Actualitate
Epistola mentorului Ion Iliescu către discipolul Adrian Năstase
     Domnului Adrian Năstase, președintele Partidului Social Democrat
    Stimate domnule Președinte al Partidului Social De­mo­crat,
    Vă scriu aceste rânduri drept răspuns la scrisorile pe care mi le-ați adresat în numele reprezentanților partidului la Congresul său Ex­traordinar, a cărui desfășurare am urmărit-o cu mare atenție și legi­tim interes.
    Vă felicit pentru faptul că, prin decizia unanimă a reprezentanților membrilor și simpatizanților PSD, ați fost nominalizat drept candidat al partidului în cursa pentru funcția de șef al statului. Această de­semnare oficială reprezintă, înainte de toate, expresia încrederii par­tidului în capacitatea dumneavoastră de a răspunde nevoilor și aș­teptărilor cetățenilor României în următorii ani.
    În același timp, sunt bucuros să constat că Partidul Social De­mocrat a înțeles esența mesajului transmis de cetățeni în alegerile locale din primăvara acestui an. Procesul de restructurare a Par­tidului Social Democrat reprezintă, în opinia mea, începutul unei noi etape în viața partidului. Acesta are datoria să ia act de trans­formările din societatea românească, de prioritățile și așteptările ce­tățenilor, oferind proiecte politice realiste, în concordanță cu exi­gen­țele integrării europene și euro-atlantice.
    În mesajul pe care l-am adresat Conferinței Naționale Extra­or­dinare a Partidului Democrației Sociale din România, din 19 ianuarie 2001, spuneam că, pentru a face față cu succes sfidărilor care îi stau în față ca partid de guvernământ, PDSR este obligat să acți­oneze în două direcții: în planul construcției de partid și în planul acțiunii guvernamentale. Tot în acel mesaj spuneam că: "Puterea pe care ne-a delegat-o poporul ne-a fost dată pentru a-i sluji pe cei mulți și necăjiți, pentru a crea condiții de afirmare pentru oamenii capabili, și nu pentru construirea propriei bunăstări a celor care exercită puterea. Partidul este judecat de oameni în funcție de com­portamentul și eficiența acțiunii reprezentanților săi în plan central și local. Proba maturității celui care exercită puterea o reprezintă mo­dul în care reușește să respingă tentațiile și să se țină departe de orice act de corupție".
    Acum, după trei ani și ceva, trebuie să constat că cei mai mulți membri și simpatizanți ai Partidului Social Democrat au înțeles care este menirea lor, făcându-și datoria cu onestitate și eficiență. Tot­odată, pe bună dreptate, cetățenii și membrii partidului au reproșat unor lideri ajunși în funcții de conducere îndepărtarea de principiile morale ale unui partid social-democrat și de nevoile celor mulți. De aceea, consider extrem de importantă continuarea eforturilor pentru transformarea Partidului Social Democrat într-o structură politică eficientă și responsabilă, capabilă să-și îndeplinească sarcinile fundamentale față de societate, față de cetățeni.
    Fidel valorilor morale și principiilor politice în care am crezut și cred, am decis să accept invitația Congresului Extraordinar al Par­tidului Social Democrat de a reveni, la încheierea mandatului de Președinte al României, în partidul al cărui membru fondator am fost. Sunt onorat de încrederea pe care membrii organizației și sim­patizanții Partidului Social Democrat mi-o acordă și sper că voi pu­tea valorifica, și pe mai departe, experiența mea politică în folosul națiunii române.
    Am hotărât să accept și invitația de a candida pe listele PSD pen­tru un loc în Senatul României, ca expresie a importanței pe care o acord rolului Parlamentului în dezvoltarea instituțională, în modernizarea statului român, în consolidarea democrației românești.
    Doresc să îi asigur pe membrii și simpatizanții PSD, pe toți ce­tățenii României că participarea mea la alegerile care vor avea loc în această toamnă este constituțională și legală și ea nu mă va îm­piedica să duc la bun sfârșit mandatul meu de șef la statului.
    Stimate domnule Adrian Năstase,
    Răspund, așadar, afirmativ scrisorilor pe care mi le-ați adresat, din convingerea că noi, oamenii politici, avem o datorie față de vii­torul României, aceea de a acționa astfel încât să răspundem per­manent interesului național, să construim împreună binele public și o viață mai bună pentru toți românii. Acesta a fost și este an­ga­jamentul meu de viață, un act de conștiință de la care nu voi abdica niciodată.
Ion ILIESCU, președintele României

Astăzi începe la București
Forumul privind modul de finanțare a sistemului sanitar
     Directorul Spitalului județean de Urgență Alba, dr. Cristian Bar­bonța, va participa de astăzi, timp de 3 zile, la București, la un forum privind modul de finanțare a sistemului sanitar românesc. El a declarat că la reuniune vor participa, pe lângă directorii spitalelor ju­dețene, reprezentanți din conducerile Ministerului Sănătății, Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate și Colegiului Medicilor din Ro­mânia. În cadrul discuțiilor, vor fi abordate aspecte legate de finan­țarea spitalelor bazată pe sistemul DRG, adică pe fiecare caz re­zolvat. De asemenea, va fi prezentat sistemul australian de finanțare a sistemului sanitar, cel utilizat în prezent fiind cel folosit în SUA. Dr. Cristian Barbonța a accentuat că va cere forurilor superioare ca fondurile alocate pe fiecare caz rezolvat să fie distribuite uniform la toate spitalele județene, întrucât în prezent alocarea se face dife­rențiat, ceea ce face ca unele unități sanitare de același rang să se confunte cu dificultăți financiare. În noile condiții, Spitalul județean ar putea câștiga suplimentar la buget cel puțin 50 de miliarde de lei, a mai spus dr. Cristian Barbonța. (R.G.)
