-a deplasat la fața locului pentru cercetări. Deși au existat și ipoteze naționaliste - ieri Republica Ungaria sărbătorind Ziua Constituției - până la urmă s-au găsit dovezi care incriminează tot foamea neaoșă, țigănească. Se pare că indivizi rămași deo­camdată neidentificați s-au deplasat cu o căruță până aproape de sta­tuia lui Avram Iancu. Au dărâmat statuia din bronz masiv de pe soclu, cu intenția de a o încărca în atelaj. Însă n-au mai putut ridica de pe sol obiectul, greu de câteva sute de kilograme, abandonându-l.
    În cursul dimineții de ieri, angajați ai Primăriei Blaj l-au ridicat din nou pe Crăișorul Munților pe soclu, întrerupându-i drumul spre Re­mat. Mare lucru să nu se crape-n o mie de bucăți statuia Cră­ișorului, acum după ce a văzut că foamea din țară îi face pe unii să-și vândă și istoria... Și nu este singurul act de vandalism de acest gen, anul trecut fiind desprinse și furate (tot pentru a fi vândute la Re­mat) mai multe litere din fier forjat de pe monumentul "Gloria", de pe Câmpia Libertății din Blaj.
Nicoleta IDITA-TOMUȚA

Astăzi și mâine
Chef de chef la "Zilele Sebeșului"
     mahăriPrimarul Sebeșului, Alexandru Dăncilă (la mijloc), prefectul Mu­gurel Liviu Sârbu (stânga) și pre­ședintele Teodor Atanasiu (dreap­ta) au deschis "Zilele Se­beșului". Să sperăm că tot îm­preună vor inaugura, în scurt timp, centura de ocolire a Se­be­șului, astfel ca serbările să nu mai fie bruiate de traficul auto a­su­rzitor!
Meteorologii avertizează:
Caniculă la sfârșit de săptămână!
     Până duminică, vremea va deveni caniculară în orele amiezei, iar indicele de confort termic temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unități, în județul Alba. Totodată, mete­orologii ne promit că duminică temperatura va scădea ușor. În zilele toride sunt recomandate evitarea expunerii la soare și folosirea de mijloace de protecție, cum ar fi pălării, umbrele, ochelari de soare și îmbrăcăminte din țesături naturale, în culori deschise. De ase­me­nea, trebuie crescut consumul de lichide la doi-patru litri pe zi, iar alimentația să fie săracă în grăsimi. Este bine să nu fie consumate în exces cafea și băuturi alcoolice. Conform legii, angajatorii trebuie să modifice programul de lucru în condițiile impuse de temperaturile ridicate și să distribuie angajaților cantități suficiente de apă mine­rală. (N.I.T.)
Benzina și motorina - mai scumpe cu 10 la sută
     Începând de ieri, benzina și motorina la pompele Petrom sunt mai scumpe cu 2.200 de lei, respectiv 2.300 de lei/litru. Și Rom­petrol a anunțat majorarea cu 10% a prețului la carburanți, tot de la aceeași dată, din cauza creșterii continue a prețului mondial al ți­țeiului. Această nouă creștere a prețului carburanților, cea mai sem­nificativă din ultimii zece ani, va genera scumpirea produselor de ba­ză. (T.M.)
Cine și-a uitat banii la... poliție?
     În dimineața zilei de 19 august a.c., în jurul orei 8.00, ofițerul de serviciu a găsit în holul de acces în sediul IPJ Alba o importantă su­mă de bani. Cei care se simt mult mai "ușori" și doresc totuși să-și recupereze banii, sunt așteptați să sune la telefon 806161, interior 2104. (N.I.T.)
Teodor Stolojan, în județul Alba la "Porunci"
     Președintele PNL, Teodor Stolojan, va vizita duminică, 22 au­gust, județul Alba. Între orele 9.30-11.30, președintele liberal va asis­ta la o ședință extraordinară a CL Zlatna și se va întâlni cu locuitorii acestui "oraș al disperării". De la ora 12.30 la 13.30, Stolojan va par­ticipa la "Porunci" manifestare tradițională la Șugag, unde se va în­tâl­ni cu localnicii. De asemenea, va asista la o ședință de consiliu local. De la ora 16.00, președintele liberal va participa la Cugir la "Fes­tivalul Berii". De la ora 18.00, Teodor Stolojan va participa la Concertul de muzică populară susținut la Sebeș, în fața Casei de Cul­tură "Lucian Blaga". (N.I.T.)
Marioara Murărescu la Horea
     Cunoscuta culegătoare de folclor autentic românesc, Marioara Murărescu, se va afla duminică la Mătișești - Horea, pentru a pre­zenta spectacolul folcloric "Horile Fericetului", din cadrul celei de-a IX-a ediții a Zilei lemnarilor din Munții Apuseni. Alături de ea vor în­cânta publicul prezent: Radu Ciordaș, Maria Dan-Golban, Liliana Lai­chici, Felician Ionuț Mateș, Adrian Stanca și Ansamblul folcloric "Cununița" din Sântana, județul Arad. (T.M.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.