Actualitate
Adrian Năstase - speranța PSD de a conduce în continuare România
•Președintele PSD a fost desemnat oficial să candideze la președinția României din partea partidului *Ion Iliescu - invitat să preia șefia PSD, la terminarea mandatului de șef al statului
     Sala Unirii din cadrul Palatului Parlamentului din București a găzduit vineri, 27 august, Congresul extraordinar al PSD, principalul punct aflat pe ordinea de zi fiind desemnarea candidatului oficial al partidului la alegerile prezidențiale din toamnă. Au participat 1248 de delegați desemnați la conferințele extraordinare ale organizațiilor județene și din capitală, PSD Alba fiind reprezentat de o numeroasă delegație, condusă de președintele organizației, prefectul Mugurel Sârbu. De asemenea, au luat parte președintele Partidului Socialiștilor Europeni, Paul Rasmunsen, reprezentanți ai Internaționalei Socialiste, precum și ai altor partide socialiste și social-democrate din străinătate. Totodată, pe lângă membrii din conducerea centrală a PSD, printre care am remarcat prezența unor miniștri ai Cabinetului Năstase și președinții celor două Camere ale Parlamentului, au fost invitați lideri sindicali și reprezentanți ai patronatelor. Propunerea de lansare oficială în cursa electorală pentru fotoliul prezidențial al liderului PSD a venit din partea vicepreședintelui partidului, Dan Nica. Acesta a făcut o paralelă între realizările guvernării Năstase și dezastrul în care a ajuns țara în perioada 1996-2000, lansându-se în critici dure la adresa actualei Alianțe PNL-PD, pe care nu a ezitat să o numească uneori tot CDR. Nica a spus că Adrian Năstase este singurul care are puterea să rezolve problemele sociale, să consolideze democrația și să găsească soluții pentru dezvoltarea economică a țării. Cei prezenți au aprobat, prin vot deschis, în unanimitate, ca Adrian Năstase să candideze din partea PSD pentru președinția României, primind în picioare, cu aplauze frenetice, hotărârea luată de participanții la congres. După ce a fost lăudat de membrii de marcă ai PSD, între care Ioan Rus - fostul ministru al Administrației și Internelor, Mircea Geoană - ministrul de Externe și decanul de vârstă al PSD - Mircea Stănescu (de 65 de ani social-democrat), Adrian Năstase a ținut un discurs în care a arătat că "a sosit momentul să arătăm ce înseamnă noul PSD". Președintele PSD a spus că este convins că partidul care l-a propus, dar și el însuși vor câștiga alegerile parlamentare și prezidențiale. Totodată, el l-a invitat oficial pe președintele Ion Iliescu, despre care a spus că este "cel mai bun mentor, pentru ca politica să fie făcută cu responsabilitate", să candideze la Senat pe listele PSD, propunere aprobată cu unanimitate de voturi de către delegați. De asemenea, Năstase îi va propune lui Ion Iliescu să preia șefia PSD, după încheierea mandatului la Cotroceni, susținând că este sigur că acesta va accepta. Congresul a mai aprobat Proiectul social-democrat pentru o Românie europeană (oferta electorală a PSD), Strategia PSD pentru alegerile parlamentare și prezidențiale, precum și Raportul privind alegerile locale din această vară. Vom reveni. Corespondență de la trimisul nostru special la Congresul extraordinar al PSD,
Robert GHERGU

Deputatul PSD de Alba, Constantin Selagea, se reprofilează în poștaș!
     După ce timp de patru ani a strălucit prin absență în Parlamentul României, deputatul trandafirilor, Constantin Selagea, a dorit brusc să intre în atenția opiniei publice cu aberații și gogoși, marca inconfundabilă a PSD. Mai nou, deputatul care nu a făcut nimic bun pentru moți, s-a trezit la realitate și s-a transformat din parlamentar în poștaș. El trimite spre publicare "scrisori deschise", după modelul tătucului PSD, premierul supermediatizat, Adrian Năstase. Ca și șeful său, deputatul Selagea nu înțelege că minciuna nu ține de foame și sărăcie, lucruri pe care PSD-ul le-a instaurat în timpul guvernării sale în ultimii patru ani. Și pentru că tot îi place deputatului PSD să trimită scrisori, îl sfătuim ca în perioada de după alegerile parlamentare să se înscrie la un concurs de poștași. Dar până atunci îi mai recomandăm deputatului pe care moții "îl iubesc cu disperare" să se ferească de caniculă. Nu de alta, dar se pare că îi poate afecta gândirea.
    De aceea îl sfătuim să nu umble prea mult în soare cu capul descoperit și să consume, în continuare, multe lichide. Cât despre lemne, îl rugăm pe domnul deputat să se uite în curtea PSD și să vadă că cei mai mari nababi ai Apusenilor sunt primarii și foștii primari ai partidului de guvernământ, baroni locali ai lemnului. Prietenii știu de ce!
    P.S. Conducerea Primăriei Abrud (viceprimarul cu acordul primarului), consultând conducerea spitalului, a stabilit atribuirea materialelor de construcții Bisericii Ortodoxe "Sfânta Treime" din Abrud, în scopul construirii unei case mortuare (lucru ascuns în scrisoarea domnului Selagea de teamă să nu-l bată Dumnezeu).
Biroul de presă al PNL Alba

