Când Hristos rosteşte această parabolă, putem spune că se lasă răpit de iubire până la al treilea cer. În multe chipuri şi-a arătat Dumnezeu dragostea faţă de creatură. Corăbiile pline cu peşte pe care le-au scos apostolii din mare la îndemnul lui Iisus i-au uimit şi i-au speriat pe aceştia; pâinile şi peştii din pustie cu care a săturat peste cinci mii de oameni nu sunt puţin lucru; azimile cu care a săturat sutele de mii de oameni în pustiul Sinai vreme de patruzeci de ani nu sunt fapte pe care le face oricine. Din toate emană atotputernicia lui Dumnezeu însoţită de milă, bunătate şi iubire. Oricare dintre slujbele bisericii sunt nişte meniuri spirituale realizate după reţete dumnezeieşti, având drept scop îndestularea sufletului, iar ca certificat de garanţie, pecetea Duhului Sfânt. Oferta împă­ra­tului făcută la nunta Fiului Său întrece orice favoare primită până acum de către om de la Dumnezeu. Dacă în toate celelalte situaţii e­vocate mai sus Dum­ne­zeu oferă "ale Sale dintru ale Sale", la nunta Fiului Său Îl oferă chiar pe Acesta ca hrană şi jertfă. La nunta fiului de împărat, Iisus este şi Mire şi Miel de jertfă, aşa cum citim la sfă­râmarea Sfântului Agneţ din liturghier, înainte de cuminecarea preo­tului şi a credincioşilor: "Se sfarmă şi se împarte Mielul lui Dum­nezeu, Cel ce se sfarmă şi nu se desparte, Cel ce se mănâncă pururi şi niciodată nu se sfârşeşte, ci pe cei ce se împărtăşesc îi sfinţeşte". De aceea socotim momentul jertfei din Sfânta Liturghie cel mai sublim act de iubire faţă de om, deoarece aici aduce Dum­nezeu drept hrană celor chemaţi chiar trupul, sângele şi viaţa uni­cului Său Fiu, anume conceput şi născut în acest scop.
    Este evident că împăratul a pregătit bine acest moment şi s-a a­chitat plenar de rolul Său de gazdă. Invitaţii însă nu s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor. La momentul Cinei, aceştia erau plecaţi pe căi rătăcite, unii la ţarini, alţii prin târguri la neguţătorii. Această insultă a determinat pe împărat să-şi reconsidere atitudinea de dinainte, re­nunţând la neamul ales şi deschizând porţile mântuirii tuturor semin­ţiilor pământului. "Mergeţi deci la răspântiile drumurilor şi pe câţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă. Şi ieşind slugile acelea la drumuri, au adu­nat pe toţi câţi i-au găsit, şi răi şi buni, şi s-a umplut casa nunţii cu oaspeţi". (Mt. XXII, 9-10)
    Printre cei invitaţi ulterior, este de aşteptat să ne numărăm şi noi, având cămaşa sufletului sever strecurată prin taina mărturisirii, după care cu frică şi cu cutremur să ne apropiem de misterul din potir, unde se află jertfa cea de taină în faţa căreia să murmurăm: "Nu spre judecată sau spre osândă să-mi fie mie împărtăşirea cu Sfin­tele Tale Taine, Doamne, ci spre tămăduirea sufletului şi a trupului. Amin".