Demers pentru ajutorarea Zlatnei
     Prefectul Mugurel Sârbu a declarat ieri într-o conferință de presă că a fost elaborat un proiect de hotărâre de guvern care vizează sprijinirea Consiliului local Zlatna în vederea achiziționării obiectivelor cu caracter social aflate în patrimoniul SC Ampelum. În acest sens, Guvernul României ar trebui să aprobe suplimentarea sumelor defal­cate din impozitul pe venit pentru bugetele locale pe anul 2004 cu suma de 18 miliarde lei, pentru județul Alba, din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Executivului, prevăzut în bugetul de stat pe 2004, și alocarea acesteia Consiliului local Zlatna. Obiectivele la care se face referire sunt în număr de zece și se referă printre altele la cantină, stațiile de tratare a apei și de epurare și drumuri de ac­ces. Proiectul de hotărâre a fost trimis la București, urmând ca el să fie discutat într-o viitoare ședință de guvern.(R.J.)
Din cauza datoriilor
Aiudenii riscă să rămână fără apă la robinete
     Directorul SC APA CTTA SA, ing. Viorel Lazăr, ne-a declarat că începând de ieri locuitorii orașului Aiud mai primesc apă potabilă la doar jumătate din debitul normal. "Ne pare rău că s-a ajuns aici, dar nu au respectat graficul de reeșalonare și nu au plătit cele 800 de milioane de lei, care reprezintă factura restantă. Măsura va fi apli­cată timp de o săptămână. Dacă lucrurile nu se rezolvă și nu vom primi banii, după acest termen vom sista total furnizarea apei po­tabile", a declarat Lazăr. El a adăugat că în alte localități nu sunt probleme din acest punct de vedere.(F.R.)
Noua structură organizatorică a CJ Alba
     Președintele Consiliului Județean Alba, Teodor Atanasiu, a de­clarat în cadrul unei conferințe de presă că noua structură orga­nizatorică a CJ Alba va intra în vigoare în 10 septembrie a.c. Acest lucru intervine după ce, în ultima ședință, consilierii județeni au apro­bat modificarea organigramei instituției. Agenția Națională a Func­ționarilor Publici urmează să organizeze un concurs pentru ocu­pa­rea posturilor de conducere din CJ Alba. Vor mai trece însă circa 60 de zile până când vor fi anunțați toți câștigătorii, pentru că în prea­labil trebuie parcurse mai multe etape.(F.R.)
Ciugudul se va înfrăți cu Villanueva de la Torre (Spania)
     Consilierii locali din Ciugud, întruniți în ședință marți, 31 august, au aprobat înfrățirea comunei cu localitatea Villanueva de la Torre din Spania. Acesta este și rezultatul legăturilor de prietenie pe care primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian, le-a stabilit cu primarul localității spaniole prin intermediul românilor emigranți stabiliți acolo. (N.I.T.)
Alegeri preliminare în PSD Alba
Președintele Mugurel Sârbu estimează un procentaj de participare la vot de peste 50 la sută
     Mai sunt 3 zile până când organizația județeană Alba a PSD își va desemna candidații pentru Senat și Camera Deputaților în urma alegerilor preliminare care se vor desfășura în interiorul partidului. Președintele PSD Alba, Mugurel Sârbu, a spus ieri, într-o conferință de presă, că au fost stabilite toate detaliile organizatorice ale scru­tinului de duminică, 5 septembrie a.c., în opinia sa urmând să par­ticipe la vot, cu siguranață cca. 6000 - 7000 de membri din totalul de cca 14000 câți numără organizația județeană. Modalitatea de vot va fi electronică în mediul urban, în timp ce în mediul rural vor fi amenajate secții de votare, în acest sens fiind tipărite 7000 de bu­letine de vot. De asemenea, președintele PSD Alba a mai afirmat că în timpul campaniei electorale, candidații s-au comportat civilizat, neexistând situații de genul "eu sunt bun, celălalt e prost, votează-mă pe mine!". (R.J.)
Promisiuni neonorate
     Fosta conducere a Consiliului Județean Alba dădea asigurări că podul distrus în urma inundațiilor în zona Galtiu va fi refăcut în ter­men de trei luni. "Acest lucru este imposibil pentru că de abia au fost alocate fondurile pentru faza de proiectare. Lucrările de con­strucție costă circa 13 miliarde de lei, iar noi nu avem acum acești bani. Au fost promisiuni fără acoperire din partea fostei conduceri. Dacă avem banii, în timp de o lună și jumătate vom termina podul", a spus Atanasiu. Președintele CJ Alba a reamintit ziariștilor că din totalul de 124 miliarde de lei solicitați de județul Alba pentru refa­ce­rea obiectivelor edilitare distruse sau afectate de calamități, județul Alba a primit doar... 1 miliard de lei.(F.R.)

Sus
© Copyleft S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.