Alocații financiare nerambursabile pentru IMM-uri
     Agenția Națională pentru IMM - uri a demarat programul național multianual pe perioada 2002-2005 de sprijinire a intreprinderilor mici și mijlocii în dezvoltarea exporturilor.
    Prin acest program fiecare intreprindere care desfășoară activități de producție sau prestări servicii beneficiază de o alocație financiară nerambursabilă în valoare totală de 80 milioane lei. Prefectul Mugurel Sârbu crede că această sursă financiară este una atractivă pentru IMM - uri și are convingerea că foarte multe asemenea întreprinderi din județ vor apela la acest program.(R.J.)
Ioan Cornel Neghiu - reprezentantul CJ Alba în CA al Parcului Industrial Cugir
     Ioan Cornel Neghiu, propus de consilierul județean PUR Toader Ulise, a fost votat de consilierii județeni ca membru reprezentant al CJ Alba în Consiliul de Administrație al Societății Comerciale "Parcul Industrial Cugir". Neghiu, care a întrunit cele mai multe voturi, va ocupa această funcție în detrimentul lui Iulian Cristian Simu, propus de președintele CJ Alba, liberalul Teodor Atanasiu.(N.I.T.)
Lucrările la spitalul din Câmpeni sunt în întârziere
     Recenta vizită efectuată de prefectul Mugurel Sârbu la mai multe spitale din județ a scos în evidență faptul că lucrările care se efectuează pentru modernizarea acestora sunt în grafic astfel încât la iarnă pacienții nu vor mai suferi din pricina lipsei căldurii sau din alte cauze. Excepția o reprezintă însă Spitalul din Câmpeni, unde lucrările nici măcar nu au început cu toate că licitația privind firma care le va executa a avut loc mai demult. Prefectul a primit asigurări că până la data de 15 octombrie a.c. totul se va finaliza inclusiv sistemul de încălzire. Pe parcursul acestor vizite la Câmpeni, Abrud, Blaj și Aiud conducerile unităților de sănătate respective i-au mai comunicat prefectului de Alba insuficiența bugetului în asigurarea cu medicamente aducând-se totodată în discuție externalizarea unor servicii cum ar fi blocul alimentar sau spălătoria, fapt ce ar conduce la însemnate economii. Spre exemplu la Alba Iulia, conform unui calcul prezentat de prefectul Mugurel Sârbu externalizarea serviciilor ar aduce o economie anuală de 4 miliarde lei.(R.J.)
Biciclist neatent grav rănit
     Un accident de circulație datorat neatenției l-a trimis pe Gheorghe Bartha din Oiejdea la spital. El se deplasa pe DN 1 pe direcția Teiuș-Alba Iulia în fața unui autoturism Dacia condus de Ion Maier din Alba Iulia. La un moment dat bicilistul a efectuat o manevră imprudentă virând brusc spre stânga fără să se asigure, moment în care șoferul Daciei nu a mai putut evita impactul frontal. În urma acestuia biciclistul în vârstă de 75 de ani a fost grav rănit. El a suferit un traumatism policontuzionat prin accident rutier și fractură deschisă la gamba stângă. El a fost operat deja la Spitalul de Urgență Alba. Atât conducătorului auto cât și victimei li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. (A.D.)
"Nu-i votați pe comuniști"!
     Președintele PSD Alba, Mugurel Sârbu, ne-a declarat că s-a amuzat copios de modul în care cei din anturajul președintelui PNL, Teodor Stolojan, s-au comportat în timpul recentei vizite efectuate la Sebeș cu prilejul sărbătorii dedicate municipiului respectiv. "Dacă Stolojan s-a comportat cât de cât normal, în schimb era unul care stătea în spatele lui și le striga în gura mare la oameni «nu-i votați pe comuniști, nu-i votați pe comuniști». Cred că ceea ce făcea acel personaj caracterizează întreaga campanie electorală a Alianței D.A., care în afară de comuniști, baroni și corupți nu știu nimic să spună la oameni. Inclusiv dl. Stolojan a fost membru PCR, pentru că acolo unde a lucrat el înainte doar nu erau angajați țărăniști sau liberali", a spus Mugurel Sârbu. Referitor la acest subiect, domnia-sa a concluzionat că Alianța PNL - PD nu are nici o șansă să acceadă la guvernare.(R.J.)

Sus
© Copyleft S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.